Scriitoarea franco-senegaleza Marie NDiaye a fost distinsa, luni, cu premiul Goncourt, cel mai prestigios premiu literar din Franta, pentru "Trei femei puternice", a anuntat juriul parizian, potrivit AFP. Marie NDiaye este prima femeie care castiga acest premiu in ultimii 11 ani.

Ea a obtinut 5 voturi, fata de Jean-Philippe Toussaint, care a obtinut doar doua pentru "Adevarul despre Marie" si Delphine de Vigan, care a obtinut un vot pentru "Orele subterane".

"Trei femei puternice", a fost publicata de prestigioasa editura Gallimard.

Nascuta pe 4 iunie 1967, la Pithiviers, in centrul Franţei, dintr-un tata de origine senegaleza si o mama frantuzoaica, Marie NDiaye a locuit in suburbia pariziana, fiind crescuta doar de mama sa, profesoara de stiinte naturale. Din 2007, Marie NDiaye traieste la Berlin, impreuna cu intreaga familie.

Marie NDiaye a publicat primul sau roman la varsta de 18 ani. In scurt, timp, si-a abandonat studiile, dedicandu-se scrisului si publicand, de atunci, 20 de romane si culegeri de povestiri, cele mai multe dintre ele aparute la editurile Minuit si Galimard.

Romanciera atipica, feminista, Marie NDiaye a surprins, in operele sale, viata femeilor, dar si raporturile complicate dintre oameni.