Vernisajul expozitiei de fotografie semnata Florin Iaru va avea loc miercuri, 1

septembrie 2010, la ora 18.30, la Librăria Engleză Anthony Frost (Calea Victoriei, nr. 45).

Revista Punctum publică în fiecare număr un portofoliu al unei personalităţi din

domeniul cultural, pasionată de fotografie: Florin Iaru este invitatul special al celei dea

patra ediţii. „Mi-a plăcut întotdeauna să îi fotografiez pe prietenii mei şi realitatea

din jur, nu m-a interesat neapărat să pun în cadru ceva ieşit din comun“, povesteşte

scriitorul în interviu. „Cele mai interesante imagini au fost cele cu prietenii mei – Mircea

Cărtărescu, Traian T. Coşovei sau Mircea Nedelciu. Mergeam la Cenaclul de Luni şi în

atelierul pictorului Ion Dumitriu, iar eu îmi luam mereu aparatul cu mine. Dacă nu aveam

lumină, stăteam sprijinit într-un colţ ca să pot face poze.“ Expoziţia de fotografie Florin

Iaru poate fi vizitată la Librăria Engleză Anthony Frost toată luna septembrie.

În cadrul vernisajului va fi lansat numărul patru al revistei de fotografie Punctum.

Al patrulea număr al revistei Punctum include şi proiectul Vama mea dintre betoane,

al fotografului Bogdan Croitoru, dar şi un material amplu despre istoria fotografiei

româneşti, în care sunt prezentate portretele realizate de Franz Duschek, fotograf al Curţii

Regale în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

O serie limitată de 30 de exemplare din această ediţie conţin o fotografie realizată şi

semnată de Bogdan Croitoru, la preţul de 59 de lei. Preţul normal al unei reviste este de

29 de lei. Revista Punctum se găseşte de vânzare la Librăria Engleză Anthony Frost,

la librăriile Cărtureşti şi la magazinul de echipamente foto F64, iar abonamentele şi

comenzile online se pot face pe www.carti-cheie.ro.