Subliniind importanta antropologiei ca nou „umanism democratic”, Claude Levi-Strauss, fost antropolog francez si teoretician al structuralismului etnologic, analizeaza raportul dintre relativismul cultural si judecata morala, dintre gindirea stiintifica si gindirea mitica si sustine ca viitorul umanitatii va fi marcat de sfirsitul suprematiei culturale a Occidentului. Toate aceste teme sunt cuprinse in volumul Antropologia si probleme lumii moderne care a aparut recent, in traducere, la editura Polirom.
„Recunoscuta in intreaga lume, opera lui Claude Levi‑Strauss este astazi un laborator de gindire deschis spre viitor. Pentru studenti si pentru tinerele generatii, volumul Antropologia si probleme lumii moderne va constitui probabil cea mai buna introducere in intelegerea sensibila a lumii lui Claude Levi‑Strauss.", arata Maurice Olender in prefata volumului.
Volumul Antropologia si problemele lumii moderne reuneste trei conferinte sustinute in Japonia in primavara anului 1986, pe care autorul insusi a intentionat sa le includa intr-un volum cu acest titlu. Cele trei eseuri reiau temele majore care l-au preocupat pe Levi-Strauss, actualizindu-le. Pe linga legaturile dintre „rasa”, istorie si cultura, sint abordate probleme specifice lumii globalizate aflate in pragul secolului XXI, de la practicile economice la procrearea artificiala.
Claude Levi-Strauss (1908-2009), numit „parintele antropologiei moderne”, a urmat studii de drept si filosofie inainte de a se orienta catre etnologie si antropologie. A fost profesor la Sao Paulo (cercetarile etnografice de aici constituie sursa volumului Tropice triste, care i-a adus celebritatea), iar mai apoi, pina la pensionarea din 1982, director de studii si profesor la College de France, precum si director adjunct la Musee de l’Homme. A fost membru al Academiei Franceze din 1973. Dintre numeroasele sale lucrari, mentionam: Rasa si istorie (1952), Mitologice (4 vol., 1964, 1966, 1968, 1971), Antropologia structurala (2 vol., 1958, 1973), Gindirea salbatica (1962; Polirom, 2011).
Antropologia si probleme lumii moderne, prefatata de Maurice Olender, in traducerea lui Giuliano Sfichi, a apatut in colectia „Plural” a editurii Polirom.
Fragment din volum
Procrearea artificiala: femei virgine si cupluri homosexuale
Antropologii au multe de spus despre toate aceste chestiuni, pentru ca societatile pe care le studiaza si-au pus problemele acestea si ofera solutii la ele. Bineinteles, societatile respective nu cunosc tehnicile modernede fecundare in vitro, de prelevare de ovul sau de embrion, de transfer, de implantare si de congelare. Dar au conceput si au pus in practica formule echivalente, cel putin din perspectiva juridica si psihologica. Permiteti-mi sa dau citeva exemple.
Inseminarea cu donator isi are echivalentul in Africa, la populatia samo din Burkina Faso, studiata de dna Françoise Heritier-Auge, colega mea, care mi-a succedat la College de France. In aceasta societate, fiecare fata e maritata foarte de timpuriu, dar, inainte de a merge sa traiasca la sotul sau, trebuie, timp de cel mult trei ani, sa aiba un iubit ales de ea si recunoscut oficial ca atare. Ea ii aduce sotului primul copil nascut din legatura cu iubitul ei, dar care va fi considerat drept primul-nascut din relatia legitima. La rindul lui, un barbat poate avea mai multe sotii legitime, insa, daca acestea il parasesc, va ramine tatal legal al tuturor copiilor pe care ele ii vor aduce pe lume ulterior. Si la alte populatii africane sotul are un drept asupra tuturor copiilor ce vor veni, cu conditia ca dreptul acesta sa fie reinstaurat dupa fiecare nastere prin primul raport sexual post partum. Acest raport il desemneaza pe barbatul care va fi tatal legal al viitorului copil. Un barbat casatorit a carui sotie e sterila poate astfel, platind, sa se inteleaga cu o femeie fecunda ca ea sa-l desemneze. In acest caz, sotul legal este donator inseminator, iar femeia isi inchiriaza pintecul altui barbat sau unui cuplu fara copil. Problema, arzatoare in Franta, daca mama purtatoare trebuie sa-si indeplineasca rolul gratis sau poate sa primeasca o remuneratie nu se pune asadar.
La indienii tupi-kawahib din Brazilia, pe care i-am vizitat in 1938, un barbat se poate casatori simultan sau succesiv cu mai multe surori ori cu o mama si fiica ei dintr-o relatie anterioara. Aceste femei isi cresc copiii in comun, fara sa-si faca prea mari probleme, dupa cite mi s-a parut, daca un copil de care se ocupa cutare sau cutare femeie e al ei sau al unei alte sotii a barbatului ei. Situatia simetrica prevaleaza in Tibet, unde mai multi frati au in comun o singura sotie. Toti copiii sint atribuiti fratelui celui mai virstnic, caruia acestia ii spun tata. Pe ceilalti soti ii numesc unchi. In asemenea cazuri, paternitateaindividuala sau maternitatea individuala nu sint cunoscute sau nu se tine cont de ele.
Sa ne intoarcem in Africa, unde populatia nuer din Sudan asimileaza femeia sterila cu un barbat. In calitate de „unchi pe linie paterna”, aceasta primeste vitele ce reprezinta „pretulmiresei” (in engleza, bride price) platitpentru casatoria nepoatelor sale si se foloseste de ele ca sa cumpere o sotie care-i va darui copii gratie serviciilor remunerate ale unui barbat, adesea strain. La populatia yoruba din Nigeria, unele femei bogate pot si ele sa-si ia sotii, pe care le indeamna sa traiasca alaturi de un barbat. Cind se nasc copii, femeia – „sotul” legal – ii revendica, iar cei care i-au procreat de fapt trebuie sa o plateasca gras daca vor sa-i pastreze.
In toate aceste cazuri, cupluri formate din doua femei si pe care noi, literal vorbind, le-am numi homosexuale practica procrearea asistata ca sa aiba copii carora una dintre femei le va fi tatal legal, iar cealalta, mama biologica.
Societatile fara scriere cunosc si echivalente ale inseminarii post mortem,pe care tribunalele franceze o interzic, in timp ce in Anglia comisia Warnock propune ca o lege sa excluda de la succesiunea si mostenirea tatalui orice copil care nu s-ar gasi in stadiul de fetus in uterul mamei in momentul cind are loc decesul sotului acesteia. Si totusi, o institutie atestata de milenii intregi (caci exista deja a vechii evrei), leviratul, permitea si ueori chiar impunea ca fratele mai mic sa procreeze in numele fratelui mai mare decedat. La populatia nuer din Sudan despre care am vorbit, daca un barbat murea celibatar sau fara urmasi, o ruda apropiata putea sa ia din septelul defunctului cit era nevoie ca sa cumpere o sotie. Aceasta „casatoriefantoma”, cum spune populatia nuer, ii permitea sa procreeze in numeledefunctului, deoarece acesta din urma furnizase compensatia matrimoniala ce crea filiatia.
Desi, in toate exemplele pe carele-am dat, statutul familial si social al copilului se determina in functie de tatal legal (chiar daca acesta este o femeie), copilul cunoaste identitateagenitorului sau, iar cei doi sint uniti prin legaturi de afectiune. Invers decit ne temem noi, transparenta nu suscita la copil un conflict care ar rezulta din faptul ca parintele sau biologic si tatal sau social nu sint unul si acelasi individ.
De asemenea, aceste societati nu resimt o teama de genul celei pe care o genereaza la noi inseminarea cu sperma congelata a sotului defunct sau chiar, teoretic vorbind, a unui stramos indepartat: pentru multe dintre ele, copiii sint considerati a fi reincarnarea unui stramos care a ales sa traiasca din nou printr-un anumitcopil. Iar „casatoria fantoma” a populatiei nuer admite un rafinament suplimentar in cazul in care fratele, substituit defunctului, n-ar fi procreat in nume propriu. Fiul zamislit in numele defunctului (si pe care tatal biologic il socoteste prin urmare nepotul sau) va putea sa-i intoarca serviciul tatalui sau biologic. Cum acest genitor va fi atunci fratele tatalui sau legal, copiii pe care ii va aduce pe lume vor fi din punct de vedere legal verii lui.
Toate aceste formule ofera tot atitea imagini metaforice anticipate ale tehnicilor moderne. Constatam astfel ca, in societatile pe care le studiaza antropologii, conflictul, care ne tulbura atit de mult, intre procrearea biologica si paternitatea sociala nu exista. Ele acorda fara sa ezite intiietate socialului, fara ca intre cele doua aspecte sa apara o coliziune in ideologia grupului sau in mintile indivizilor.
Am insistat asupra acestor probleme deoarece mi se pare ca ele arata foarte bine ce gen de contributie poate spera societatea contemporana ca vor aduce cercetarile antropologice. Antropologul nu le propune contemporanilor lui sa adopte ideile si cutumele cutarei sau cutarei populatii exotice. Contributia noastra este mult mai modesta si se exercita in doua directii. In primul rind, antropologia dezvaluie ca ceea ce consideram „natural”, intemeiat pe ordinea lucrurilor, se reduce la constringeri si habitudini mentale specifice culturii noastre. Ea ne ajuta deci sa ne scoatem ochelarii de cal, sa intelegem cum si de ce alte societati pot socoti drept simple si de la sine intelese niste obiceiuri care noua ni se par de neconceput sau chiar scandaloase.
In al doilea rind, faptele pe care le culegem reprezinta o experienta umana foarte vasta, deoarece provin din mii de societati care s-au succedat de-a lungul secolelor, uneori milenii intregi, si care se repartizeaza pe toata suprafata pamintului locuit. Ajutam astfel la degajarea a ceea ce pot fi considerate drept niste „universalii” ale naturii umane si putem sugera in ce cadre se vor produce unele evolutii inca incerte, dar pe care am gresi dacale-am denunta dinainte ca pe niste deviatii sau perversiuni.
Miza marii dezbateri care se desfasoara la ora actuala cu privire la procrearea asistata este de a afla daca se cuvine sa legiferam, referitor la ce anume si in ce sens. Din comisiile si celelalte organisme instituite de puterile publice din mai multe tari fac parte reprezentanti ai opiniei publice, juristi, medici, sociologi, uneori si antropologi. Este frapant ca acestia actioneaza pretutindeni in acelasi sens: contra unei grabe prea mari de a legifera,de a permite un lucru si de a interzice altul.
Juristilor si moralistilor prea nerabdatori, antropologii le recomanda toleranta si prudenta. Ei subliniaza ca pina si practicile si aspiratiile care socheaza cel mai mult opinia publica – procrearea asistata pusa in serviciul unor femei virgine, celibatare sau vaduve ori al unor cupluri homosexuale – isi au echivalentul lor in alte societati, care nu sufera din cauza aceasta.
Antropologii doresc deci sa nu se intervina si ca oamenii sa aiba incredere in logica interna a fiecarei societati pentru a crea in sinul ei – sau pentru a elimina din sinul ei – structurile familiale si sociale care se vor dovedi viabile si pe cele care vor genera contradictii, al caror caracter insurmontabil numai practica il poate demonstra.
