Muzeul Naţional al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduieşte în perioada 11 - 29 august expoziţia 'Călătoria. Clipe americane' a plasticienei Aurelia Stoie Mărginean. Expoziţia, al cărei vernisaj va avea loc joia viitoare, la sala de expoziţii 'Gheorghe Focşa' de la Muzeul Satului, reprezintă un adevărat jurnal vizual realizat de autoare prin intermediul a peste 70 de lucrări în care a transpus sentimente, culori, viaţă, momente şi locuri unice surprinse în 'acest atelier uriaş numit Statele Unite ale Americii', cu sentimentul că a 'cucerit lumea cu pensula', informeaza Agerpres.

Autoarea invită publicul iubitor de artă într-o călătorie ritmată de verticalele zgârie-norilor din marile metropole şi de imprevizibila linie a orizontului, totul fiind dominat de Statuia Libertăţii.

Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAP) şi a Asociaţiei Internaţionale de Artă Plastică - UNESCO, Aurelia Stoie Mărginean se află la a 44-a expoziţie personală.

Artista a expus în mari oraşe ale lumii: Veneţia, Madrid, Ierusalim, Nicosia, Berlin, Richon Le Zyon, bucurându-se de aprecierea publicului şi a specialiştilor.