Filmul romanesc “Legaturi bolnavicioase”, realizat de Tudor Giurgiu, va fi difuzat in cadrul Stockholm Queer Film Festival, care se va desfasura in perioada 25-27 iulie.

Potrivit ICR, pelicula „Legaturi bolnavicioase” va beneficia de doua proiectii, in zilele de 26 si 27 iulie. Interpretele rolurilor principale, Ioana Barbu (Alex) si Maria Popistasu (Kiki), vor fi prezente la Stockholm ca invitate ale festivalului si vor raspunde intrebarilor publicului.

Filmul “Legaturi bolnavicioase” este realizat dupa un scenariu bazat pe romanul omonim, scris de Cecilia Stefanescu. Filmul a avut cel mai mare succes la box office in chiar anul lansarii, in 2006, ceea ce i-a adus Premiul publicului in cadrul galei Premiilor Gopo din 2007.

Evenimentul este organizat in colaborare cu Stockholm Pride, cel mai mare festival al culturii LGBT din Scandinavia, iar proiectiile vor avea loc la cinematograful Klarabiografen la Casa de Cultura a orasului Stockholm.

Difuzarea filmului si prezenta celor doua actrite in cadrul Stockholm Queer Film Festival sunt sprijinite de Institutul Cultural Roman de la Stockholm.