Acum pentru viitor este noua colectie editoriala ce va fi lansata in aceasta primavara de editura Trei. Este o serie pe care editura mizeaza mult, o colectie accesibila si serioasa in acelasi timp, cu un look ultramodern, realizata in conditii grafice deosebite.

Colectia reuneste eseuri despre conditia omului de azi, despre impactul lumii virtuale asupra tehnologiei si vietii, despre cele mai noi descoperiri ale stiintei si provocarile cu care se confrunta oamenii de stiinta (popular science), despre intelepciunea vremurilor noastre si despre previziunile cu privire la evolutia universului.

Se adreseaza cititorilor dornici sa se puna la curent cu cele mai noi idei din domeniile umaniste, cu cele mai recente descoperiri din stiinta si tehnologie, pe scurt oamenilor care vor sa afle ce mai este nou pe lume, dar care - pentru a se informa - au nevoie de lucrari de popularizare (astfel incat lectura sa fie o preocupare nu doar necesara, ci mai ales placuta). Se adreseaza si studentilor sau elevilor.

Fiecare titlu al seriei incearca sa raspunda unei intrebari fundamentale sau sa dea consistenta unui deziderat de viata:. Iata cateva exemple:

Oare va fi posibil sa trecem prin ziduri?

Michio KAKU, Fizica imposibilului

Alege filosofia de viata potrivita la momentul potrivit! Pune-ti gandirea in slujba autocunoasterii si fericirii

Lou MARINOFF, Inghite Platon, nu prozac!

Ce forte lucreaza impotriva noastra si de ce?

James HOLLIS, De ce oamenii buni savarsesc fapte rele

Chiar trebuie sa ai un ideal pentru a fi fericit?

Michel LACROIX, Sa ai un ideal

Oare, vrand sa eradicam perversiunea nu punem in pericol o distinctie fundamentala pentru civilizatia noastra, si anume diferenta dintre bine si rau?

Elisabeth ROUDINESCO, Partea intunecata din noi insine