Vreme de aproape doua decenii, timisoreanul Ioan Holender a fost unul dintre cei mai influenti oameni din Viena. Fiind echivalentul lui Ion Tiriac in lumea muzicii clasice, Holender a legat o prietenie stransa cu Placido Domingo, a castigat admiratia lui Luciano Pavarotti si a detinut directoratul Operei din Viena vreme de doua decenii. Astazi este directorul Festivalului Enescu si, fara numele lui, Bucurestiul nu ar fi stralucit atat de puternic in lumea muzicii clasice. Holender a ajuns in acel moment al vietii in care poate spune orice despre oricine. Fara teama. Poate spune ce crede despre Iliescu, Basescu sau Oprescu. Poate spune "Nu" orchestrei de la Scala din Milano. Isi permite sa afirme lucruri periculoase despre legionari si comunisti, desi stie ca va fi injurat din cauza asta. Si, desi a ajuns puternic si admirat, Ioan Holender a ravnit toata viata sa joace un alt rol.
Vlad Mixich: In urma cu 8 ani spuneati intr-un interviu pentru TVR1: “Nu stiu cine isi va mai scoate palaria atat de adanc cand nu voi mai fi in postul meu de director la Opera. Importanta mea este direct dependenta de acest post.” Acum puteti aprecia daca v-ati inselat atunci, sau nu. Cat de mult il face pe om functia?
Ioan Holender: Mult, mult. Multe s-au schimbat de atunci din punctul asta de vedere. E adevarat ce am spus
Cu Traian Basescu am avut contact la ultimul Festival, cand i-am spus “Domnule Presedinte, va rog veniti la deschidere la Oedip”.
Ioan Holender
acum 8 ani dar e adevarat si faptul ca nu m-am asteptat la atatea oferte de activitate in afara Institutiei pe care am parasit-o. Da. Nu mai sunt asa de cautat, salutat, inconjurat, iubit. Cand ma duc la Institut, foarte rar, simt o nesiguranta, nu prea stiu ei cum sa se poarte cu mine. E altceva. Daca n-ai functia ramane doar omul, cu ce a facut din aceasta functie, cu ce a realizat. Din punctul asta de vedere am avut intr-adevar mari satisfactii. Acum, dupa ce nu mai am functia.
V.M.: Asadar functia il face pe om?
Ioan Holender: Functia il face pe om destul de mult dar depinde si cum isi indeplineste omul functia.
V.M.: Sa vorbim putin despre Festivalul Enescu. 89% din bugetul festivalului este asigurat de la buget. Sunt aproape 8 milioane de euro. Unul dintre punctele forte ale carierei dumneavoastra la Viena a fost ca ati stiut sa faceti cultura profitabila. Festivalul Enescu este profitabil?
Ioan Holender: Cultura profitabila? Cand spuneti profitabil, din ce punct de vedere o spuneti...?
V.M.: Financiar.
Ioan Holender: Din punct de vedere financiar niciodata nu este profitabila. Intotdeauna este un castig de calitate vitala. Toate castigurile materiale le intrebuintam ca sa ne imbunatatim calitatea vietii, ca de aceea folosim banii; ca e mancare, bautura, un joc, femei, ce-o fi sa fie. Cultura este un aliment spiritual necesar pentru a supravietui. Este lucrul decisiv care ne diferentiaza de animale. Animalele traiesc pentru a manca si a supravietui. Ceea ce face omul, mai presus de toate celelalte fiinte, este cultura, este arta, este capacitatea lui
Am vorbit cu orchestra Scala, au vrut sa vina la Bucuresti, dar conditiile au fost de asa natura incat am spus nu.
Ioan Holender
de a darui, prin arta, sentimente, povesti, emotii. Bineinteles ca Festivalul Enescu nu este profitabil. Este indirect profitabil. Daca vreti sa vorbim despre bani, desi se vorbeste prea mult despre bani in tara asta, urmarile acestui Festival, oamenii care vin in tara pentru acest Festival si o serie de alte consecinte sunt profitabile si calculabile. Dar prin vanzarea biletelor si prin televiziuni, niciodata nu putem sa scoatem banii. Opera din Viena are un coeficient de peste 40% de revenire a banilor care sunt dati de catre stat si de cei care ne sustin. Asta este foarte mult. Cu siguranta ca Festivalul Enescu nu are acest coeficient.
V.M.: Mai vorbim putin despre bani. Fiind in perioada de criza, banii raman un subiect...
Ioan Holender: Suntem in criza pentru ca am cheltuit mai multi bani decat am castigat. Am cheltuit mai mult decat aveam si am facut datorii.
V.M.: In 2003 spuneati ca incercati sa aduceti in acest festival o minima decenta a onorariilor oferite artistilor. Ati reusit?
Ioan Holender: Am incercat si in mare masura am reusit. Reusesti doar prin renuntari. Acum, la acest Festival, am vorbit cu orchestra Scala, au vrut sa vina, dar conditiile au fost de asa natura incat am spus nu. Nu veniti. Acel onorariu eu nu consideram ca trebuie platit. Am dorit sa nu platim mult mai mult decat platesc celelalte festivale din Europa. Ca platim ceva mai mult este motivat de faptul ca multe concerte se transmit la televiziune, ceea ce nu este obisnuit in alte tari, dar e un lucru foarte bun. Pentru asta se poate da pana la un 10-15% mai mult, preluand drepturile de televizare. Si stim ca aceste drepturi nu raman doar in tara noastra.
V.M.: La Viena, onorariul maxim pentru un artist e in jur de 14.000 dolari.
Ioan Holender: Acesta e onorariul cantaretilor. Am fost acum la Madrid si acolo maximum este 20.000, dar la Scala e 35.000 pentru anumiti dirijori. Dar sunt doar 5 dirijori de felul asta.
V.M.: In aceasta toamna vor veni cativa dirijori foarte importanti la Bucuresti. Se ajunge cu onorariile la aceste sume?
Ioan Holender: Nu. Pentru ca noi nu platim dirijorii separat. Noi platim orchestrele. Platim Filarmonica din Israel cu Mehta cu tot. Punct. Nu stiu cat ia Mehta. Daca el se duce singur fara orchestra lui, atunci are preturile pe
Se vorbeste prea mult despre bani in tara asta.
Ioan Holender
care le are. Dar ca urmare a crizei au devenit mult mai rare invitatiile pentru aceste orchestre. Si noi suntem foarte cautati. Primim foarte multe intrebari acum. “Putem veni? N-ati dori? Am veni...”.
V.M.: Noi fiind Festivalul Enescu?
Ioan Holender: Da. Noi fiind Festivalul Enescu. Ce e mare pacat in tara asta e ca nu se profita de acest lucru, in afara Festivalului Enescu. De exemplu, filarmonica din New York, in toamna lui 2010, a fost in imprejurimi: in Ucraina, in Croatia. Au vrut sa vina la Bucuresti cu o suma derizorie. In jur de 220.000 de euro. Era orchestra Filarmonicii din New York! Ei, n-am reusit. M-au rugat pe mine sa-i ajut. Zic: din Festivalul Enescu nu putem. Dar, in toata tara asta, pe nimeni n-a interesat. Spuneau: “Pai cum sa-i platim, cine sa-i plateasca.?” Si asta e mare pacat. Romania a iesit din toate circuitele europene si Festivalul Enescu este singura perioada, cele 25 de zile, in care avem o deschidere si o posibilitate de a invita. Si aceasta nu e bine deloc.
V.M.: Festivalul Enescu e platit in mare parte de cetatenii romani. Oare ce procent din acesti cetateni, care sunt destul de nemultumiti in prezent, ar raspunde negativ la intrebarea “Este Festivalul Enescu un lux smintit pentru vremuri de criza?”. S-ar gasi unul dintr-o suta care sa raspunda NU, salvand astfel Gomora?
Ioan Holender: Daca cei 100 intrebati au speranta ca din banii destinati Festivalului Enescu li se vor da si lor, oricat de putini, atunci cu totii ar fi impotriva acestui Festival. Dar foarte multi vor spune ca decat sa dea banii pe toate prostiile mai bine sa-l dea la asta, ca macar ne uitam si noi la televizor sau suntem la un concert si ni se ofera ceva frumos inapoi. Contribuabilul ne da, prin mijlocirea Guvernului, oricare ar fi el, o suma. Pentru ce? Sa facem ceva. Pentru cine? Pentru contribuabil. Trebuie sa ajunga produsul nostru inapoi la cei care ni-l platesc, dupa aceea ei platesc inca o suma – biletul de intrare – pentru a vedea si auzi ceea ce ei au platit deja. Nu trebuie sa fii marxist ca sa stii ca biletele trebuie sa aiba o valoare cat mai minora, sa aiba o importanta simbolica, de respect fata de ceea ce ei primesc. Pentru ca in fond ei platesc a doua oara un produs pe care l-au platit deja. Pentru mine, in Festivalul Enescu, contribuabilul este cel mai important.
V.M.: Nu sunt sigur daca dumneavoastra sunteti cel care ati pus in functiune sistemul locurilor in picioare la
Capitalismul a transformat fiinta umana intr-un animal cautator de profit material.
Ioan Holender
Opera din Viena, care sunt ieftine si foarte accesibile. Dar in Romania, la unele concerte mari, e foarte greu sa faci rost de bilete. Incepe sa functioneze lantul slabiciunilor: “fa-mi si mie rost” si din acest “rost” raman la vanzare putine bilete la concertele importante.
Ioan Holender: Nu eu am pus in functiune, e o traditie, sunt 625 de locuri in picioare. E Opera cu cele mai multe locuri in picioare si costa 3 euro. Si eu am profitat de acest fapt cand am ajuns in ‘59 de la Timisoara la Viena si trei ani am cunoscut tot repertoriul prin locurile in picioare. La noi nu sunt pentru ca nu sunt construite institutiile de asemenea natura. Cum se vand aceste bilete la Festivalul Enescu? Eu nu stiu acum amanuntele acestei vanzari dar stiu ca am dat foarte multe bilete, sute la studenti, pentru ca Sala Palatului este foarte mare si nu se poate umple cu peste 3000 de locuri prin vanzare. Si atunci dam drumul si gratis, atunci cand biletele nu s-au vandut. In privinta scumpirii biletului, eu ma mir de altceva. La Bucuresti sunt foarte multe aparitii de muzica asa-zis usoara, cu bilete enorm de scumpe, si la aceste concerte lumea se duce si plateste foarte mult, spre mirarea mea.
V.M.: Ati vorbit repetat, in multe interviuri, despre cat de mult apreciati adevarul. Ati ajuns astazi in acel punct privilegiat, in care multi oameni nici nu ajung vreodata, in care puteti spune adevarul fara teama?
Ioan Holender: In mandatul meu de 19 ani mi-am permis sa spun adevarul mai sincer ca altii si datorita varstei mele. Datorita varstei nu am mai tanjit la un alt post. Stiam ca aceasta e ultima mea activitate oficiala. Bunavointa celor de la putere nu a avut o importanta personala pentru mine (directorul Operei din Viena este numit de cancelarul Austriei, n.r.). Si de aceea am putut sa spun mai mult decat spun altii. Cu toti dusmanii pe care mi i-am facut, si mi-am facut multi dusmani la Viena, totusi m-au tinut ca cel mai longeviv director in functie din istoria de 145 de ani a acestei institutii. Asta desi am spus atatea lucruri neplacute, pe care ei nu le-au auzit cu mare placere.
V.M.: Am introdus pe Google cuvintele “Holender” si “insulta” si am obtinut cateva sute de rezultate. Aveti un paratraznet cu ajutorul caruia reusiti sa rezistati insultelor?
Ioan Holender: Eu nu am cautat pe Google, dar am atins niste probleme care pentru unii sunt foarte importante. De exemplu acest stupid bal al Operei, care consider ca nu trebuie facut intr-o institutie de arta si cultura. Tocmai am vorbit de contribuabil. Contribuabilul nu plateste ceva ca sa se tina baluri acolo. Mai mult nu le-a trebuit. Vine romanul asta aici, din Timisoara, dintr-un sat de undeva din Balcani, si incepe sa discute traditia noastra austriaca. Asta mi-a facut si imi face in continuare nu numai prieteni. Dar in viata dusmanul te onoreaza. Nu am facut-o din calcul, ci pentru ca am considerat ca este important sa spun si am fost convins de ceea ce am spus.
V.M.: Intr-un interviu din presa austriaca spuneati ca ati invatat sa “apreciati personalitatile indiferent de afilierea lor politica”. Care dintre vedetele politice ale Romaniei se bucura de aprecierea dumneavoastra?
Ioan Holender: O Doamne...ce intrebare grea.
V.M.: Urmeaza una si mai grea.
Ioan Holender: Da? Eu as putea formal sa raspund ca nu cunosc in destula masura personalitatile politice.
V.M.: Dar stiu bine ca le cunoasteti.
Ioan Holender: Ii cunosc mult mai putin. I-am cunoscut pe unii care mi-au lasat o impresie pozitiva. Plesu, care a fost si ministru al Culturii, este un om pe care il apreciez. Mie mi-a facut o impresie foarte buna si Petre Roman. Fara sa intru in detalii: ca intelectual. Dar si presedintii. Iliescu, care este un om de cultura, un om foarte interesat de teatru.
V.M.: In 2000 nu erati foarte incantat de faptul ca Iliescu este din nou presedintele Romaniei. Imi amintesc un interviu cu Adriana Babeti in care spuneati lucrul acesta.
Ioan Holender: Da? Domnule, dar dumneata ai citit tot ce am spus eu? Sa stii ca nu trebuie sa aiba valabilitate tot ce am spus candva, ca omul isi mai schimba parerile. Dar Iliescu a ajutat Festivalul, a avut
Tristetea situatiei Operei din Timisoara ma doare, personal.
Ioan Holender
rabdare, a ascultat. Si la Emil Constantinescu am fost... Si cu Traian Basescu am avut contact la ultimul Festival, cand i-am spus “Domnule Presedinte, va rog veniti la deschidere la Oedip”. Si a venit. Si a stat tot Oedip-ul. Nu-i usor sa stai tot Oedip-ul, nefiind un ahtiat dupa opera. Si nu poti sa pretinzi acum de la un Presedinte de stat, oricum s-ar numi, sa cunoasca si sa iubeasca opera si muzica simfonica. Si Mircea Geoana este un om cu care am avut, si am cand il mai vad, o legatura foarte apropiata. Pe prim-ministrul Boc nu-l cunosc personal. Ambasadori am cunoscut. In rest...da, doctorul Oprescu, ieri la conferinta de presa, in felul lui asa neortodox, mi-a facut o impresie foarte pozitiva. Ei, asta e.
V.M.: Ati refuzat o intalnire cu Jorg Haider, invocand lipsa de timp. Pentru ce politician roman s-ar putea sa nu gasiti atat de usor timp?
Ioan Holender: Nu pot raspunde la intrebari fictive pentru ca niciun politician roman actual nu a avut dorinta sa vorbeasca cu mine. Nimeni. Niciun politician nu m-a cautat. Dar nici nu trebuie sa ma caute. Da, ministrul Culturii a fost la conferinta de presa...
V.M.: Ati acceptat posturi la Budapesta, la New York si la Tokio. In schimb, la Bucuresti, nu ravniti la nicio functie. Ba mai mult sunteti “sigur ca nici nu ati reusi”. De ce e Bucurestiul orasul esecului dumneavoastra? Iata in sfarsit am gasit un astfel de oras...
Ioan Holender: Bucurestiul orasul esecului meu? (rade cu pofta) Eu stiu ca in Romania, in momentul in care esti platit, imediat se spune “Ei bravo, si Holender asta de aia vine aici ca noi trebuie sa-l platim, ca nu are
Bineinteles ca Festivalul Enescu nu este profitabil
Ioan Holender
destul din alte locuri”. Respectul si puterea mea vine din faptul ca o fac onorific. Am fost presedinte de onoare si nu director artistic. Am avut probleme, eu cu mine, cu foarte multe lucruri care s-au intamplat in cadrul Festivalului Enescu, condus de alti directori artistici. Si nu am dorit sa continui activitatea de presedinte de onoare si a fost Iliescu omul care a spus atunci: “Pai faceti-le pe amandoua, ca atunci va bateti doar cu dumneavoastra”. Si am zis: bine. De atunci le fac pe ambele, impreuna cu acest foarte efectiv Mihai Constantinescu, care lucreaza operativ.
V.M.: In jargonul dambovitean suna ilogic ce ne spuneti si apare intrebarea: ce va iese din asta? Aveti o viata destul de inconfortabila cu Festivalul Enescu. Si anul trecut au fost cateva controverse...
Ioan Holender: Ce intelegi dumneata prin “iese”?
V.M.: Cu ce ramaneti de pe urma Festivalului?
Ioan Holender: Cu satisfactii. Cateodata.
V.M.: Nu aveti deja suficiente satisfactii?
Ioan Holender: Eee, satisfactiile mele in Romania au un grad mai profund decat satisfactiile de altundeva. Imi fac o placere mai mare, dar si o tristete mai mare. Tristetea situatiei Operei din Timisoara ma doare, personal. Am crescut in orasul asta si impreuna cu aceasta institutie.
V.M: Dar domnule Holender, ati plecat de la 24 de ani din Timisoara. Ce-i datorati acestei tari?
Ioan Holender: Intre 14 si 24 de ani esti foarte influentat de ce se intampla imprejurul tau. Si s-au intamplat multe. Nu stiu. Am un romanism in mine care e neexplicabil. Si logic...Cum ai spus, “ce-ti ramane” din toate astea? In orice caz, ramane mai putin decat dau eu. Si totusi, vin cu placere si am si o anumita admiratie pentru oamenii de aici. Ciocarlie, Manolescu, Sava.... Ieri am facut o emisiune cu Catalin Stefanescu si l-am respectat foarte mult pentru intrebari, si dumneata esti foarte bun, intrebarile sunt mult peste nivelul celor care lucreaza la televiziunea austriaca. In general, oamenii sunt mai inteligenti aici. Inteligenta are insa si o parte negativa. Dar de ce o fac eu? Un raspuns care sa poata fi inteles nu pot da. Un castig material nu am. Eu ma simt foarte mandru ca sunt cetatean de onoare al orasului Timisoara, ca sunt doctor honoris causa al Universitatii de Muzica din Bucuresti si din Cluj.
V.M.: Dar cetatenia romana...?
Ioan Holender: N-o am. Si imi pare rau. Dar nimeni nu mi-a oferit-o. Nimeni. Dar au oferit-o multora. Mie nu.
V.M.: Copiii dumneavoastra vorbesc romaneste?
Ioan Holender: Vorbesc, dar nu asa de bine cum mi-am dorit-o eu pentru ca am facut marea greseala si nu am vorbit cu ei suficient de mult romaneste la varsta frageda cand se invata o limba. Cat de cat vorbesc si vin mai mult la Timisoara decat la Bucuresti. La toamna va veni si Alina la Bucuresti, care are 13 ani si canta foarte bine la violoncel.
V.M.: Cand erati copil va fascinau uniformele soldatilor nazisti din Timisoara. Apoi ati fost permeabil la ideologia
Ioan Holender s-a nascut la Timisoara, in 1935. In 1959, la cativa ani dupa ce a devenit un paria fiind exmatriculat din facultate ca urmare a unui discurs anti-comunist, a emigrat in Austria. A studiat canto la conservatorul din Viena. In 1966 a intrat in lumea managementului cultural, devenind in scurt timp unul dintre cei mai buni agenti de opera din lume. In 1992 devine directorul Operei din Viena, functie pe care o detine neintrerupt vreme de 19 ani. Este cel mai longeviv director al acestei institutii, printre predecesorii sai numarandu-se Herbert von Karajan sau Gustav Mahler.
Ioan Holender - carte de vizita
comunista. In 2003 ii spuneati Adrianei Babeti ca “Eram într-o căutare — veşnica mea căutare, neîncheiată nici până azi — a unei filosofii utopice”. Domnule Holender, ma speriati. Cum adica “neincheiata nici pana azi?”
Ioan Holender: Pai cum sa fie incheiata? S-a gasit formula vietii fericite? Capitalismul, e clar, e o formula foarte foarte rea care ne-a adus unde ne-a adus, care a transformat fiinta umana intr-un animal cautator de profit material. Dar un alt sistem inca nu s-a gasit.
V.M.: Nu sunt periculoase filosofiile utopice?
Ioan Holender: O cautare spre mai bine nu este o utopie. Asistam acum la o revenire a comunismului. Multi spun ca au trait mai bine atunci. Da, sub presiune si teroare, dar am avut de mancare si pensiile au fost in ordine. Eu sunt foarte interesat, ca sa fiu scurt, de cautarea unei formule de a convietui superioara celei de astazi. E foarte normal ca un copil de 15 ani, cum eram atunci, descoperind marxismul si fiind si influentat de propaganda de atunci sa spuna: asta vreau. E foarte periculos ce spun acum. Am inteles si cautarea spre o curatenie morala a miscarii legionare de la inceputul anilor ’20, atunci cand inca nu se transformase intr-o miscare criminala, xenofoba, antisemita. Inceputul a fost absolut pozitiv. Am inteles asta. Ce a devenit ea, stim. Hai sa o compar putin si cu aceasta cautare a
Ioan Holender este membru de onoare al Academiei Romane. A fost decorat de 6 ori de catre Republica Austriaca si orasul Viena, este cetatean de onoare al Timisoarei si doctor honoris causa al Universitatii din Cluj si Bucuresti.
Ioan Holender - carte de vizita
socialismului, a averii egale, a neexploatarii omului de catre om. Despre aceste lucruri trebuie sa se poata vorbi si fara ca imediat sa te faca cineva terorist, criptocomunist, de stanga sau de dreapta. Si mai spun ceva care nu va placea unora. Nu este adevarat ca din 1948 pana in 1989 in Romania s-au facut numai lucruri rele. In directia de cultura si arta s-au facut si lucruri foarte bune, cu toata presiunea asta ideologica. S-au realizat si lucruri pentru care trebuie sa fim mandri. Asta nu este o declaratie ca a fost mai bine decat este. N-a fost mai bine decat este. Omul este liber acum. Omul a re-realizat ceea ce este cel mai important pentru fiinta umana: libertatea. Dar tot binele are si ceva rau. Sa nu vorbim numai de cele rele: nici despre prezent, dar nici despre trecut.
V.M: Ce i-ati spune acum, dupa ce doua decenii ati fost un om puternic la Viena, ce i-ati spune copilului de 14 ani din Timisoara: are un gust dulce sau amar puterea?
Ioan Holender: Hm... Are un gust dulce. Are un gust dulce. Dar nu este important. Nu poti sa ravnesti la putere. Asta vine. Si copilului de 14 ani din Timisoara i-as spune ca daca am reusit eu, ca un om ratat la 24 de ani care si-a pierdut tot, limba, prietenii, tara, si totusi am reusit, atunci inseamna ca fiecare dintre ceilalti pot sa reuseasca si ei.
V.M.: In 2006 ati fost vizitiul, ati condus caleasca sopranei Anna Netrebko. E o metafora potrivita pentru profesia pe care ati practicat-o?
Ioan Holender: Nu. Pfuuu...Nu. Profesia pe care am practicat-o atatea decenii, a fost de mijlocitor si cautator pentru oamenii care au fost artisti creativi si de a le oferi posibilitatile cele mai bune pentru creatie. Acum, cateodata mai revin la vechea mea activitate. Am avut o oferta, intr-un festival de vara din Austria, in iulie, intr-un rol dramatic in Cavalerul Rozelor. Si aceasta reintoarcere o fac cu mare placere.
V.M.: Ati fost toata viata un Hermes, desi ati ravnit sa fiti un Apolo in lumina reflectoarelor, pe scena. Regretati ca nu ati fost Apolo?
Ioan Holender: Mmm... In orice caz rolul lui Apolo e mai frumos decat rolul lui Hermes.
1
18
