Premiile Gopo se vor acorda pe 2 martie 2009

de D.S.     HotNews.ro
Joi, 8 ianuarie 2009, 18:08 Actualitate | Cultură


Trofeul Gopo
Foto: Hotnews
Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc (APFR) organizeaza in data de 2 martie 2009 cea de-a treia editie a Premiilor Gopo. APFR premiaza cele mai bune productii de film din anul 2008 inscrise la trei categorii: lung metraj, scurt metraj si film documentar.

Conform regulamentului Galei, nominalizarile pentru fiecare categorie in parte vor fi facute in urma vizionarii tuturor productiilor de film din anul 2008 (lung metraj, scurt metraj si film documentar), de un juriu desemnat de APFR si care va fi format din profesionisti in domeniu.

Potrivit organizatorilor, criteriile de selectie pe baza carora se vor face nominalizarile sint diferite pentru fiecare gen de film in parte, astfel:

- Sunt considerate eligibile pentru a fi nominalizate filmele romanesti produse in Romania sau realizate in regim de co-productie, dar cu participare majoritar romaneasca, care au avut premiera pe ecranele din Romania in perioada 1 ianuarie – 31 decembrie a anului precedent si au beneficiat de cel putin o saptamana de difuzare cinematografica.
- In categoria scurt-metraj sunt incluse toate productiile romanesti cu o durata sub 60 minute realizate in cursul anului precedent. Sunt considerate eligibile toate filmele de scurt-metraj prezentate pe ecrane sau in circuitul festivalier (national si international) in cursul anului trecut.
- In categoria film documentar sunt incluse toate productiile romanesti realizate in cursul anului precedent. Sunt considerate eligibile toate filmele documentare prezentate pe ecrane sau in circuitul festivalier (national si international) in cursul anului trecut. Nu sunt considerate eligibile filmele documentare prezentate exclusiv pe TV, fara circuit festivalier si/sau proiectie in cinematografele din Romania. Nu sunt eligibile reportajele de televiziune.

Companiile de productie din Romania isi pot inscrie filmele produse si lansate pe ecrane sau festivaluri in cursul anului trecut. Data-limita pentru inscrierea in preselectia Premiilor Gopo 2009 este 14 ianuarie 2009. Nominalizarile celei de-a treia editii vor fi anuntate in data de 2 februarie in cadrul unei Conferinte de presa in Bucuresti.

Castigatorii editiei de anul trecut la cele trei categorii au fost:

- Cel mau bun film de lung metraj:
4 LUNI, 3 SAPTAMANI SI 2 ZILE, Producator: Oleg Mutu, Cristian Mungiu (Mobra Films), Regia: Cristian Mungiu

- Cel mai bun film de scurt metraj :
VALURI, Regia: ADRIAN SITARU

- Cel mai bun film documentar :
RAZBOI PE CALEA UNDELOR, Regia: ALEXANDRU SOLOMON






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















397 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by