Salonul de poezie al ICR Stockholm isi incepe programul pe anul 2009 in ziua de marti, 13 ianuarie, cu o seara avandu-i drept invitati pe Saviana Stanescu, care revine la Stockholm dupa succesul suedez cu piesa White Embers, si pe Daniel Boyacioglu. Moderatorul acestei editii a Salonului de poezie va fi Madeleine Grive, redactor-sef al revistei literare 00-tal si director al Festivalului anual de Poezie al orasului Stockholm, informeaza ICR.

Daniel Boyacioglu este un cunoscut poet, artist si dramaturg suedez de origine siriana. A jucat pentru principalele teatre suedeze, Dramaten si Riksteatern, a fost premiat pentru albumele sale de hip-hop, iar in prezent scrie libretul unei opere. Cu toate acestea, Daniel Boyacioglu declara ca principala sa pasiune este poezia. Pana in prezent a publicat patru volume de versuri, salutate de critica literara pentru stilul auster, narativ si ritmic, care aminteste de interesul autorului pentru dramaturgie si muzica hip-hop.

Saviana Stanescu a devenit cunoscuta publicului suedez in toamna anului 2008, odata cu premiera suedeza a piesei sale White Embers / Vita glöden, considerata de critica de specialitate printre cele mai bune productii teatrale ale anului. De asemenea, pe 16 si 17 ianuarie vor avea loc la Stockholm doua reprezentatii cu piesa Waxing West ale legendarei trupe La MaMa E.T.C. din New York. Ambele piese sunt prezentate publicului suedez la initiativa si cu sprijinul Institutului Cultural Roman de la Stockholm.