Editia in limba romana a unui nou volum semnat Jose Saramago, Ultimul caiet – cele din urma texte scrise de Jose Saramago, reunite intr-o editie inedita aparuta la Editura Polirom va intra in curand in librarii. Cu o prefatata semnata de Umberto Eco si cu un cuvint inainte de Pilar del Rio, Ultimul caiet reproduce textele scrise pentru blog din martie 2009 si pina in iunie 2010, pe linga alte citeva eseuri din arhiva autorului, „adormite”, cum spune in prologul sau Pilar del Rio, sotia autorului, insa de mare actualitate.
Acest prolog, impreuna cu citeva dintre insemnarile din perioada octombrie 2009 – iunie 2010, reproduse la sfirsitul volumului de fata, au fost preluate din editia spaniola a Ultimului caiet si traduse de Lavinia Similaru, in timp ce corpul volumului respecta editia portugheza, in traducerea Siminei Popa.
Editia romaneasca si-a dorit sa cuprinda ultimele cuvinte ale lui Saramago, dictate familiei, cind nu mai putea sa scrie, insa continua sa observe lumea din jur, cu aceeasi vigilenta fata de cauzele sociale, mentinind taisul polemicilor politice si religioase, continuind critica literara, constient si fascinant pina in ultima clipa.
„Mai erau citeva zile inainte ca Jose Saramago sa moara, nu mai putea scrie, dar a dictat doua postari pe blogul sau. Penultima a fost provocata de judecatorul Garzon iesind de la Curtea Suprema de Justitie, exclus de egalii sai, imbratisat de citiva colegi, aplaudat de functionari si de prieteni. Atunci Saramago a plins cu Garzon, l-a coplesit furia si s-a simtit neputincios, pentru ca era viu, si a dictat, caci miinile ii tremurau pe tastatura. Ultima postare pe blogul sau sint doua cuvinte. Era la amiaza, se uita tot la o emisiune de stiri la televizor si in felul acesta a aflat ca un coleg, un scriitor suedez, se alaturase unei flotile care avea de gind sa rupa teribila blocada impotriva Palestinei. Si Saramago, care stia destule despre blocade, n-a spus decit «Obrigado, Mankell», «Multumesc, Mankell», iar in cuvintele acestea a rezumat totul, admiratia, solidaritatea, respectul, neputinta, viata unei persoane care nu se resemneaza, gratitudinea in fata celui ce nu se da batut. Apoi a murit si nu va mai fi nimic de povestit, nu vor mai fi caiete, privirea piezisa care sa vada reversul lucrurilor, cea frontala, fara a-si pleca niciodata capul in fata puterii, ci pentru a saruta, ironia, curiozitatea, intelepciunea celui ce nu se nascuse pentru a povesti, dar continua sa povesteasca si cit de actual va fi acum, cind nu mai este si avem atita nevoie de el. Binecuvintat sa fie Jose Saramago, autor al acestui ultim caiet, care a fost in stare sa-l scrie gindindu-se la noi, cititorii sai.” (Pilar del Rio)
„As zice ca in aceste scurte scrieri Saramago traieste in continuare experientele lumii, asa deplorabila cum e ea, pentru a o revedea apoi de la o distanta mai senina, sub forma moralitatii poetice (iar alteori mai rau decit este – desi poate parea imposibil sa se ajunga mai departe).
Ca sa nu mai vorbim (si iata intoarcerea la marile teme ale operei sale) de momentele in care sare de la analiza cotidianului, la marile chestiuni metafizice, la realitate si aparenta, la natura sperantei, la cum sint lucrurile atunci cind nu ne uitam la ele.”(Umberto Eco)
Jose Saramago s-a nascut la 16 noiembrie 1922 la Azinhaga (Ribatejo), intr-o familie modesta. Destinul sau scriitoricesc a avut o traiectorie uluitoare, culminind cu decernarea Premiului Nobel pentru Literatura (1998). Dupa debutul din 1947 cu un roman ulterior renegat de scriitor, urmat de o tacere de aproape doua decenii, Saramago a publicat volume de poeme, cronici literare si politice, nuvele, piese de teatru, nenumarate traduceri, revenind la roman abia in 1977 cu Manual de pictura si caligrafie (Polirom, 2010). Ridicat de la pamint (1980) ii aduce recunoasterea in spatiul lusitan si impune fraza si punctuatia care vor constitui de acum inainte marca inconfundabila a stilului sau. Celebritatea internationala o dobindeste cu Memorialul minastirii (1982; Polirom, 2007), care, alaturi de Anul mortii lui Ricardo Reis (1984; Polirom, 2003, 2009) si Istoria asediului Lisabonei (1989; Polirom, 2004), formeaza seria narativa cu tematica istorica, scriitorul acordind o atentie speciala „originii si identitatii portugheze”. In 1991 publica Evanghelia dupa Isus Cristos (Polirom, 2003), cel mai polemic roman al sau, care reconstruieste o viata apocrifa a lui Isus. O cotitura in universul tematic romanesc al lui Jose Saramago o reprezinta seria de fictiuni ucronice si alegorice inceputa cu Pluta de piatra (1986; Polirom, 2002) si continuata de Eseu despre orbire (1995; Polirom, 2005, 2008), Toate numele (1997; Polirom, 2002, 2008), Pestera (2000; Polirom, 2005, 2009), Omul duplicat (2002; Polirom, 2009), Eseu despre luciditate (2004; Polirom, 2008) si Intermitentele mortii (2005; Polirom, 2007, 2009). Ultimul sau roman, Cain (2009), este in curs de traducere la Editura Polirom. Jose Saramago si-a petrecut ultimii ani in Lanzarote, Insulele Canare, continuind sa scrie si sa publice. S-a stins din viata in iunie, 2010. In 2008, la Editura Polirom s-a inaugurat seria de autor „Jose Saramago”.
