Unul dintre primele lucruri care au disparut dupa 1989 au fost salile de cinematograf din intreaga tara. Ele fie s-au privatizat rapid, fie au cazut, la fel de rapid, in paragina. Unele dintre ele, inainte de a se inchide pe termen nedeterminat, au trecut prin faze trecatoare de intreprinderi private, sub forma de baruri sau discoteci.

Ce s-a intamplat de fapt cu salile de cinema toata lumea stie. Eforturile Ministerului Culturii din ultimii ani de a redeschide vechile sali n-au dus nicaieri. In prezent, din 318 cinematografe, cate au fost in Romania pe vremea odiosului regim, au mai ramas in functiune vreo 30. Daca or mai fi deschise si acelea. Sunt multe orase mari in care inainte erau cinci sau sase cinematografe si in care acum nu mai functioneaza nici unul. In Bucuresti, din 45 de sali, mai sunt deschise, cred, 8 sau 9.

Intrebarea e, de fapt, de ce au disparut aceste cinemauri. Lasand la o parte incompetenta administratiei, ca raspuns de fond, am putea spune ca salile cu un singur ecran nu mai sunt la moda. In Bucuresti au aparut mall-urile si, odata cu ele, multiplexurile. Complexe mari, cu sali numerotate, popcorn la pret exorbitant si decoruri OZN-istice. Multiplex, Movieplex, Cityplex, Starplex, The Light. O multime de plexuri care, in privinta numarului de locuri, egaleaza, poate, sau chiar depasesc capacitatea totala a vechilor cinematografe.

Ce avantaje prezinta acestea?

- Au, fara indoiala, conditii mai bune, daca ne referim strict la detaliile tehnice si la confortul fizic (nu neaparat la calitatea serviciilor si la conduita angajatilor);

- Ofera spectatorului libertatea de a alege intre mai multe filme, difuzate la ore apropiate, sau de a trece de la un film la altul, intr-o dupa-amiaza la cinema;

- Sunt pozitionate in cartiere, deservind, astfel, populatia lipsita de optiuni culturale si de divertisment a acestora;

- Mai nou, ofera un sistem atractiv de bonusuri, cel putin pentru zilele din timpul saptamanii.

Pe de alta parte, pentru mine cinematografele de mall sunt sinonime cu disconfortul.

- Deoarece, pentru a ajunge in sala de cinema, trebuie sa treci mai intai prin mall, sa respiri o atmosfera artificiala, sa strabati parcarea de mall, holul de mall, magazinele de mall, fast food-urile de mall si sa intri intr-o stare ce presupune pierderea interesului pentru film;

- Mall-urile sunt facute pentru a trece rapid de la o preocupare la alta, pentru a-ti lasa atentia sa alunece de la un obiect de interes la altul, in vreme ce filmul inseamna, dimpotriva, abandonarea preocuparilor secundare si concentrarea atentiei. Clientul ideal, pentru aceste complexe comerciale, ar fi cel care s-ar incalzi cu putin shopping, ar intra la un film sa se relaxeze si apoi s-ar arunca asupra magazinelor, cu o pofta innoita de shopping;

- Mall-urile sunt, de aceea, potrivite pentru a vedea un film cu multe explozii si cu actiune alerta, precum, sa spunem, „X-Men Origins: Wolverine” (Gavin Hood), dar nu se potrivesc deloc pentru a gusta o bijuterie indie precum „Me and You and Everyone We Know” (Miranda July).

- Desigur, n-o sa apucati niciodata sa vedeti un film precum „Me and You and Everyone We Know” la mall. Luati-va gandul de la asta. E adevarat ca cele mai multe pelicule din circuitul romanesc ajung la Multiplex & Co, insa asta nu inseamna ca acolo ajung si cele mai bune filme sau, in general, filmele bune.

- Partea cea mai rea inca n-a venit. Cel mai rau lucru este acela ca, la mall, trebuie sa vezi filmul in compania acelui spectator ideal, cu pofta de shopping. El are mai intai un mare chef de cola si seminte, pe care le soarbe/sparge tare in timpul filmului; din cand in cand, ii suna telefonul si, om important fiind, se vede nevoit sa raspunda si sa converseze; inzestrat cu maturitate si cu educatie artistica aleasa, individul simte nevoia sa rada la cea mai mica aluzie sexuala si sa fluiere la orice glezna dezgolita; in sfarsit, ca orice animal social evoluat, isi imparte opiniile si ragaielile cu gasca insotitoare, avand grija sa le transmita, concomitent, si catre intreaga sala.

In sfarsit, de bine, de rau in Bucuresti mai exista locuri precum Cinema Studio si Europa, unde poti vedea un film linistit, fie si pentru ca sala e, de obicei, mai mult goala. Intepenit in fidelitati nostalgice, prefer frigul vechilor sali de cinema atmosferei fierbinti create de fetitele si de baietasii abonati pe la mall.

Iar in tara situatia e cu adevarat trista. Orase precum Constanta, Vaslui, Braila au trecut prin cea mai mare parte a tranzitiei intr-un singur cinema sau fara nici unul. Acum, de bine, de rau, odata cu vechile magazine universale transformate in mall-uri au inceput sa apara, in orasele mai marisoare, si multiplex-urile. Ma tem insa ca, oricat de orientate spre mase si spre pofta de shopping ar fi acestea, publicul le va ignora; generatii intregi si-au pierdut, din pacate, obisnuinta de a merge la cinema.

Citeste si comenteaza pe Blog de jurnalist cultural.