INTERVIU VIDEO Carmen Lidia Vidu: Asa cum regizorii monteaza spectacole cu actori, eu montez spectacole cu actori si cu proiectii. La inceput, teatrul multimedia parea o gluma proasta in Romania

de Alina Neagu, Remus Puscariu     HotNews.ro
Miercuri, 15 decembrie 2010, 9:28 Actualitate | Cultură


Carmen Lidia Vidu
Foto: HotNews.ro
E singurul regizor de teatru din Romania care isi “condimenteaza” fiecare spectacol cu proiectii multimedia. Monteaza peste tot – de la cluburi si teatre independente, pana la scena TNB, dar isi modeleaza intotdeauna show-urile in functie de spatiu. Toate sunt insa de o sensibilitate aparte, pentru ca “sunt de obicei povesti de dragoste si difera in functie de etapele prin care trec eu”. Pe Carmen Lidia Vidu am intalnit-o intr-o dupa-amiaza calda de decembrie, la Green Hours, acolo unde cel mai nou spectacol al ei, “Nu mai plange, baby”, are premiera saptamana viitoare.

In interviul acordat HotNews.ro, Carmen a povestit despre ce proiecte pregateste, de ce a lipsit in ultimii doi ani de pe scena teatrelor, cum a ajuns de la meditatiile la franceza la regie si de ce viseaza sa traiasca la Tokyo.


Dupa aproape doi ani de pauza, pregatesti un nou spectacol...


Doi ani au trecut? Da... Eu pregatesc de mai mult timp spectacole, numai ca asta nu inseamna ca se si intampla. Adica anul trecut as fi vrut sa fac "Micul print" si am obtinut si drepturile de autor de la Editura Gallimard dupa foarte mult timp, 3 luni de trimis simulari, demo-uri de voce, de decor si asa mai departe. S-a intamplat si nu s-a mai montat acest spectacol. Au mai fost si alte proiecte intre timp pe care am incercat sa le pun in practica, le-am facut prezentarea, dar sa ajungi la directori (de teatre - n.red.) e o cale lunga... Si atunci, daca intervine un eveniment, fiindca eu ma ocup si de regia unor evenimente comerciale sau de tv, ma dezumflu si las balta teatrul. Si-acum m-am ambitionat, fiind si criza asta si cred ca fiind la pamant cu evenimentele, m-am reintors la teatru si acum chiar se intampla acest spectacol. Dar in astia doi ani de zile, mi-a tot fost gandul la spectacole si chiar am incercat sa montez.




Cum e "Nu mai plage, baby", spectacolul care urmeaza sa aiba premiera la Green Hours?


Pe 20 o sa fie premiera. E un spectacol despre gelozie. Povestile mele sunt de obicei povesti de dragoste si difera in functie de etapele prin care trec eu. Nu inseamna neaparat ca toate spectacolele sunt confesiunile mele, dar clar ca ma resimt oarecum. Spectacolul asta e despre o iubire neimplinita, despre gelozie, despre momentul in care simti asa ca orice informatie iti taie respiratia, ca nu iti mai simti inima... Dar nu la nivelul foarte frumos de indragosteala, ci foarte nasol. Cand simti ca iti pierzi capul si cand simti ca esti ca un caine turbat, si mergi, si mergi, si sunt si gandurile si inima si absolut tot... Si nu stii: sa te opresti? sa te arunci? sa te sinucizi? sa mai traiesti? sa te apuci de munca? Dar te gandesti acolo, la iubit. Esti cu iubitul si te gandesti ca nu se gandeste la tine... E o stare foarte intensa. Undeva dedesubt e o stare frumoasa fiindca tragi de iubire, dar e si o stare atat de agresiva, incat iti face knock-out creierul si nu stiu, nu cred ca un om poate sa traiasca intr-o stare atat de intensa. Innebunesti, o iei razna. Cam asa e spectacolul, are si parti frumoase, si luminoase, si erotice, si senzuale, si foarte urate, si foarte meschine si fatale in cele din urma. O sa vedeti spectacolul, nu pot sa... Asa ca stare, asta e.


Vezi aici CV-ul regizoarei Carmen Lidia Vidu.



E un spectacol multimedia?


Cum regizorii monteaza spectacole cu actori, asa montez eu spectacole cu actori si cu proiectii. Da, sunt multimedia, un multimedia care are un rol... e un personaj principal, adica are text, are sunet, are miscare, are desfasurare, are conflict in sine, comunica cu actorii... Am facut niste materiale video foarte frumoase si pentru prima oara am filmat si subacvatic. Ne-am intalnit in piscina si am facut foarte multe materiale asa, senzuale si diafane si probabil unice in Romania la acest moment. Cel putin in teatru, cu siguranta da. Deci exista proiectii.


Cum a fost lucrul cu actorii? Mi-ai povestit ca repetati noaptea...


Repetam noaptea, dar materialul video l-am facut in timpul zilei. Findca este un teatru independent, Green Hours, si fiindca nu am venit sa cerem buget pentru productie, nici nu stiu daca se acorda, dar chiar n-as vrea sa spun prostii. Noi ne-am platit singuri, sau ne-am filmat in locatiile noastre - la Marius Manole acasa, pe balcon, in dormitorul unuia sau altuia, prin subsolurile unui teatru, la o piscina, pe strada, in niste cluburi unde am cerut acordul... Deci materialele astea au fost facute probabil intr-o luna de zile, ne-am tot intalnit si am facut fotografii si am si filmat - proiectiile fiind foto si video - iar acum, dupa ce am realizat tot materialul video si sunetul, muzica, ne-am apucat sa repetam noaptea. Repetam, facem miscarea scenica si textul care urmeaza sa fie spus pe scena.




Lucrezi cu Marius Manole pentru al catelea spectacol?


Nu stiu, de mult... Cu Marius am inceput sa lucrez la primul spectacol, dar nu il suportam. Si nu ca nu il suportam... Dar nu il placeam foarte mult si nici el pe mine. Dar el era la inceput, eu eram la inceput... Incepusem un spectacol cu cineva si nu a functionat, aveam nevoie de un actor. O regizoare - Carmen Vioreanu - mi l-a recomandat pe el si asa am inceput sa lucram. Usor-usor a luat el rolul principal... Si e o sugativa asa… Adica... Fiecare regizor... unul este foarte matematic, unul este foarte pe secvente, unul e foarte abulic, ca si mine - iti spune trairi si actorul spune "Bine, bine, dar ce jucam pe scena?" Marius e foarte sugativa, intelege starea mea si ii e foarte usor sa transpuna tempo-ul vocal, atitudinea corporala, sa se muleze foarte bine cu videoproiectia, sa ii simta si ei ritmul, sa intre in aceeasi poveste... Si cum din pacate sunt un tanar regizor de vreo 10 ani si cred ca o sa ajung la 50 de ani sa fiu o tanara speranta a teatrului, inca lucrez pe fuga toate proiectele mele. Adica incerc sa ma comprim asa, zic: asta fac acasa, asta acasa... pe scena n-am nevoie decat doua zile, ca sa am sansa sa lucrez prin teatre. Si-atunci Manole reactioneaza rapid. Vin cu materialul si in doua zile... exagerez acum, dar intr-un timp scurt pot sa fac un spectacol, iar cu un alt actor as avea nevoie, probabil, de o luna.


Apropo de asta - cum esti cu actorii la repetitii? Sunt regizori care se spune ca isi chinuie actorii, sunt regizori incomozi... tu cum esti, cum te vezi?


Probabil e si in functie de text. Eu facand un tip de spectacol - spectacolul asta face parte dintr-un proiect care se numeste aici la Green Hours "Avangarda! Experimental!" - n-ai ce sa chinui aici. Adica starile, si mai ales fiind povesti de dragoste, chiar daca sunt violente sau chiar daca sunt de neimplinire, nu ai ce sa chinui, totul e foarte sensibil, eu sunt intr-o zona poetica, de imagine, de spectacol... nu stiu cum as putea sa-i chinui asa... Nu fac crize, nu inventez crize, nu ma dau in spectacol, sunt foarte relaxata cu ei, n-am avut probleme niciodata.


Privighetoarea si trandafirul (Teatrul National Bucuresti, 2007):





Vezi aici integral spectacolul "Privighetoarea si trandafirul".

Tie ti s-a pus o eticheta de regizor underground - ai inceput in spatii neconventionale, ai trecut pe la Nottara, TNB, acum te intorci la Green Hours. Unde te simti cel mai bine, in ce fel de spatii?


Oriunde, numai sa fac spectacol. Am lucrat si prin cluburi, si pe la Fabrica - "C'est pas une chanson d'amour", am fost si la Comedie cu proiectul, dupa aceea la Nottara, cum ai spus tu, la Teatrul Act am inceput, de fapt, si la ArCub. Chiar nu conteaza. Spectacolul are publicul lui, intotdeauna stiu unde montez si atunci il modelez astfel incat sa fie pe sufletul... Daca as fi facut "Privighetoarea si trandafirul", spectacol de la Teatrul National, daca l-as fi facut aici (la Green Hours - n.red.), l-as fi facut foarte diferit. Nu un pic diferit, foarte diferit. Mi-ar placea sa lucrez in teatre, sincer, din urmatorul motiv: fiindca in spatiile astea mai micute, tipul de promovare... sau cel putin eu am trecut printr-un chin. La fiecare spectacol a trebuit sa trimit tone de spam-uri cu newslettere privind spectacolul, a trebuit sa imi lipesc singura afisele, la fiecare reprezentatie, noaptea, cu scoci, cu din astea, dupa aceea cu prenandez, am aflat si noi ca e mai bine. Si n-am facut un spectacol-doua, ci multe, cu destul de multe reprezentatii. Si la fiecare a trebuit sa trec prin calvarul asta care nu prea tine de regie. Dar altfel, as fi murit ca foarte multi alti colegi de-ai mei, sigur foarte talentati si scoliti, dar care probabil n-au vrut sa se umileasca asa. Eu am impresia ca la fiecare spectacol trec printr-o umilinta asa, de la intrarea in contact cu directorul… Dar nu neaparat ca isi propun. Nu au timp, sunt ocupati, te amana pana iti trece toata pofta. Dupa aceea la lucru, dupa aceea sa te promovezi si asa mai departe. As prefera undeva unde fiecare are functia lui si eu sa o am pe cea de regizor si atat. Sa nu montez singura, sa nu filmez singura, sa nu fotografiez singura, sa nu lipesc singura... Nu vreau sa fiu un Sergiu Nicolaescu, c-as fi penibila. Chiar sunt, probabil, dar...


Mai sunt regizori care fac lucrul asta si au mare succes. Sunt regizori buni...


Da, dar trec prin corvoada asta. Bine, mie imi place sa fac fotografie si imi place sa filmez, dar eu am colaborat la unele proiecte cu niste fotografi si cu niste editori de imagine foarte buni. Oricand m-as da la o parte. As face montaje de-ale mele sa le pun pe Facebook sau altundeva. Dar in spectacol, as colabora cu ei fiindca sunt...n-am cum sa ma compar, sunt superbi. Ioan Cocan e, cred, preferatul meu, cel cu care am lucrat la "I hate Helen" si la "Privighetoarea si trandafirul". Ii spun discursul meu, ii fac un decupaj si ce face el... n-am sa pot sa fac niciodata. Decat, nu stiu, daca ma apuc sa fac cele doua mastere ale lui, in Polonia si Londra.


C'est pas une chanson d'amour (Club Fabrica, 2008):





Spectacolele tale se adreseaza doar unui public tanar sau asta e o prejudecata?


Eu nu prea cunosc oameni in varsta si atunci cand am trimis informatia mai departe m-am adresat celor de varsta mea, un pic mai mici sau mai mari. Numai ca, la Teatrul National, fiind prezenta la foarte multe reprezentatii si stand sus, unde stau cei de la lumina, publicul era ca la Teatrul National - tineri, dar si foarte multi oameni in varsta. Si a fost o mare ciudatenie cand i-am vazut pe multi tineri ca refuzau sa aplaude, asa, din spirit de... poate nu le-a convenit muzica sau proiectia, iar batranii aplaudau si erau foarte emotionati. Bine, nu toti tinerii, ca sunt foarte multi care m-au sustinut, ar fi oribil acuma... Si care mi-au povestit ca au vazut de foarte multe ori spectacolul, ca-l asteapta si asa mai departe. Dar batranii au reactionat foarte bine. Eu n-am vazut un batran sa iasa din sala sau sa nu aplaude sau sa nu fie indragostit de spectacol sau de text. Nu stiu, ca nu am stat de vorba cu ei. Dar clar, le-a placut. Bine, e si o poveste clasica, Oscar Wilde. Nu fac texte violente ca si limbaj, cu injuraturi. Nu cred ca as putea sa violentez. Unele spectacole cred ca sunt mai vizuale, cu un tempo asa, mai rapid, mai clubbing. Sau erau, acuma nu mai sunt. Si cred ca un public mai in varsta nu s-ar fi recunoscut in povestile mele. Dar e chestie de estetica, nu de concept. Daca nu sunt prezenti foarte multi oameni in varsta la spectacolele mele, e fiindca ei fac parte dintr-o estetica mai lenta.


Hai sa ne amintim putin si de inceputuri. Cum si cand ti-ai dat seama ca vrei sa faci teatru?


Pai... Mi-e destul de clar momentul. Eram la liceu si faceam meditatii la franceza fiindca nu intelegeam nimic la scoala. Nu mi-ar fi trebuit franceza altfel, dar aveam o profesoara, o diriginta foarte severa care ne invata franceza pentru facultate, noi fiind inca la liceu. Si ma depasea. Iar eu voiam foarte mult sa pot cat de cat sa conversez. Asa ca mi-am luat o meditatoare si ea ma punea sa citesc tot felul de lucruri si nu faceam altceva decat sa povestim, ca sa pot sa-mi dau drumul la vocabular in limba franceza, sa pot sa discut. Si-atunci mi-a dat un text – Jean-Paul Sartre, "Cu usile inchise" - si m-a pus sa povestesc. Si povestind, ce-am facut? Am facut de fapt o regie, fiindca ea imi punea si intrebari - cum vezi asta? si de ce asa? Interesul ei nu era sa ma transforme intr-un regizor, ci intr-un vorbitor de limba franceza. Si bineinteles ca acest moment, care mie mi-a placut foarte mult, s-a lipit de faptul ca aveam o profesoara de informatica - nu era profesoara mea, dar avea foarte multi prieteni din lumea teatrului. Si mi-a spus: uite, cred ca ai fi potrivita sa iti fac cunostinta cu copiii astia, dintr-un alt liceu, sa faceti voi teatru... la Casa de cultura, nu mai stiu unde faceam. Si asa am inceput sa fac teatru, cu niste copii. Si am facut la liceu la mine, un spectacol. Si mi-a adus tatal meu un tomberon de gunoi, ca aveam nevoie, pentru "Tara lui Gufi" de Visniec. Si apoi am dat la Teatru. A fost foarte asa... Mama mea si-ar fi dorit sa dau la Drept, a plans, a facut crize de nervi asa... nu-si dorea deloc sa intru in lumea asta. Dar in principiu m-au sustinut. Asa a fost. Nu m-am indragostit de vreun actor sau...


Dar primul spectacol adevarat? Primul proiect?


A fost la Teatrul Act. Eram in anul 4 de facultate. Se numea "Fool for Love", de Sam Shepard si a fost un proiect tot asa, la un teatru independent. Am facut rost de un sponsor - singurul meu sponsor de atunci si pana acum. Au fost premiile UNITER si in fiecare an exista un Premiu Mecena. Se da celui care sustine teatrul. N-am sa-i pomenesc numele acum, pentru ca probabil nu e voie, dar... am pandit-o pe acea doamna si m-am dus si i-am spus "Am si eu un proiect". Si a zis "Sigur, vino la mine". Am fost si prima data a zis: "Uite, cu atata te sustin eu, de restul faci rost". N-am mai facut rost, asa ca a fost mana larga si m-a sustinut in intregime. Si a fost primul meu spectacol. Mie imi placea foarte mult de un actor din Arad, l-am chemat sa vina pana aici, am filmat cu el si a iesit un spectacol foarte frumos, de teatru multimedia. Si stiu ca cei de prin UNITER spuneau ca asta e teatru pentru la tara asa... ca probabil cei de la sat or sa fie impresionati ca uite, vorbeste ala din proiectie. Nu prea m-au sustinut.


Atunci era un soc - teatru multimedia?


Eu cred ca nu era soc, era o gluma proasta pentru ei. Chiar o gluma proasta.


Stiu ca ai spus la un moment dat - am citit un interviu cu tine acum niste timp - in care spuneai ca te pregatesti sa pleci din tara.


Crede-ma, nu stiu cum as putea sa-ti demonstrez ca eu in fiecare luna aplic pentru o bursa, pentru o rezidenta, scriu cuiva de la minister, scriu cuiva de la Institutul Cultural Roman. Si in fiecare luna imi gasesc o loterie a vizelor, pentru Statele Unite. Toate le-am luat la rand. Nu cred ca exista servitoare din Romania asta sa nu-si fi dorit sa plece in strainatate si sa nu fi plecat. Deci cred ca sunt cea mai handicapata persoana din tara asta, care nu a reusit sa plece. Imi doresc in continuare. Acum imi doresc in Tokyo. Asta cred ca este noua capitala a lumii. Cred ca mi s-ar potrivi foarte mult, fiindca eu vin cu partea asta poetica si ei fiind un alt spirit, ar aprecia-o, dar ei sunt mult mai pe desen, pe estetica si as putea sa vin cu ceva mai concret. Si am si partea asta multimedia, unde cred ca as putea sa cresc fantastic, si iarasi e pe spiritul lor. Mi-ar placea foarte mult... si sunt in tratative cu o persoana pentru Tokyo.


O statie... (2006, Premiul Capul de regizor):





Vezi aici "O statie..."

Revenind la teatru... dintre spectacolele tale, cele de pana acum, ai unul mai aproape de suflet?


Nu... n-as putea sa spun lucru asta. Fiindca toate au fost, nu neaparat cu chin, dar au fost intr-o familie facute, si repet, am luat parte la fiecare element din facerea lui... Dar cred ca si in viata... Adica presupun ca, daca as avea un iubit foarte urat, cu bube si usor tampit, asa... datorita faptului ca stai in preajma lui, la un moment dat exista chestia aia de compasiune, de drag. Sunt sigura ca sunt multe handicapuri in spectacolele mele, si probabil, clar, unele sunt mai bune, unele au prins mai bine, altele nu… Dar am prins drag si de partile alea proaste din ele. Mi-a mers foarte bine cu "O statie", adica a fost cel mai premiat si apreciat si cu el m-am plimbat cel mai mult, pe la foarte multe festivaluri. Si a fost, de fapt, si singurul spectacol care incepe trist si se termina pozitiv. E singurul moment din viata mea in care am fost asa, roz. Chiar imi mergea foarte bine atunci. In rest, nu prea.


Ai face pasul spre regia de film? De la teatru multimedia la film?


Nu, nu ma intereseaza zona asta de film, decat daca face parte dintr-un show. Pentru mine, filmul nu are show. Imi plac foarte mult show-urile - sa regizez show-uri in aer liber, show-uri pentru evenimente comerciale, show-urile de teatru. Pentru mine, filmul nu are show. E foarte frumos, sunt mare amatoare de film, dar atata timp cat nu ii inteleg notiunea de spectacol, nu stiu sa-l gandesc. L-as face probabil foarte prost. Nu e show, atata tot. Sau daca e show, e show din asta gen Harry Potter. Si chiar citisem de curand. Peter Greenaway spunea ca sunt cateva elemente care au distrus filmul. O dadea exemplu pe Sharon Stone - tipul de actrita care… nu mai stiu ce spunea despre ea. Apoi filmele astea care nu sunt filme, gen Harry Potter, care sunt de fapt niste ilustrate ale unor basme. Acolo poti sa spui ca e show, de efecte, de una, de alta. Uite, as putea sa fac asa ceva.


Bitter sauce (Teatrul LUNI de la Green Hours, 2004):





Avatar ti-a placut?


Avatar... Avatar mi-a placut, da. Adica, da, mi-a placut. Nu m-as duce sa-l vad a doua oara. Dar nici nu sunt contra, adica nu spun ca-i o tampenie. N-am chestiile astea asa. Sunt mult mai drastica cu spectacolele de teatru, probabil. Nu ma duc sa vad o gramada de spectacole. Sunt, na, multi regizori care fac asta, sau actori, ca e si oboseala, la un anumit moment. Dar filme vad - proaste, underground, independente, experimentale, comerciale, consum orice. Cu drag.


In teatru, in afara de spectacolul de la Green, ce alte proiecte mai pregatesti?


Doua proiecte. Chiar astazi (joia trecuta – n.red.) am sa ma vad cu Ducu Darie, la Bulandra, iar luni am sa ma vad cu doamna Dorina Lazar la Odeon. Nimeni nu si-a dat ok-ul, inca. Sunt inca in lucru, proiectele sunt facute. E vorba despre "Micul print", dar refacut, nu asa cum as fi vrut anul trecut, si "Pescarul si sufletul sau" (de Oscar Wilde - n.red), o poveste foarte frumoasa, foarte frumoasa, despre sirene. Si la asta am plans cand am citit-o, dar chiar am plans. Foarte frumoasa, superba. Imi vine s-o povestesc, dar n-o povestesc…


Care e cel mai frumos compliment care ti s-a facut, legat de munca ta, legat de un spectacol de-al tau?


Nu stiu... m-am simtit doar foarte prost o data, cand iubitul meu a ras de spectacolul meu. Dupa aceea si-a cerut scuze, a zis ca a vrut doar sa ma tachineze, ca de fapt ma apreciaza foarte mult. Cred ca doar asta am tinut minte. Dar un compliment... Mi s-au facut complimente, si in scris, si verbale... Nu le tin minte. La un festival, "Capul de regizor" se numea, la Buzau, era in juriu Emil Boroghina, pe care eu il apreciez foarte mult fiindca este managerul care a colaborat cu Silviu Purcarete, l-a format pe Silviu Purcarete impresariindu-l si ducandu-l prin toate festivalurile, adica e un om care cunoaste ce inseamna un spectacol foarte bun. Si stiu ca la acest festival, noi am ajuns in ultima secunda, n-am apucat sa repetam, s-a jucat spectacolul cu niste probleme tehnice grave. Noi aveam textul videoproiectat si spatiul era prea jos. Motiv pentru care jumatate din spectacol, respectiv partea de sus a textului, care era foarte importanta, se vedea cumva pe plafon, complet aiurea. Drama mare pe mine, ca iarasi am facut-o varza! Cu doi ani inainte se oprise laptopul, deci Buzaul aveam impresia ca e un cosmar. Ca si ghinion, nu altceva! Si imediat dupa spectacol au venit toti din juriu, toti, nu-i mai tin minte care au fost, il tin minte doar pe Boroghina, care a spus "In sfarsit, un om cu o viziune regizorala, in sfarsit..." Si toti m-au felicitat. Si eram "Uau! Ce-aveti, c-a iesit prost? Ce-i cu voi?" Si am plecat fericita ca mi-a dat cartea de vizita si ca mi-a zis lucruri frumoase, dar si trista ca… iar n-o sa las o impresie buna. Si numai bine am ajuns in Bucuresti ca m-au sunat sa ma intorc ca am luat marele premiu, pe sectiunea asta. Asta am tinut minte, ca era un om... In rest, au fost probabil si cronicari, si oameni dragi, care mi-au spus cuvinte, dar... Asta mi-a ramas, asa, ca mi-as fi dorit sa colaborez si eu cu el.


Apropo de cronicari, cat conteaza ce scriu ei, cat conteaza pentru tine reactiile dupa spectacole?


Nu prea vin cronicari la spectacolele mele, foarte putini. Cronicarii la noi sunt ori cei ai teatrului - si aia de obicei scriu de bine - nu-i cunosc, sunt un pic mai in varsta. Ori sunt cei tineri, pe care-i cunosc si multi au refuzat sa scrie. Cristina Rusiecki e cea care a scris in mod constant si m-a sustinut de la inceput si am prins foarte mare drag, adica mi-a dat mult curaj, foarte mult. Dupa aceea, dupa ce am prins curaj si am inceput sa lucrez, am acceptat si... niciodata n-am sunat sa spun "De ce-ati scris nasol sau de ce-ati scris asa? Sau n-ati inteles... " N-am tinut sa ma explic. Conteaza foarte mult pentru mine daca e sala plina, asta e singura mea emotie la spectacol. Asta cu cronicarii n-o prea am. Nu stiu, cred ca-si fac treaba foarte prost in Romania, dar nu-i treaba mea sa-i judec. Nu simt ca sunt de folos in viata mea, dar nu doar in a mea ... Ori au o logoree din aia si vorbesc doar ca sa vorbeasca ei dar nu fac parte din spectacol, nu-l construiesc sau il distrug... ori sunt din aia care povestesc spectacolul... Nu stiu, treaba lor, eu nu le citesc... chiar nu ma intereseaza ce-I cu ei. Daca nu au nimic de spus, n-am ce sa comentez. Cand or sa existe, cand or sa vorbeasca, atuncea poate o sa am si eu ceva sa le transmit.


La final ne spui o replica din ultimul tau spectacol care iti place mult?


Spectacolul incepe asa: "E o dimineata obisnuita, in dimineata asta ma gandesc la moarte." Dar personajul dupa aceea, spune, peste cateva replici: "De fapt, nu ma gandesc la moarte, ma gandesc cum pot sau cum as fi putut sau puteam sa te fac fericita."


Citeste mai multe despre   


















2392 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    /// (Miercuri, 15 decembrie 2010, 13:17)

    lucian [anonim]

    Bravo, Carmen! Esti de o naturalete greu intalnita in zilele noastre. Ai ajuns atat de sus si, totusi, esti foarte modesta. Bafta in contnuare!!(editat de HotNews.ro)
    • -2 (4 voturi)    
      "Atat de sus"??? (Miercuri, 15 decembrie 2010, 16:39)

      TNB [anonim] i-a raspuns lui lucian

      In afara de cazul in care chiar Carmen Vidu a pus comentariul anterior, ceva e cu siguranta in neregula cu autorul. De fapt si in cazul in care e vorba de Carmen, tot e ceva in neregula.
      "Ai ajuns atat de sus"??? Atat de sus unde? Din fericire nu avem unde vedea piese in regia ei.
      "Esti foarte modesta"??? Carmen este singurul om pe care l-am cunoscut care sa denigreze spectacole pe care nu le-a vazut, doar pentru ca nu i-au fost incredintate ei. Despre "Ivan Turbinca" stia exact doar titlul, dar arunca cu noroi pe peste tot (mai ales pe Facebook, locul ei de joaca)...
      • +3 (3 voturi)    
        Carmen Vidu si TNB (Miercuri, 15 decembrie 2010, 23:56)

        aliali [utilizator] i-a raspuns lui TNB

        Utilizatorul TNB o denigreaza pe Carmen Vidu pe forumul Hotnews? Sa inteleg, ca sa dau citat, ca forumul Hotnews e "locul de joaca al TNB?" De toata jena... Chiar asa rau a ajuns o institutie de talia TNB-ului? Carmen are o imagine de artist super-talentat, orice ati face n-o sa puteti s-o distrugeti, pt ca e mult prea buna in ceea ce face. Si nu, comentariul asta nu a fost scris de Carmen, ci de cineva care nu o cunoaste personal, dar o apreciaza enorm pt munca ei. Cred ca autorul comentariului "Atat de sus?" chiar are o problema.
        • -1 (1 vot)    
          Mai dar ce repede sar fetele in aparare (Joi, 16 decembrie 2010, 13:33)

          alerter [utilizator] i-a raspuns lui aliali

          Acum serios, in ce lume are Carmen Vidu o imagine de artist super-talentat? O cunoaste cineva? Doi oameni? Evident ca nu poate fi distrusa, nu ai ce distruge (asta daca a o distruge ar fi scopul cuiva).
  • +3 (3 voturi)    
    un artist special (Miercuri, 15 decembrie 2010, 20:38)

    Andra [anonim]

    Carmen e un artist cu adevarat special. Toaate spectacolele ei sunt o bucurie, de o finete rar intalnita. Din interviul asta se vede si ca e un om special, pentru cei care nu o cunosc. Dar ca de obicei, ne batem joc de oamenii talentati si batem campii postand comentarii tampite pe forumuri.
    "Din fericire nu avem unde vedea piese in regia ei"? Sigur ca arta e un domeniu mai subiectiv decat oricare altul, dar... ma uimesc comentariile astea, cand e vorba de un om foarte, foarte, foarte talentat.
    Bafta Carmen, sunt multi oameni care te apreciaza, tine-o tot asa!
  • +2 (2 voturi)    
    tare frumos... (Joi, 16 decembrie 2010, 8:39)

    Daniela [anonim]

    Din pacate recunosc ca nu am auzit de Carmen Lidia Vidu si nici n-am vazut nici un spectacol de-al ei pana acum...toata legatura mea cu lumea asta este ca mai merg destul de rar la cate un film si si mai rar la teatru. Ceea ce, de fapt, nu are legatura cu lumea ei...dar am citit cu drag interviul, cu mare interes si chiar m-a atins...Urmeaza sa vad si eu acum un spectacol de-al ei, cel putin. Acesti oameni puternici si buni si frumosi sunt un exemplu extraordinar pentru mine si-mi dau o extraordinara stare de bine ca exista.
  • 0 (0 voturi)    
    Talent (Joi, 16 decembrie 2010, 18:01)

    O spectatoare [anonim]

    Frumos, Carmen Vidu e unul dintre cei mai talentati oameni de teatru dintre cei tineri. E incurajator sa mai citim din cand in cand si interviuri cu oameni ca ea si mi-as dori sincer sa nu plece din Romania. Am vazut "Privighetoarea si trandafirul" si m-a lasat fara cuvinte... si fara lacrimi, e greu de explicat aici pt cei care nu au vazut spectacolul. Iar cei care l-au vazut nu mai ai nevoie de explicatii. Ca unii nu o plac si comenturile au fost si pro si contra e o alta discutie, parerile oamenilor sunt intotdeauna impartite. Insusi faptul ca spectacolele lui Carmen, chiar daca se joaca de multe ori in spatii mici (zona underground) se joaca intotdeauna cu casa inchisa ii demonstreaza talentul si faptul ca multi tineri care merg la teatru o iubesc. Daca ar fi cunoscut-o doar 2 oameni, asa cum a zis cineva binevoitor intr-un comentariu de-aici, nu ar fi avut, pana la 30 de ani, ceva spectacole montate in Bucuresti.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version