Marti, 27 iulie este prima zi a Festivalului International de Canto 'Hariclea Darclée'. Editia 2010 a festivalului este una aniversara deoarece se implinesc 150 de ani de la nasterea cunoscutei soprane Hariclea Darclée si 15 ani de la infiintarea Concursul International de Canto.

Editia din acest an a Concursul International de Canto 'Hariclea Darclée', programata in perioada 27 iulie - 8 august, are un numar record de participanti, respectiv 185 de concurenti din 27 de tari si 5 continente.

Soprana Mariana Nicolesco, cea care a initiat aceasta manifestare culturala, a declarat pentru Agerpres, ca anul acesta s-au inscris 81 de concurenti din Romania, 28 din Republica Moldova si alti 76 din Italia, Spania, Germania, Austria, Franta, Polonia, Ucraina, Rusia, Georgia, Armenia, Finlanda, Grecia, Islanda, Israel, Letonia, Norvegia, Serbia, Turcia, Ungaria, Canada, Brazilia, Statele Unite, Coreea de Sud, Australia si din China.

Prima ediţie a Concursului Internaţional a avut loc în 1997, la Braila, şi de atunci se repetă la fiecare doi ani, în anul dintre o ediţie şi alta având loc Cursuri de Măiestrie Artistică, Master Classes.Concursul se adreseaza tinerilor cantareti cu varste cuprinse intre 20 si 35 de ani.

Deschiderea festiva si Concertul Inaugural din acest an sunt programate in ziua de 27 iulie, iar in perioada 28 - 31 iulie se va desfasura etapa I a concursului.

In dupa amiaza zilei de 31 iulie va avea loc un simpozion cu tema 'Omagiul Haricleei Darclée celebrand 150 de ai de la nasterea sa', iar in zilele de 1 si 2 august este programata etapa a II-a a concursului.

Pe 1 august, publicul spectator se va bucura de un concert omagial Schumann, Chopin, Darclée, iar in zilele de 3 si 4 august va avea loc etapa a III-a a concursului, cu orchestra si public, urmand ca pe 6 august sa aiba loc spectacol cu opera 'Don Pasquale' de Gaetano Donizetti.

Pe 7 august va avea loc Marele Concert de pe Esplanada Dunarii cu orchestra, cor si cu laureatii editiilor precedente ale Concursului Darclée, iar pe 8 august este programata Gala Laureatilor la Teatrul 'Maria Filotti' din Braila.

Hariclea Darclée, născută Hariclea Haricli, pe 10 iunie 1860, la Brăila, într-o familie cu rădăcini elene, ramane o voce legendara a operei romane. Artista inzestrata cu un talent deosebit, cu agilităţi remarcabile, si o tehnică rafinată impresiona prin prezenta scenica si eleganta interpretativa.