Corul de cameră 'Preludiu' al Centrului Naţional de Artă 'Tinerimea Română', dirijat de Voicu Enăchescu, va susţine, luni seară, un concert extraordinar de colinde şi cântece de Crăciun la Sala Radio din Capitală. În fiecare an, concertele de Crăciun ale Corului 'Preludiu' au devenit deja o tradiţie prin rafinamentul interpretării, frumuseţea repertoriului abordat, carisma şi umorul dirijorului Voicu Enăchescu, care de multe ori renunţă la postura sobră a conducătorului tradiţional de cor, în favoarea uneia mai relaxate şi mai apropiate de public.

Repertoriul Corului de cameră 'Preludiu' este vast, cuprinzând peste 350 de lucrări de muzică preclasică, clasică şi romantică, colinde de Crăciun şi cântece religioase, muzică românească şi cântece din muzica popoarelor, lucrări din literatura contemporană, lucrări vocal-simfonice, toate aceste piese fiind interpretate în limba lor originară.

În cei 38 de ani de activitate, 'Preludiu' a realizat circa 250 de înregistrări radio şi TV, un disc 'Electrecord' şi trei CD-uri ('Colinde şi cântece de Crăciun', 'Muzica bizantină în cultura românească', 'Maeştri ai artei corale româneşti').

De la apariţia sa, formaţia a prezentat mai mult de 2.000 de concerte pe marile scene din România şi din străinătate, în cursul celor peste 80 de turnee efectuate în 26 de ţări din Europa, America şi Asia, fiind laureată la mai multe festivaluri internaţionale (Pardubice, Nitra, Barcelona, Celje).

Săptămâna trecută Corul 'Preludiu' a susţinut un concert de caritate la Catedrala 'Sf. Iosif' din Bucureşti, marţi va fi prezent pe scena Teatrului 'Toni Bulandra' din Târgovişte, iar, joi, ultimul eveniment din cadrul acestei manifestări, concertul de la Universitatea de muzică din Capitală, informeaza Agerpres.