Lucrarile de constructie la Biblioteca Nationala din Capitala vor fi finalizate pana la sfarsitul anului, a declarat ministrul Culturii, Kelemen Hunor: "In noiembrie vom finaliza Biblioteca Nationala. Romania va avea, in sfarsit, o Biblioteca Nationala. In acest moment nu are. Nu are de 20 de ani".

Kelemen Hunor a mai adaugat ca in doi ani va fi finalizata si reabilitarea Teatrului National din Bucuresti, iar intre timp va fi finalizat si proiectul de reabilitare a Palatului Culturii din Iasi: "Toate aceste proiecte servesc mostenirea culturala, dar, in acelasi timp, servesc si viitorul. Creatia asa trebuie sa fie. Aceste doua lucruri trebuie sa mearga impreuna", a spus ministrul.