Dl CC si critica criticii in industria romaneasca a filmului

Miercuri, 29 aprilie 2009, 11:26 Actualitate | Cultură

Marti am fost la Ministerul Culturii, la dezbaterea publica numita, cu fior poetic, Nevoia de lumina in camera obscura a cinematografiei romanesti. M-a amuzat ridicolul unor vorbitori, m-a siderat nesimtirea altora si m-au incantat propunerile punctuale ale catorva (de la Stere Gulea la Tudor Giurgiu). Altfel spus, nimic nou. Ce m-a deranjat cel mai mult (nu pentru prima data) este atitudinea strigatoare la cer a unora dintre reprezentantii “industriei” fata de criticii de film. Cel care a scos-o la lumina de data asta a fost producatorul Cristian Comeaga, acelasi care, in urma o luna, raspundea scrisorii adresate de Cristian Mungiu ministrului Culturii, la fel de patetic si deplasat ca Eugen Serbanescu (mostra: “Apropo, va rog insistent sa-i dati peste mana lui Tudor Giurgiu. Individul e aproape de a uni breasla prin festivalul si premiile lui, asezand alaturi veterani si pifani, plebei si corifei. Invatati-l cum se procedeaza romaneste: sub pretextul innoirii si al luptei contra mediocritatii, fiecare nou val are datoria sa le bage la fund pe celelalte.”).

La minister, dl CC a fost chiar cel care a deschis dezbaterea, aparent civilizat si sfatos. Dupa mai multe interventii, a venit insa randul criticului Alex. Leo Serban, care si-a reluat o idee mai veche: cineastii care dau rateuri in serie de ceva ani ar trebui sa fie trecuti pe o “lista neagra” si sa nu mai primeasca bani de la CNC; ei sunt cei avantajati de actualul sistem de finantare, care ar putea lasa impresia ca suntem mai bogati decat Hollywoodul, unde, dupa un esec sau doua, esti automat trecut pe linie moarta. Daca s-ar fi oprit aici, probabil nimeni n-ar fi avut nimic de comentat, mai ales ca vorbitorul s-a abtinut sa dea si nume (nici nu era nevoie). Insa ALS a mers si mai departe, argumentand - foarte rezonabil, in opinia mea - ca, deoarece succesul de public e relativ (mai ales in Romania), este preferabil ca la concursul CNC sa se tina cont mai mult de succesul de critica al regizorilor, mizandu-se pe filmele care au sanse mai mari de a aduce prestigiu international cinematografiei noastre.

Atat i-a trebuit dlui CC pentru a-si da arama pe fata si a-l ataca vehement pe antevorbitor (la pachet cu toti criticii de film). Contraargumentul sau pare la fel de rezonabil: “creditul” este returnat la CNC din banii publicului, deci succesul de public trebuie sa primeze. OK, dar despre ce public vorbim? Nu cred ca vreun producator roman cu capul pe umeri isi mai face iluzii sa-si recupereze macar bugetul de productie (despre profit nici nu poate fi vorba) din exploatarea filmului in circuitul cinematografic neaos, iar dl CC, sunt convins, stie foarte bine asta. Filmele care au reusit sa retuneze finantarea de la CNC, de la “Moartea domnului Lazarescu” la “4, 3, 2″, sunt cele care au fost distribuite in alte teritorii (aducandu-ne astfel prestigiul international de care vorbea ALS). Or, spectatorii straini nu prea gusta filmele “comerciale” romanesti, cu comisari nemuritori, manelisti muritori sau politicieni ticalosi, ei asteapta de la noi filme mai consistente, care sa le spuna ceva despre conditia umana; de aceea au avut succes afara Cristi Puiu si ceilalti…

Insa problema dlui CC era de fapt alta. “Cine isi asuma judecatile de valoare pe care le livrati cu atata usurinta?”, i-a intrebat el pe ALS si, implicit, pe confratii sai. Aici m-am luminat. Rewind. Cine este unul dintre criticii romani care au cutezat sa nu laude filmul “Restul e tacere” al lui Nae Caranfil (produs de dl CC), ba chiar au avut tupeul sa-l “rada” (argumentat, insa “cu atata usurinta”…)? Chiar ALS. (Si, in paranteza, un alt rewind. Care este filmul care a triumfat anul acesta la premiile “Gopo”, la care se referea dl CC in citatul de mai sus? Chiar “Restul e tacere”). Intamplator, nu sunt de acord cu opiniile lui ALS din cronica sa, insa, ca sa-i raspund si dlui CC, criticul si-a asumat judecata de valoare exprimata acolo (drept dovada, a si inclus textul, intitulat “O nastere si doua inmormantari”, in recentul sau volum despre filmul romanesc, pe care l-am prezentat aici). Orice critic onest isi asuma verdictele date, iar fiecare cineast corect ar trebui sa accepte criticile (argumentate) primite. Sa dusmanesti un critic pentru ca nu a gustat filmul tau, dupa ce l-ai pretuit atata timp cat te-a laudat, este o dovada de ipocrizie crasa.

Dar sa revenim la dezbaterea de la minister. Atunci cand ALS a incercat sa se apere in fata furibundului producator, afirmand, printre altele, ca afara verdictele criticilor pot determina (in)succesul unui film, mai multe voci din sala (si din “industrie”) i-au luat partea dlui CC, subliniind cu vadita satisfactie: “Da, afara!”. Ce vrea sa spuna aceasta exclamatie de om atotstiutor? “Pai unde va credeti voi, criticii, in Occident? Ei bine, sunteti in Romania, unde judecatile voastre de valoare nu fac nici cat o ceapa degerata. Nu va convine, plecati afara - din sala, din tara… -, ca noi oricum n-avem nevoie de voi”. Dl CC jubila: ii pusese la punct pe critici. Nimeni nu stie mai bine decat el cum se procedeaza romaneste.

Citeste si comenteaza pe Strafulgerari.