Editura ART, impreuna cu invitaţii ei, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Simona Popescu, Fanny Chartres, Doina Ruşti, Florin Bican, Tina Sâmihăian şi Liviu Papadima, vă dau intalnire la lansarea antologiei „Care-i faza cu cititul?". Cele 25 de texte adunate in acest volum coordonat de Liviu Papadima deschid seria „Cărţile mele", o nouă colecţie a Editurii ART, coordonată de Tina Sâmihăian şi concepută ca o „instigare" la citit a celor între 10 şi 14 ani. Lansarea va avea loc vineri, 17 decembrie, la ora 17:00, la Librăria Humanitas Kretzulescu, unde scriitorii îi invită pe copii pentru a le povesti despre întâlnirile cu primele cărţi care le-au dat de gândit şi le-au deschis pofta de citit.

Antologia „Care-i faza cu cititul?" Foto: Editura Art

În cuprinsul cărţii care urmează să fie lansată vineri la Librăria Humanitas Kretzulescu semnează 25 mari autori români care, în premieră pentru viaţa editorială românească, scriu special pentru copii. Autorii acestui prim volum sunt Florin Bican, Paul Cernat, Ioan Groşan, Dan Lungu, Robert Şerban, Rodica Zane, Cezar Paul Bădescu, Laura Grunberg, Călin-Andrei Mihăilescu, Dan Sociu, Cristian Teodorescu, Călin Torsan, Ioana Bot, Mircea Cărtărescu, Fanny Chartres, Vasile Ernu, Bogdan Ghiu, Simona Popescu, Vlad Zografi, George Ardeleanu, Neaju Djuvara, Caius Dobrescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Doina Ruşti.

"Cartea pe care ţi-o punem acum dinainte s-a născut din bucuria de a dărui. Nu exagerez câtuşi de puţin. Atunci când buna mea prietenă, Florentina Sâmihăian, m-a îmbiat să mă alătur proiectului de a edita o serie de antologii pentru adolescenţii de 10-14 ani, cu texte care să le placă şi să le deschidă pofta de citit, asta m-a făcut să spun „da" fără să şovăi măcar o clipă. Şi sunt convins că asta au simţit şi scriitorii care au scris pentru tine amintiri sau poveşti - sau amintiri-poveşti, sau poveşti-amintiri - despre primele întâlniri cu cartea, despre aventurile cititului. Primeşte-le darul şi te vei convinge şi tu că ce spun nu sunt vorbe goale. Vei întâlni istorisiri de tot felul, scrise de oameni la rândul lor foarte diferiţi: unii mai tineri, alţii mai vârstnici, unii mai visători, alţii mai cu picioarele pe pamânt, unii mai serioşi, alţii mai poznaşi, unii mai veseli, alţii mai melancolici, unii mai sfătoşi, alţii mai scumpi la vorbă, unii mai blânzi, alţii mai aspri şi câte şi mai câte. Dar, oricât de diferiţi, toţi par să împărtăşească şi să mărturisească încrederea în puterea cărţilor, a cititului, de a deschide nemaipomenite căi către omenescul din noi înşine." declara Liviu Papadima, coordonatorul volumului.