Grupul bucurestean Einuiea ofera luni, 9 iunie 2008, orele 17.30, la Istanbul, intr-una din pietele moderne ale orasului - Tünel, un concert in aer liber. Concertul face parte din seria de evenimente estivale propuse de primaria locala pentru a facilita intalnirea publicului cu multiculturalismul specific zonei Beyoğlu, zona traditionala de locuire a strainilor in Istanbul.

Infiintat acum patru ani, grupul Einuiea are pana acum un singur disc editat, Povestiri bizantine, care reface subiectiv traseul muzical al Bucurestiului vechi. Cel de al doilea album aflat in plina productie si numit Noa, este strabatut de o briza japoneza, urmare a experientei de muzicanti traita in arhipelagul nipon. Pe langa concerte, muzicantii din Einuiea interpreteaza live muzica a doua spectacole de teatru, pentru una dintre renumitele companii bucurestene.

Einuiea a concertat in diferite locuri din Romania, in cluburi sau cu prilejul unor festivaluri si a sustinut concerte in afara tarii in Austria, Belgia, Germania si Japonia. Einuiea se afla la a doua venire in Turcia, dupa concertul sustinut in 2005 la Universitatea Tehnica din Istanbul, cu ocazia Expozitiei Internationale de Arhitectura, informeaza ICR Dimitrie Cantemir- Istanbul.