​de profesie: Medic in Romania

Sala de asteptare

de Catalin Striblea     HotNews.ro
Miercuri, 4 septembrie 2013, 9:25 Actualitate | De profesie Medic in Romania


Catalin Striblea
Foto: Facebook.com/catalin.striblea
​​Cum e sa lucrezi zi de zi intr-un purgatoriu? Cum e sa faci fata unei invazii de oameni bolnavi, oameni care mor, oameni care plang? O zi din viata unui medic din ambulatoriul unuia dintre cele mai mari spitale romanesti este povestita de Catalin Striblea pe blogul sau. O poveste spusa din perspectiva pacientului asezat pe banca dura a sistemului medical romanesc.

"Cine urmeaza?" - intreb la intrarea in sala de asteptare, unde singurul semn al vechiului sunt doua dulapuri metalice uitate pe acolo. Se vede ca s-au bagat bani: linoleumul e din cel dintr-o bucata, usile-s de PVC, iar pentru ca am mai fost, stiu ca aparatura medicilor e de calitate.

"Eu!" - imi raspunde prima femeie asezata strategic langa usa. "Dar ne-a rugat doamna doctor sa mai stam, ca o sa ia pe cineva de la oncologie intai." Asistentele tocmai vin cu o doamna , asezata intr-un scaun cu rotile. Doua secunde, cat o vad din spate, baticul nu poate ascunde urmele chimioterapiei. Din parul cenusiu au ramas doar smocuri.

Grupului deja prezent i se adauga pas cu pas pacienti cu trimitere de la alte sectii. Femei si barbati se asaza pe bancile formate din trei traverse tari de lemn. Oare cat dureaza, cat o sa ne tina?

"Suntem multi domnule, spune un barbat. Dar stai. Ce sa faci? Stii cat e un doppler in oras? Doua milioane, o gramada de bani." O femeie grasa insufleteste atmosfera. Se plange de o durere de picior: "Mi-au scos Sintromul de doua zile si nu ma mai lasa durerea. Nici nu pot sa pun piciorul in pamant." Dar mai tare se plange de copii si de casatoriile lor: "Mai bine sa ai fete, decat baieti cu nurori! Niciuna n-a vrut sa ma aduca azi la spital. si au masina. Auzi, dar si eu am vandut casa si nu le-am dat nimic. Mi-am luat o garsoniera, ca astia ma lasau sub cerul gol." Doamnele de peste culoar o aproba tare.

Doamna doctor iese din nou. "Cine are programari?" Nu stiam ca-mi mai trebuie, pe langa programare, si o hartie pentru care, imi spune, se sta ceva vreme la registratura. Norocul meu e ca sunt insotit si rezolv problema. Femeia grasa nu are programare: "Nu mai pot, doamna, de durere!". "Pai, nu sunteti azi la mine." "Dar, stiti, a vorbit un sofer de la salvare de la oncologie cu dvs.". "Acum stiu, stai aici".

La cabinetul alaturat celui la care astept e adusa o femeie in carucior. E alba var si doar intr-un maieu. Au invelit-o intr-un cearceaf din care ii ies doar bratele, odata pline. Pielea e acoperita de pete vinete de marimea unei monede de 50 de bani. Parul alb e ravasit, iar singura urma de feminitate sunt doi cercei de aur. E impinsa de asistenta, iar sotul, intimidat de agitatia din jurul sau, cara un dosar de acte. Doctorita lor ii intoarce inapoi la etajul unu sa faca o electrocardiograma.

Doctorita mea ii spune femeii grase sa intre si apoi, inarmata cu un pix, incearca sa faca fata unui fel de invazii barbare. E calina, monument de rabdare. E un cerc in jurul ei de vreo 10 oameni: "Mai, azi sunt singura, asistenta e in concediu. Sunt si doctor si femeie de serviciu si infirmiera. Luati-ma incet!"

E o minune cum felul ei bland, nepotrivit cu lumea din jur, blocheaza barbati trecuti bine de 50 de ani: "Cine te-a trimis la mine: Ai scrisoare medicala?Uite ce trebuie sa faci. Tu? Tu nu esti azi la mine." Omul da in balbaiala. "Nu stiu doamna, nu-s de aici." Noroc ca o asistenta aflata in drum il ia de o aripa si tipa la el: "Nu ti-am spus sa te duci in spate? Uite acolo la cabinetul cu canapelele alea."

Un alt barbat intreaba, pana invatam cu totii de pe hol, cum trebuie sa se pregateasca pentru examenul ecografic de peste cateva zile. in fata medicilor, pana si oamenii batrani se transforma in copii cuminti. Iar asteptarea in sali fara personalitate e un dat pe care nu-l poti discuta. Printre nervii momentului, stii ca aici se cauta salvare si dicutiile nu-si au rost.

Eu, insa, incep sa cedez. Traveresele bancii imi intra rau in fund. E incomod, nu e niciun geam si toate discutiile si intrebarile din jurul meu ma obosesc. Singurul moment in care doctorita intepeneste e atunci cand un barbat, ce-l banuiesc baut, o intrerupe repetat: "Doamna doctor, doamna doctor!" "Da, mai omule, spune!" "Pot sa beau o cafea?"...

Femeia alba, invelita in cearceaf e adusa inapoi de la electrocardiograma. Numai ca sotul a uitat rezultatele in cabinetul de mai sus. Asistenta se stramba precum fotbalistii la o ratare uriasa. Sotul e trimis inapoi. Femeia se uita atent la batranul de langa mine: "Va stiu de la dializa". "Da, da" ingana, speriat parca de vocea ce i se adresa. Un alt grup, de data asta mama, tata, fiu, cauta acelasi cabinet vecin cu cel unde astept. Trec pe langa el de trei ori. Nici macar medicii sau asistentele intalnite pe culoar nu-i pot ajuta. O face o infirmiera , iesita dintr-o camera ca un dulap, care miroase rau a varza calita. Mirosul pluteste peste randurile de asteptare si schimba un pic intensitatea discutiilor.

Sotul femeii albe se intoarce tocmai la timp sa intre in cabinetul vecin. Caruciorul nu incape insa: "Ce fac eu cu ea acum?", se aude doctorita lor, nervoasa. "Rezolv eu!" se precipita barbatul tragand speriat de carucior in toate partile. Initiativa lui e aproape inutila de vreme ce trebuie sa mearga la un alt cabinet, unde ii conduce chiar doctorita. Se intorc 45 de minute mai tarziu. "Nu mai vreau aici", ii spune. "Te-am rugat sa nu ma mai aduci aici" se aude aproape inecata in plans. "Linistiti-va doamna", ii spune asistenta.

Vocea inceata a femeii nu trece dincolo de marginea scaunului ei. Imprejuru-i, discutiile despre copii, medici si pastile continua netulburate. Infirmiere plimba grabite scaune cu bolnavi, asistentele alearga sa rezolve treburi urgente, familia de trei cauta in continuare cabinetul, iar pe deasupra tuturor pluteste acru mirosul de varza. Ochii barbatului stau sa se intunece, trupul ii coboara a deznadejde si se sprijina incet de un perete. Cu mainile isi imbratiseaza iubirea. Ea isi pune capul pe burta sa, iar el o mangaie incet, ca intr-un descantec. Femeia inchide ochii, cutele ii dispar, iar - pentru o privire - trupu-i e iarasi tanar si puternic, mustind a viata si a libertate. Ca atunci cand sala asta de asteptare era o inchipuire rezervata doar celor batrani.

E randul meu sa intru. Stau pe canapea, cum imi spune doctorita: "stiti, e una din acele zile cand mi-ar placea sa stiu sa injur". Consultul e intrerupt de un doctor tanar: "Doamna doctor, e un copil de la dializa care are o problema cu fistula si trebuie vazuta."

"Am pacienti programati care asteapta de 4 ore", ii spune. "Nu ma intelege gresit, nu e singurul ecograf din spital".
 
"Are 7 ani si e cu masca de oxigen, doamna."

Doctorita ofteaza ca si cum ar alunga un gand: "Adu-l!"

Abia am timp sa ma imbrac. Intra o targa in jurul careia se ingramadesc mai multi medici si asistente. Manuta de om nici nu se vede intre ei. Nu sunt emotii si nici vorbe. Oamenii astia au vazut multe. Ba chiar un zambet e indreptat catre puiul mic ascuns intre fire si perfuzii: "O sa fie bine, o sa fie bine!"

Ma strecor printre ei si fug! Fug departe ca de un purgatoriu.

* Acest text a fost publicat initial pe blogul lui Catalin Striblea de pe adevarul.ro.

Nota: "De profesie medic in Romania" este o serie de articole HotNews.ro care descriu viata mai multor medici care, in ciuda conditiilor, raman sa lucreze in Romania, oricat de incredibile ar putea parea motivele lor. Campania “de profesie medic in Romania” este initiata si sustinuta de Consiliul Investitorilor Straini.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





4694 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    Umilinta asta e practica curenta (Miercuri, 4 septembrie 2013, 9:39)

    Je__ [utilizator]

    E inuman ce se intampla...cum esti plimbat pe la toate usile.

    Exemplu e si concediile medicale. Tu esti bolnav si vai de capul tau, si tre sa umbli in 24 de ore, dupa tot felul de hartii, pe care tre sa le duci de la angajatori la doctori si inapoi. Nu vi se pare tot o cretinatate?
    Doctorii sunt pusi sa faca birocratie, in loc sa iti dea consultatia.
  • 0 (2 voturi)    
    adaptat (Miercuri, 4 septembrie 2013, 12:04)

    bedexe [utilizator]

    Cei care lucreaza acolo s au adaptat. Ca orice om la serviciu. Celor din exterior li se pare greu. Asa cum e cu gunoierii sau cei care curata canalizari.
    • +1 (1 vot)    
      @bedexe (Vineri, 4 octombrie 2013, 20:37)

      acpaun [anonim] i-a raspuns lui bedexe

      Comparatia dumneavoastra este flatanta, reusita si foarte potrivita. Sau nu(asta ca sa am si eu o propozitie fare predicat-romanul s-a nascut poet).


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by