"Nunta in Basarabia", cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizorul Nap Toader (Napoleon Helmis), o coproductie Romania/Republica Moldova/Luxemburg, a castigat premiul special al juriului la Festivalul "Black Nights" de la Tallinn, Estonia, festival ce se desfasoara in perioada 12 noiembrie - 6 decembrie, anunta Mediafax.

"Nunta in Basarabia" spune povestea a doi tineri - el bucurestean, ea din Chisinau - proaspat casatoriti, care decid sa faca nunta cu dar in speranta ca vor scoate banii necesari avansului pentru o locuinta. Pelicula a impresionat comitetul de selectie al festivalului, care a considerat filmul "foarte uman si emotional" prin mesajul pe care il promoveaza.

  • " este un film care transmite un puternic mesaj de toleranta si speranta" si care a ajutat sa fie inteleasa realitatea unei regiuni putin cunoscute, Basarabia, "un univers care celebreaza bucuria de a trai si omenia", a afirmat Presedintele juriului EurAsia, cunoscutul producator rus Alexander Rodniansky. (Filmul a fost prezentat in competitia oficiala EurAsia a Festivalului.)

Filmul ii are în distributie pe Vlad Logigan, Victoria Bobu, Constantin Florescu, Igor Chistol, Viorica Geanta-Chelbea, Corina Druc, Silvia Berova si Igor Caras. Imaginea filmului este semnata de Silviu Stavila, muzica, de Anatol Stefanet, montajul de Corina Stavila, sunetul, de Mihai Bogos, iar scenografia si costumele, de Svetlana Mihailiescu. Filmarile au fost realizate exclusiv la Chisinau, in perioada 7 - 30 iulie 2008.