Anul European al Voluntariatului va fi marcat pe 16 ianuarie printr-un proiect artistic. In vederea realizarii acestui proiect coregraful Cosmin Manolescu lanseazã spectatorilor, participantilor la cursurile de dans de la Centrul National al Dansului si tinerilor dansatori si coregrafi invitatia de a participa la acest eveniment.

Atelier Cosmin ManolescuFoto: Paradis Serial

Dacã faci parte din oricare din categoriile de mai sus poti participa la realizarea unui spectacol informal care va avea loc în data de 16 ianuarie 2011, orele 19.00 la Centrul National al Dansului Bucuresti. Repetitiile conduse de Cosmin Manolescu vor avea loc la CNDB în perioada 10-16 ianuarie 2011, între orele 19.00 - 22.00, iar sîmbata si duminica între 14.00 - 19.00. Participarea tuturor persoanelor la acest proiect este benevolã, iar intrarea la spectacol va fi gratuitã, se arata in comunicatul compania Paradis Serial.

In vederea inscrierii in acest proiect artistic doritorii sunt invitati sa trimita la adresa serial.paradise@artsf.ro pînã la data de 30 decembrie 2010 o listã de dorinte pentru dansul contemporan românesc în 2011, mentioneazã nivelul de experientã în dans sau include CV-ul tãu artistic, alãturînd o fotografie personalã realizatã în 2010. Singura conditie de înscriere este ca doritorii sã fie disponibili pentru întreaga perioadã de repetitii, nu se acceptã participarea partialã la programul propus, se mentioneaza in comunicat.

16 ianuarie este un proiect artistic produs de compania Paradis Serial în cadrul programului Dans.Acces si realizat cu sprijinul Centrului National al Dansului Bucuresti.