Luni, 3 noiembrie, de la ora 19:00, la Libraria Carturesti din Bucuresti are loc evenimentul de lansare a volumului Maestro de Stelian Tanase. La lansare vor fi prezenti, alaturi de autor, Mircea Dinescu, Mihaela Radulescu si Catalin Stefanescu. Maestro a aparut de curind in colectia „Fiction Ltd” de la Editura Polirom.

Maestro poate fi asemuit cu o imensa scena. Una pe care se desfasoara un spectacol de multe ori grotesc, trist si ironic, buf si serios. Autorul isi subintituleaza povestea „o melodrama”. Este o abordare dramatica, undeva intre hiperrealism si absurd, un stil brutal, adesea cinic, fara iluzii asupra personajelor sale si a lumii despre care scrie si chiar asupra autorului. Dincolo de reflectoare se dezvaluie abisul, spectacolul trivial, fascinant si mistificator al televiziunii, surprinsa din interior ca o hirtie de turnesol a acestei epoci. Pentru cei care-l cauta pe scriitorul Stelian Tanase, Maestro aduce revelatia unei carti extraordinare.

"Romanul l-am scris anul acesta si anul trecut. Deci este un roman de dupa ’89, care se refera la Romania tranzitiei, desi eu vorbesc mereu in cartile mele – asa s-a intimplat, nu ca ar fi vreun merit – despre o Romanie eterna, o Romanie in date fundamentale, si nu circumstantiale – asta nu a inteles nici cenzura in urma cu 20-30 de ani.

Si Maestro poate fi privita circumstantial, pentru ca este vorba despre lumea televiziunii, iar oamenii pot sa traga tot felul de concluzii, ca toti se uita la televizor, dar in acelasi timp este vorba de o Romanie dintotdeauna la care eu fac referire, pentru ca asa imi vine din cauza ca am stat prea mult in arhive si citesc prea multa istorie", spune Stelian Tanase despre Maestro, in dialog cu George Onofrei, pentru Suplimentul de cultura.

Stelian Tanase (n. 1952), scriitor, politolog, istoric si publicist, a absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universitatii Bucuresti in 1977 si si‑a luat doctoratul in sociologie politica in 1996. Preda stiinte politice la Universitatea din Bucuresti. Realizator al unor talk­‑show‑uri pe teme politice sau culturale la posturile de tele­viziune TVR, Antena 1 si Realitatea TV. Publica articole in revista 22 si este editor coor­donator al revistei Sfera Politicii. A fost deputat in Parlamentul Romaniei. A sustinut conferinte la Roma, Paris, Oslo, Viena, Budapesta, Washington, precum si la prestigioase universitati americane: Berkeley University, UCLA, Stanford University, New York University, Columbia University, University of Maryland, The New School for Social Research. Este laureat a numeroase premii de televiziune si premii literare. A debutat ca roman­cier in 1982 cu Luxul melancoliei (reeditat in 1993). Dintre volumele publicate dupa 1989, mentionam: Corpuri de iluminat (roman, 1990, editia a II‑a, 1997), Socuri si crize (articole politice, 1993), Playback (roman, editia I, 1995, editia a II‑a, 2004), Ora oficiala de iarna. Jurnal 1986‑1990 (1995), Sfidarea memoriei (convorbiri cu Alexandru Paleologu, 1996), Anatomia mistificarii, 1944‑1989 (1997), Mira­colul revolutiei. O istorie politica a caderii regimurilor comuniste (1999), Acasa se vorbeste in soapta. Dosar & jurnal din anii tirzii ai dictaturii (2002; At Home There’s Only Speaking in a Whisper, Columbia University Press, New York, 2007), Anatomia mistifi­carii. Procesul Noica‑Pillat (2003), Zei si semizei. La inceput de secol (2004), Clientii lu’ tanti Varvara (2005; Auntie Varvara’s Clients, Spuyten Duyvil, New York, 2007).

La Editura Polirom, au mai aparut de acelasi autor urmatoarele volume:

• Revolutia ca esec. Elite & societate (studii politice, 1996)

• L.A. vs. N.Y. Jurnal american (1998)

• Corpuri de iluminat (editia a III‑a, 2004)