Festivalul filmului romanesc de la Londra a deschis in acest weekend cea de-a sasea editie – All Change – cu Nunta muta a lui Horatiu Malaele si cu o discutie despre o noua directie a filmului romanesc. Victor Rebengiuc, Horatiu Malaele, Stere Gulea, Andi Vasluianu si Andrei Dascalescu au raspuns presei si publicului britanic si roman, intr-o discutie mediata de Ramona Mitrica – directorul Centrului Cultural Roman, despre provocarile aduse de noua generatie a regizorilor romani, dificultatea de a produce si de a lansa un film in Romania si visele care trebuie implinite.

• I. Stere Gulea: Noua generatie de regizori reprezinta o provocare pentru regizorii filmului clasic

Intre filmele dumneavoastra selectate pentru acest festival – Morometii si Weekend cu mama – au trecut 20 de ani. Sunt realizate in stiluri foarte diferite. V-a influentat directia noii generatii?

Stere Gulea: Pai, in primul rand au trecut 20 de ani. In plus, a fost si 1989, care a accelerat foarte mult schimbarile in societatea romaneasca. In 1996-1997, am avut ideea sa fac o poveste pe tema reintoarcerii unor oameni, care plecasera din Romania inainte de '89, in general in conditii in care nu se mai puteau intoarce si descopereau o lume pe care n-o mai intelegeau. Din pacate, forma de atunci a scenariului, culmea – scrisa cu primul regizor roman care a luat Palme D’Or, Cristian Mungiu, a fost lasata si am revenit in 2007. Doar ca intre timp se schimbasera si mai mult lucrurile. Vorbim din punctul de vedere al temelor sociale.

Legat de aparitia noii generatii, sau a Noului Val, cum se place sa se spuna – asta este o chestie frantuzeasca. Nu sunt mare amator de terminologii frantuzesti. Revad cu mare placere filme ale unor regizor francezi, care au fost ejectati de Noul Val. Foarte putine filme, cu exceptia lui Truffaut, mai pot fi vazute. Sper sa nu se intample asta cu filmele romanesti.

Asadar, a venit aceasta noua generatie. Dupa cum spunea si Horatiu [Malaiele]: e clar ca aceasta noua generatie ne-a pus si pe noi pe ganduri. Categoric, e o provocare in fata careia eu, unul, nu pot sa intorc spatele. Nu pentru a face filme ca ei: nici nu pot si nici nu as vrea. Dar sigur ca nici nu cred ca e bine sa faci filme ca acum 20-30 de ani. Asta este problema generatiei mele, cred. Eu asa am identificat-o. Si de asta arata filmul [Weekend cu mama] asa cum spuneti ca arata.

• Andrei Dascalescu: regizor fara regie

Constantin si Elena este singurul documentar selectat pentru acest festival si filmul de debut al lui Andrei Dascalescu. De unde a pornit acest film?

Andrei Dascalescu: Am studiat sunet si editare. Nu am invatat cum se face un film, nu planificasem sa fac unul, nu aveam experienta pe care un regizor o are cand absolveste. Am facut filmul din cauza personajelor. Aveam personajele, care sunt bunicii mei, si i-am gasit fascinanti. Iar felul in care ei vad lucrurile sunt, pur si simplu, lectii. Mi-am folosit abilitatile cinematografice pe care le-am dobandit in scoala si am incercat sa-mi surprind bunicii, fara sa regizez nimic. Deci nu ma auto-intitulez regizor. Am incercat doar sa fac publicul martor. Poate asta a facut filmul mai interesant: camera de filmat nu se misca, nu am muzica, totul este autentic si conduce privitorul la locul faptei.

Stere Gulea: Vreau sa spun, apropos de modestia cu care se prezinta Andrei, ca am vazut filmele iesite pe ecran anul trecut. Au fost trei documentare – Podul de flori (regizor Thomas Ciulei), Constantin si Elena (de Adrian Dascalescu) si filmul lui Razvan Georgescu, Testimonial. Mi s-au parut trei documentare absolut excelente.

• Regizorii consacrati si debutantii concureaza pentru aceleasi fonduri

Cat de greu este pentru generatia noua a cinematografiei romanesti sa obtina fonduri inainte de castigarea vreunui premiu international?

Andrei Dascalescu: Nu am castigat niciun premiu pana in prezent, dar pot sa va spun ca, inainte sa fii recunoscut in vreun fel, este aproape imposibil. Daca vrei sa fii regizor si n-ai facut niciun film pana in prezent, nici macar de scurt metraj, n-ai participat la festivaluri si nu ai nici clipuri in portofoliu, este foarte dificil. Ai o sansa daca gasesti un producator bun, care a avut multe productii intrate la festivaluri. In practica, asta nu se intampla pentru ca un asemena producator vrea sa vada ca un regizor are deja materiale pe care le poate arata cand aplica pentru fonduri.

Cred ca trebuie sa-ti faci propriile filme scurte si sa mergi la festivaluri, sau sa fii propriu-ti sponsor. Trebuie sa intelegi asta inainte sa intri in film. Si nu as invinui sistemul. Este natural sa vrei sa vezi cui vei da banii. Am facut acest film, aproape in totalitate, din fonduri personale. Si am fost norocos sa-mi intalnesc producatorii, care s-au indragostit de personaje. Incepusem sa filmez deja cand producatorii i-au vazut. As fi dus, oricum, filmul la bun sfarsit.

Ne puteti spune cat a costat filmul?

Andrei Dascalescu: Nu prea, pentru ca este foarte greu sa estimez. Am folosit propria camera de filmat, pe care am cumparat-o din salariul pe care l-am castigat cat am lucrat ca si editor. Din slujbele de editor, am investit tot ce-am castigat in echipamentul pe care l-am folosit la filmari. Am lucrat la film timp de doi ani.

In cazul acesta, ce sacrificii a adunat filmul?

Andrei Dascalescu: Multe: de la a nu avea bani sa platesc chiria, pana la a nu avea bani sa traiesc. Lucrand la acest film, nu a trebuit sa cheltui foarte mult, insa nici nu aveam timp sa fac bani. Dar a meriat.

N-ar trebui sa existe fonduri mai multe pentru incepatori? Odata ce esti recunoscut, a strange fonduri nu mai este o problema. Insa debutantii dintr-o industrie trebuie incurajati.

Andrei Dascalescu: Sistemul Romaniei, CNC (Consiliul National al Cinematografiei), este diferit: daca faci un film si esti regizor debutant, poti primi credit extra pentru debut. Daca ai un producator bun, cu fonduri, ai o sansa. Pentru documentare, regula nu este valabila. Daca as aplica pentru fondul acesta, as intra in aceeasi categorie cu Alexandru Solomon si nu as primi banii. Din nou, nu sistemul e vinovat: daca as primi bani si nu as face un film foarte bun?

Stere Gulea: Pot sa adaug ca, in principiu, asa ar trebui sa fie. Din pacate, in Romania posibilitatile de a gasi fonduri in afara acestui fond de finantare sunt, practic, nule. Si atunci nu exista nici o diferenta intre un regizor consacrat si un debutant. Toata lumea este dependenta de aceste fonduri.

• II. Horatiu Malaele: Debutul acestui film a starnit o mirare pe care nu mi-am putut-o reprima

Cum v-ati hotarat sa deveniti regizor?

Horatiu Malaele: Am ajuns regizor din greseala. Am lucrat mai bine de un an la scenariu, dimpreuna cu scenograful dramaturg Adrian Lustig. Insa, in afara de mine, nici un regizor nu a avut curajul sa faca acest film. A fost filmat in 28 de zile, cu un buget mic. Filmul a fost scump in comparatie cu pretul filmelor romanesti. Insa, la un moment dat, am ramas fara bani si a trebuit sa injumatatesc contractele echipei de filmare. Din fericire, echipa a acceptat.

De ce nu sunt promovate filmele romanesti mai mult in Romania?

Horatiu Malaele: Debutul acestui film a starnit o mirare pe care nu mi-am putut-o reprima: in Franta am avut 36 de copii si in Romania – patru.

Ramona Mitrica: Copia pentru All Change a venit din Franta.

Ce i s-a reprosat filmului in Romania?

Horatiu Malaele: I s-a reprosat teatralitatea, ceea ce este absurd: subiectul in sine este de aceasta natura. Si faptul ca vin din lumea teatrului a fost singurul fel in care eu am inteles a face filmul. Exista si tendinta minimalismului in filmul romanesc actual, ceea ce este foarte bine. Cred in aceasta noua generatie, care a inventat o stilistica noua. Insa consider ca piata cinematografica trebuie sa fie policroma si fiecare sa-si vada de treaba lui. Exista si aceasta isterie internationala de a compara pe cineva cu altcineva. Am fost comparat cu Kusturica, insa filmele lui sunt mai agresive, in sensul bun al cuvantului.

Se simt influente de realism magic in filmul dumneavoastra.

Horatiu Malaele: Sunt confiscat de literatura lui Garcia Marquez si de literatura latino-americana in general. Visele sunt legate de cultura. Visele sunt, cateodata, ciobite pe la colturi, dar putem trai si cu asta. Pana la urma, si porumbelul pacii are tub digestiv.

Dupa actorie, cat de greu este sa fiti regizor?

Horatiu Malaele: Am spus si am s-o mai spun si la Londra, s-o internationalizez: dupa ce am facut acest film, consider ca meseria de regizor este o meserie ingrozitoare. Am capatat un respect mare pentru toti regizorii care au facut filme proaste pana acum. Pentru ca a duce un proiect cinematografic pana la bun sfarsit este o Golgota absolut incredibila: o data pentru ca trebuie sa-ti duci la capat propriile himere si, cum spunea si colegul Fellini indeobste (rade), ele sunt realizate in procent de 60% si niciodata mai mult.

Si apoi nu trebuie refuzat nici gandul ca gestionezi viata a catorva zeci de oameni, colegi de-ai tai, actori si este o responsabilitate fenomen. Nu vreau sa dramatizez – patetizez, dar dupa ce am facut primul film am jurat ca niciodata nu-l voi mai face pe al doilea. Am stat doua saptamani si am intrat in sevraj si iata ca sunt din nou la treaba.

Ce ne puteti spune despre urmatorul dumneavoastra film?

Horatiu Malaele: Pai urmatorul film este imprevizibil ca ziua de maine. Am castigat un concurs cu un scenariu pe care l-am scris tot impreuna cu Adrian Lustig, si avem pana in momentul acesta un buget de 400.000 de euro... Ne trebuie restul de pana la 10 milioane de euro pe care il asteptam (rade). Il vom realiza cu Media Pro. Este un scenariu extrem de interesant care se numeste Funeralii fericite.

• III. Despre un destin implinit: Morometii

Cat de dificil a fost sa realizati Morometii?

Stere Gulea: Era vorba de tema familiei in anii '40 in Romania, lumea rurala. Ca mentalitate, putem vorbi de inceputul secolului XX. Erau alte probleme, alta mentalitate. Plecam totusi de la un roman, o adaptare a unui roman foarte important, unul dintre cele mai importante romane romanesti. A trebuit sa incerc sa nu fac pe desteptul cu un roman de asemenea valoare. Daca as fi incercat, Victor [Rebengiuc] nu m-ar fi lasat. A fost o intreprindere destul de riscanta Morometii. Cred ca am avut mare noroc cu toti oamenii care au contribuit la film. Eu cred foarte mult ca filmele au si un fel de destin. Uneori se intampla sa fie fericit. Asta nu inseamna ca este numai meritul celui care-l face. Nu vreau sa fac pe filozoful. E greu sa spui de ce un film iti este si alt film nu.

Victor Rebengiuc: Asta e cu filmul: ori iti este, ori nu-ti iese.

Cum a fost sa-l jucati pe Moromete?

Victor Rebengiuc: A fost greu. Stere a avut curajul sa ma distribuie intr-un rol de taran, rol in care eu nu ma afirmasem pana atunci. Nici macar in viata de toate zilele: sunt nascut la oras si crescut la oras si n-am avut decat invidie fata de colegii mei de scoala, care in fiecare vacanta plecau la bunici la tara. Eu ramaneam in Bucuresti. Copil de macadam. Norocul nostru mare a fost ca era vorba de o carte fata de care aveam toti foarte mult respect si nu ne-am permis niciunul s-o viciem.

Am lucrat cu cartea in mana pentru ca nu vroiam sa o tradam. N-avea rost sa venim sa facem noi pe desteptii „Hai sa aratam noi cum e!”, cum am vazut ca fac la noi regizorii tineri, care vor sa-si bata joc de Cehov. (Ce le-o fi facand lor Cehov, nu stiu!) Aveam de creat o lume. Am gasit in apropiere, intr-un sat, doua case care erau chiar in roman – casele astea, ale lui Balosu si Moromete – si erau apropiate. Se petreceau lucrurile aproape ca in roman.

Cat timp ati filmat?

Victor Rebengiuc: Am lucrat destula vreme in sat. Ne implicasem in societate. Eram prieteni, nu mai eram cei veniti din Bucuresti. Moromete, ala eram.

Stere Gulea: Trei luni si jumatate.

Victor Rebengiuc: O intamplare amuzata: m-am dus odata in curtea unui satean. Erau butoaie multe cu corcoduse puse la corcotit pentru tuica. Si eu ii zic „Pai o sa faci la tuica aici...” Si el zice „Da, pai ies vreo 60 – 70 de litri!”. Si eu il intreb: „Ce faci cu atata tuica, o vinzi?” Si el raspunde: „Ei o vand! O beau, da-o dracu!”.

Stere Gulea: Legat de cat de mult se confunda viata cu filmul: dupa douazeci de ani ne-am dus in acel sat. In centru era o bodega si ne-au vazut niste sateni. Si arata catre Victor: „Uite-l, ba, pe Moromete!”. Pe ulita pe care filmasem era o placa pe care scria „Strada Morometii”.