Teatrul Puskin din Magnitogorsk va sustine, marti, 11 noiembrie, ora 19:00, o reprezentatie in orasul de pe Bega, pe scena Teatrului National cu spectacolul Furtuna dupa A. Ostrovski, in regia lui Lev Erenburg. Dupa doua reprezentatii in cadrul Festivalului National de Teatru 2008, in care spectacolul s-a bucurat de un real succes, acesta va fi primul spectacol invitat din strainatate la FNT ce va fi prezentat si in provincie.

Potrivit declaratiei noului selectioner al FNT, criticul de teatru Cristina Modreanu: „Spectacolele selectionate in Festivalul National de Teatru trebuie sa fie vazute atat de publicul din capitala, cat si de publicul din tara. Pe viitor dorim sa implicam in acest demers si alte orase din Romania pentru ca evenimentul sa-si merite si din acest punct de vedere numele.”

Regizorul Lev Erenburg, un fost doctor care s-a apucat tarziu in viata de teatru, a reusit sa obtina cu Furtuna montata la Magnitogorsk, Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul „Masca de aur” din 2008, premiu urmat de primele turnee internationale.