In iulie, la Muzeul Benzii Desenate e animatie. Opt scurtmetraje austriece, primul film ceh cu personaje BD si animatii romanesti clasice compun oferta in miscare a MBD din miez de vara.

Sambata, pe 9, 16, 23 si 30 iulie 2011, de la ora 17.00, in sala Auditorium de la etajul 4 al Muzeului National de Arta Contemporana, vor fi proiectate opt scurtmetraje insumand 43 de minute de animatie austriaca din ultimul deceniu: Enter Paradise for €3.20, r: Edith Stauber, All People Is Plastic, r: Harald Hund, Copy Shop, r: Virgil Widrich, Wibbel-Ich & Glück, r: Janina Arendt, Mozart Party 06 (Mozart Minute 15), r: Thomas Renoldner si 3 Minimals, r: Leopold Maurer.

Enter Paradise for €3.20 (2008, 12’) este un portret animat al piscinei in aer liber Parkbad din Linz, vazuta ca un model democratic al Edenului. Ecouri diverse, de la ispitele unui tinut cu lapte si miere la Gradina placerilor lumesti a lui Hieronymus Bosch, se impletesc intr-o imaginea paradisiaca. Calmul dinauntru contrasteaza cu zgomotul de santier al strazii, regasit dupa vizita parca prea scurta.

All People Is Plastic (2005, 12’): intr-un weekend, masa cenusie a functionarilor se revarsa, in formatie, catre un conglomerat urban monocrom. Aparentele gesturi de revolta se vadesc a fi, de fapt, rezultatul unor erori de design al prototipurilor humanoide. Animatia 3D a lui Harald Hund trimite la imaginea cinematografica clasica a marelui oras ca mecanism de disciplinare si la critica lui Jacques Tati la adresa epocii moderne.

Tehnicile narative si modurile de identificare conventionale sunt rasturnate, in Copy Shop (2001, 12’), intr-o frenezie a xerocopierii. Confuzia de care este cuprins personajul principal se extinde asupra spectatorilor, in vreme ce aparenta stangacie initiala a realizatorului se converteste in virtuozitate. Izul grotesc, amplificat de coloana sonora si de textura alb-negru, evoca un scenariu kafkian care anunta, nu fara ironie, dizolvarea oricarei originalitati.

Wibbel-Ich + Glück (2007, 3’) este o animatie solid ancorata in tehnicile artei grafice traditionale, dar cu un racord nu mai putin temeinic la prezent. Fulguranta precum o reverie, lumea vizuala a autoarei nu este deloc ermetica, deschizandu-se fecund catre privitor.

Aeroporturi, partii de ski, hoteluri si cafenele, precum si numeroase produse alimentare poarta numele muzicianului Mozart. Filmul Mozart Party 06 (Mozart Minute 15) (2006, 1’), rodul unei colaborari intre Heimo Wallner (animatie), Andi Haller (muzica, sunet) si Thomas Renoldner (idee, regie, productie) caricaturizeaza aceasta exploatare onomastica greu de egalat.

3 Minimals (2005, 3’) semnat de Leopold Maurer vorbeste despre coexistenta si riscurile care o pandesc: un om si un ciine, un salt si o prabusire cu iz dadaist in Falling, un om, o musca si o poveste de dragoste la birou in Boring, un barbat si o femeie la masa, intr-o competitie devoratoare, in Loving.

Vineri, 29 iulie, de la ora 18.30, va fi proiectat lungmetrajul Kdo chce zabit Jessii / Who Wants to Kill Jessie (Cehia, 1966, 80'), regia: Václav Vorlícek. Fenomenul cartilor de banda desenata este adus pe ecran pentru prima oara in cinematografia ceha de scenaristii Václav Vorlícek si Milos Macourek, cei care vor crea 13 ani mai tarziu faimosul serial Arabela.

Ce s-ar intampla daca un cuplu de cercetatori ar inventa, accidental, un aparat care ar putea sa aduca obiecte si personaje din vis in lumea reala? Intr-o dimineata, Jessie, eroina de BD, si urmaritorii ei, isi fac aparitia in bucataria cuplului. Urmeaza aventuri cu urmariri, evadari, puteri supranaturale si multa dezordine!

Pe toata durata Muzeului Benzii Desenate, in cadrul programului expozitional, pot fi (re)vazute cateva filme din istoria animatiei romanesti: Uimitoarele aventuri ale muschetarilor, Calatoriile lui Pin-Pin, Conditia Penelopei si episoade din seriile Balanel si Miaunel, Misiunea Spatiala Delta si Mihaela (detalii: www.muzeulbd.ro)

Muzeul Benzii Desenate este un proiect pilot derulat de Institutul Cultural Roman si Muzeul National de Arta Contemporana cu sprijinul clusterului EUNIC in Romania, al Centrului Belgian de Banda Desenata si in parteneriat cu Asociatia Bedefililor din Romania, in perioada 16 iunie – 16 octombrie 2011.