Pianistul Dan Grigore, dublu laureat al Concursului Enescu, va concerta vineri pe scena Sălii Palatului, alături de Residentie Orkest/Filarmonica din Haga condusă de dirijorul Christian Badea. Concertul face parte din Seria 'Mari orchestre ale lumii', a celei de-a XX-a ediţii a Festivalului şi Concursului Internaţional 'George Enescu', si cuprinde in program Atlantis (primă audiţie absolută) de Dan Dediu (laureat al Concursului Internaţional 'George Enescu' - ediţia 1991), Concertul în la minor pentru pian şi orchestră op. 16 de E. Grieg şi Simfonia fantastică op. 14 de H. Berlioz, informeaza Agerpres.

Muzician decorat de către guvernul francez cu Ordinul 'Cavaler al Artelor şi Literelor', membru al Societăţii Europene de Cultură din Veneţia, maestrul Dan Grigore este singurul pianist român cu care a acceptat să colaboreze dirijorul Sergiu Celibidache. Laureat al unor mari concursuri internaţionale, aplaudat pe scene din întreaga lume, pianistul este invitat acum în jurii de competiţii şi susţine concerte, cursuri de măiestrie şi conferinţe.

Dan Grigore a fost prezent şi în precedenta ediţie a Festivalului Internaţional 'George Enescu' în compania Philarmonia Orchestra, dirijată de Vladimir Ashkenazy, interpretând Concertul pentru pian şi orchestră în la minor op. 54 de Schumann.

Residentie Orkest/Filarmonica din Haga condusă de dirijorul Christian Badea a deschis, joi seară, ediţia jubiliară a festivalului, primul concert al evenimentului, îndelung aplaudat de publicul prezent la Sala Palatului, incluzând Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, Op. 13 de George Enescu şi Simfonia nr. 10 în mi minor, Op. 93 de Dimitri Sostakovici.

La Ateneul Român, melomanii o pot urmări în recital pe pianista japoneză Akiko Ebi cu un program care cuprinde: J.S. Bach - Fantezia cromatică şi Fuga în re minor BWV 903; Fr. Liszt - Fragmente din 'Harmonie poetique et religieuses' S173 (R 14); Cl. Debussy - Suita 'Pour le piano' L. 95 (1901); Kôji Toyoda - 'Pensée' pentru pian; G. Enescu - Suita nr. 2 în Re Major pentru pian op. 10

Akiko Ebi s-a impus pe plan internaţional după câştigarea în 1975 a Concursului Marguerite Long de la Paris, în urma căruia a colaborat cu orchestra Radio France şi Filarmonica din Monte Carlo. Şi-a continuat studiile cu A. Ciccolini la Conservatorul parizian. A fost remarcată de A. Rubinstein şi M. Argerich care i-a devenit mentor şi parteneră în recitaluri camerale. Artista participă la festivaluri internaţionale şi a realizat numeroase discuri. În 1993, guvernul francez i-a acordat distincţia de Cavaler al Artelor şi Literelor.

În Seria 'Muzica secolului XXI/Enescu şi Contemporanii săi', iubitorii muzicii se vor întâlni, la Sala 'Mihail Jora' a Societăţii Române de Radiodifuziune cu Orchestra de Cameră 'Philarmonia', dirijată de Nicolae Iliescu, solistul serii fiind viloncelistul Colin Carr. Programul cuprinde: Concert pentru orchestră de coarde de N. Rota , Concertul nr. 1 în Do Major pentru violoncel şi orchestră Hob. VIIb/1 de J. Haydn şi Simfonia de cameră pentru orchestră de coarde op. 110a de D. Şostakovici.

Mult aşteptatele 'Concerte de la miezul nopţii' propun, vineri noaptea, melomanilor o întâlnire cu soprana Nuria Rial, care, împreună cu 'Austrian Baroque Company' propune un program cu piese de G.F. Handel, J.H. Schmelzer, G.A. Pandolfi, B. Marcello, A. Bertali.

Colaborarea sopranei Nuria Rial cu 'Austrian Baroque Company' datează din 2009 şi s-a materializat deja în imprimarea pe disc a Nouă Arii Germane de G. F. Handel.