Un program de promovare a literaturii romane in Statele Unite va initia o serie lunara de spectacole lectura ale unor texte romanesti contemporane (de la dramaturgie la poezie, proza sau scenarii de film) in interpretarea unor actori americani si cu participarea unor regizori de teatru romani si americani. Initiativa apartine ICR New York si consta in relansarea programul „Citind pe frunzele de ceai / Reading the Tea Leaves”, prezentat in cadrul expozitiei de carte ICRNY / Carturesti.

Acest program, curatoriat de regizorul Ana Margineanu, va debuta in 19 aprilie cu spectacolul lectura „Eu cand vreau sa fluier, fluier" de Andreea Valean, in regia Anei Margineanu. Piesa, scrisa in 1998, a marcat o schimbare in noua literatura dramaturgica din Romania. Spectacolul va fi urmat de o discutie cu autoarea Andreea Valean, aflata la New York in cadrul unui program de rezidenta la LARK Play Development Center, care i-a permis finalizarea si prezentarea ultimului sau text dramatic „Don’t Cry, We’ll All Meet on the Other Side”.

Potrivit ICR NY, programul de lecturi performative va continua cu spectacolele lectura ale pieselor „Elevator”, de Gabriel Pintilei (mai), „Connection Failed”, de Ioana Paun (iunie), „Si-ai sa ma-mpusti in zori”, de Maria Manolescu (iulie), iar in toamna 2010, cu spectacole lectura ale unor texte poetice si de proza. ICR New York si-a propus sa promoveze texte care sunt deja traduse in limba engleza, insa nu au fost pana in prezent prezentate sau publicate in spatiul american, selectia luand in considerare si aspectul interdisciplinar al proiectului, primele doua piese prezentate stand la baza unor scenarii de film – castigatorul Ursului de Argint la Festivalul de Film de la Berlin 2010, „Eu cand vreau sa fluier, fluier" (2010), regia Florin Serban, si „Elevator” (2007), in regia lui George Dorobantu.

Andreea Valean despre „Eu cand vreau sa fluier, fluier”

... acum multi ani am facut parte dintr-o echipa de studenti care faceau un studiu social in centrele de detentie pentru delicventii juvenili din tara.

am stat 14 zile la un astfel de centru si am vorbit cu zeci de detinuti. seara, singura in biblioteca centrului, care era si sala de activitati artistice si care devenise dormitorul meu, reciteam formularele cu testele pe care baietii de 15, 16 si 17 ani le completasera. a fost o experienta foarte puternica pentru mine, si cred ca atunci am descoperit si inteles o lume condusa de alte reguli decat cea din care veneam eu. ce m-a marcat era cumplita nedreptate ce li se facea multora dintre ei care nu aveau ce sa caute acolo, si felul in care ei erau perceputi de societate, care ii eticheta ca “criminali”.

unul dintre teste avea inceputuri de propozitie (“copilaria mea...”, “imi pare rau ca...”, “eu cand vreau sa...”) pe care ei trebuia sa le completeze. ma gandeam ca daca aceste teste completate de delicventi ar fi cunoscute de catre oamenii care puneau acesta eticheta lucrurile s-ar schimba. testele erau adevarate poeme dedicate familiei, dragostei de libertate, dorintei de a avea o viata normala. “eu cand vreau sa fluier, fluier” mi-a ramas in suflet.

mai tarziu, studenta fiind la regie de teatru am facut un exercitiu de scriere in vacanta de vara pentru un concurs de piese de teatru dramafest. provocata de promisiunea montarii textului si presata de timpul scurt pe care il aveam, am scris “eu cand vreau sa fluier, fluier” cu gandul ca am o sansa sa spun povestea celor din penitenciar.

de curand, dupa ce filmul bazat pe piesa a castigat la berlin ursul de argint, am fost intrebata de unde cred ca vine succesul acestei povesti. cred ca vine din emotia pe care tinerii din puscarie mi-au transmis-o, din lectia de viata pe care mi-au dat-o, si din dorinta mea de a face cunoscuta aceasta fata a lor nevazuta...