Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) va găzdui, sâmbătă seară, evenimentul 'Micul Paris salută Parisul', ocazionat de celebrarea în luna iulie a Zilei Naţionale a Franţei şi a imnului francez La Marseillaise.

Manifestarea, organizată între orele 19,00 şi 1,00, cuprinde: un recital de muzică franceză şi romanţe româneşti susţinut de artiştii Maria Răducanu (voce) şi Sorin Terinte (pian), momente de teatru prezentate de trupa Dell'Arte, recital de muzică etnică şi medievală Histoires Nomades susţinut de trupa No'Mads, urmat de dans contemporan şi dans cu focul pe un fond muzical din Franţa secolului al XV-lea.

Publicul participant la eveniment va fi invitat să ia parte şi la o degustare de vinuri Alira, la un târg de obiecte hand-made 'Vara la muzeu' şi la o sesiune de fotografiere în costume de epocă, contra cost, în studioul special amenajat.

Începând cu ora 19,00 şi până după miezul nopţii, vizitatorii vor putea şi să parcurgă expoziţiile permanente şi temporare ale muzeului, beneficiind de ghidaje gratuite.

Parte integrantă a evenimentului va fi şi o micro-expoziţie specială, ce va marca legăturile culturale româno-franceze prin câteva exponate simbol.

Exponatul central îl reprezintă un tablou care îl înfăţişează pe Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei şi membru al Academiei Franceze la începutul secolului al XVIII-lea.

Această operă de artă plastică a intrat în colecţia muzeului în anul 1975, istoria provenienţei piesei fiind dezvăluită de marele istoric român Nicolae Iorga, cel care, după toate probabilităţile, a identificat piesa în perioada interbelică la Muzeul de Arte Frumoase din Rouen (Franţa).

'Este o mare bucurie pentru Muzeul Naţional de Istorie a României să poată invita publicul bucureştean şi nu numai la o serată muzeală specială cu program cultural variat şi atractiv', a declarat dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul general al MNIR, citat de Agerpres.

El a subliniat că acest eveniment se doreşte a fi începutul unei serii care să devină în timp o autentică tradiţie a muzeului.

Accesul publicului în muzeu este gratuit, pentru a permite unui număr cât mai mare de vizitatori să participe la momentele artistice şi să descopere expoziţiile permanente şi temporare MNIR.