Pentru Cristian Moise, un student medicinist de doar 23 de ani, protestele de la inceputul anilor ’90 sunt doar o poveste. Face parte din prima generatie de studenti ai Romaniei care nu a trait deloc in perioada comunista. O generatie care are inca, din nefericire, multe motive sa iasa in strada.

Cristian MoiseFoto: Hotnews

Mai ales daca e vorba de studenti la medicina. Caci viata unui student medicinist in Romania curge intre amenintarea unui viitor gri aici si optiunea unei sanse reale, dar departe de casa.

NOROCUL MEU

“Mama mea este medic la Galati si m-a incurajat destul de mult sa fac si eu Medicina, dar nu a prea avut trecere pana in clasa a XI-a. Am avut la liceu un profesor exceptional , care m-a atras catre fizica, am zis ca voi face inginerie si ca voi pleca afara. M-am antrenat destul de mult pe partea aceasta, m-am antrenat in engleza, in activitati extra-curriculare, astfel incat sa am un dosar bun. Dar vazand ca nu sunt limitat de o anumita arie sau de un talent intr-o anumita arie, ci ca am o varietate de optiuni, am inceput sa ma gandesc la ce as putea sa fac cel mai bine pentru lumea asta? Sa salvez vieti de exemplu. Stiu ca suna a poveste melodramatica, dar chiar asa a fost.

Partea la care mama a avut o reala contributie a fost accesul. Fiind medic, a putut sa imi faciliteze accesul in sistemul medical pentru am vrut sa vad daca rezist. M-am dus intr-o unitate de primiri urgente, intr-o sala de operatii, am vazut cum functioneaza sistemul cand eram inca in liceu. Am fost norocos din acest punct de vedere.

Cand m-am hotarat sa merg pe aceasta directie, parintii au fost constienti ca va fi dificil din punct de vedere financiar. Pe sistemul actual esti somer cu diploma dupa 6 ani de facultate daca nu prinzi loc la rezidentiat sau nu reusesti sa pleci afara. Dar, in ultimii ani de criza economica, medicina a redevenit o meserie sigura, asa prost platita cum e ea. Oricum, pana la sfarsitul rezidentiatului ai nevoie de sustinere financiara din partea parintilor. Si pentru orice familie asta nu e simplu.”

PROTESTELE MEDICILOR

"Cu examenul de rezidentiat iti ies peri albi: cartea dupa care se invata e foarte proasta, cu foarte multe greseli, prost tradusa. Nu e ok ca abilitatea ta de a toci chestii care nu au aplicabilitate in tara noastra, sa-ti determine vocatia sau viitorul intr-o directie sau in cealalta. Sistemul nu e bun, dar totusi e obiectiv. Asta e singura lui calitate.

Protestele din septembrie [organizate de Colegiul Medicilor si Federatia Sanitas, n.r.] au fost dificil organizate pentru noi. Cel putin din perspectiva studentilor. Au fost organizate in perioada restantelor, a maririlor, iar cei care nu aveau nici restante, nici mariri, erau acasa cel mai probabil. Foarte putini sunt cei care au avut posibilitatea sa vina. Au fost anuntati si foarte din scurt, foarte la hei-rup.

Daca vrei sa ai un subiect pe care sa se exprime opinia publica, daca vrei sa dai frau liber, e nevoie de sincronizare intr-o voce unitara. In schimb, astazi au fost convocati 20 de studenti, maine alti 30 de studenti. Cum adica? Tu ai azi opinie libera, dar tu nu ai azi, ai maine si doar intre 2 si 4. Dupa aceea se termina cu opinia libera. Nu e ok. Daca vrei impact, atunci e nevoie de amploare. Trebuie ca oamenii sa simta ca vocea fiecaruia a fost auzita. Vom vedea cum evolueaza [actiunile de protest ale medicilor, n.r.], am inteles ca mai sunt planificate cateva."

“DACA AS FI MINISTRUL SANATATII...”

"Primul an in Facultatea de Medicina e un an mai dificil. Tin minte primul colocviu la anatomie pe care l-am avut din oase. Pentru colocviul ala, care era practic un test nu un examen, am avut de invatat poate mai mult decat invatasem pentru admitere. Daca ma uit acum la carticica de admitere, e o brosurica de 30 de pagini. Dam doua nopti si o termin in comparatie cu cantitatile imense de informatie pe care e nevoie sa le asimilezi in facultate intr-un timp foarte scurt.

Pentru medici e dificil sa se imparta intre activitatea universitara si activitatea lor ca medici. Realitatea este ca doctorii care predau in anii preclinici au grupe si in spitale, poate au activitate si in clinici private. Si unora le este dificil sa se imparta. Atunci se mai comaseaza doua grupe de studenti, se mai gasesc solutii, dar sunt un compromis. Daca eu as ministrul Sanatatii, as debloca posturile. De fapt asta nici nu tine de ministrul Sanatatii, cat de guvern. Stiu ca pana acum era 1 la 7 si acum se angajeaza 1 la 1 in sanatate si educatie. Asta e bine, dar poate ca ar trebui deblocata in adevaratul sens, sa nu mai astepti sa plece unul ca sa vina altul.

Toata lumea se plange ca da spaga in stanga si in dreapta. E un cerc vicios. Medicii mor de foame. Si atunci da, mai primesc o atentie. E o realitate ca multi medici nu au conditii bune. Mergeti in parcarea spitalului judetean din Galati si vedeti ce masini au medicii acolo. In media se vorbeste doar despre situatiile exceptionale ale medicilor care da, o duc bine. Pe baza lor se pune aceasta prejudecata: ca e spaga in stanga si in dreapta, ca zboara bani peste tot."

MEDICII TINERI

"Medicii tineri nu fac asa ceva. Sa zicem ca cei batrani mai fac cum mai fac, dar cei tineri nu isi permit. Desi, din nefericire, ei au cea mai mare nevoie. Sunt convins ca va aparea multa lume care sa ma contrazica pe subiectul acesta. Dar nu vei vedea un medic tanar care sa conditioneze actul medical de o atentie pe care o primeste.

Am facut medicina pentru a ajuta oamenii si pentru a salva vieti. Si in Romania poti sa salvezi vieti la fel ca in afara. Poate ca oamenii din Romania au mai multa nevoie de mine decat cei din afara. Si, nu poate, cu siguranta le datorez oamenilor de aici mai mult decat celor de afara. Pentru ca eu am facut facultatea la buget, banii care mi-au platit mie educatia sunt banii contribuabililor, sunt banii oamenilor care au platit taxe. Ar trebui sa se intoarca o parte din investitia pe care ei au facut-o in mine catre ei.

Da, imi doresc sa ma duc cativa ani afara si sa ma supraspecializez intr-un domeniu anume, sa castig niste banuti, sa-i pun deoparte si, apoi, sa ma intorc cu noile cunostinte, cu o anume situatie financiara si sa-mi servesc patria. Daca voi veni de afara toba de carte, banuiesc ca m-o primi si pe mine cineva. Nu sunt naiv sa cred ca nu va fi greu si ca va fi doar lapte si miere. Asta o stiu si eu, o stiu si parintii mei. Dar sunt dispus sa fac acest efort."

Cristian Moise este presedintele Societatii Studentilor Medicinisti din Bucuresti (SSMB), organizatie care are 3000 de membri, dintre care aproximativ 1000 sunt voluntari activi. SSMB deruleaza in prezent 52 de proiecte, cel mai cunoscut fiind “IMPREUNA PENTRU SANATATE RURALA”, despre ai carui voluntari HotNews.ro a publicat un interviu aici.

Nota:"De profesie medic in Romania" este o serie de articole HotNews.ro care descriu viata mai multor medici care, in ciuda conditiilor, raman sa lucreze in Romania, oricat de incredibile ar putea parea motivele lor. Campania “de profesie medic in Romania” este initiata si sustinuta de Consiliul Investitorilor Straini.