Intorcandu-ma asta-seara (adica duminica, 1 iunie), cu Alex Leo Serban, pe langa sediul PDL, ne-am adus aminte ca au fost alegeri si ca la Cluj a iesit PDL-ul pentru ca strigau oamenii la etajul unu si scuturau steaguri. „Ce ciudat. Parca ar fi alegeri in alta tara”, a spus Leo. Drept ii. Suntem in tara TIFF.

Tocmai iesisem de la un film din competitie si infulecasem la botul calului niste aripioare de pui.

Despre „Zona” (regia Rodrigo Pla, productie Spania-Mexic), a circulat prin telefonul fara fir zvonul ca e foarte bun si ca are sanse la un premiu. Prin urmare, era destul de multa lume, suficienta cat sa umple sala de la cinematograful Victoria.

Intr-adevar, „Zona” e un film reusit, care, in ciuda unor note usor fortate care tin de poveste, e o convingatoare cronica – aproape ireala - a unei societati in care diferentele dintre clasele sociale sunt atat de drastice incat anuleaza umanitatea.

Trei tineri saraci patrund intr-o noapte intr-un cartier rezidential relativ autonom, aparat de saracia din jur prin garduri inalte si camere de luat vederi. Ucid o femeie pe care vroiau s-o fure, iar doi dintre ei sunt omorati de locuitorii care, din greseala, ucid si un paznic, acoperind apoi incidentul. Un adolescent, Alejándro, il descopera pe supravietuitor in pivnita vilei si, dupa ce e convins ca e nevinovat, incearca sa-l ajute sa fuga.

Maturii il vor omori pe supravietuitor in bataie, dupa ce seful politiei incheiase o intelegere prin care, in schimbul autonomiei lor, locuitorii accepta sa faca o donatie consistenta politiei.

Mai devreme vazusem un film mult mai reusit, mai interesant si mai original, la care sala de la Victoria nu fusese insa plina. Se numeste „Problema cu tantarii si alte povestiri” si e un documentar realizat de un cunoscut cineast bulgar, Andrei Paunov.

Filmul a fost premiat anul trecut la Karlovy Vary, iar autorul e cunoscut in afara tarii sale mai ales pentru „Giorgi si fluturii”, premiat la IDFA (Festivalul de film documentar din Amsterdam, cea mai importanta competitie de gen din Europa). „Problema cu tantarii...” a fost prezentat la TIFF in sectiunea Supernova (care cuprinde filme cunoscute, premiate sau/si semnate de regizori cu mai mult de doua filme la activ).

Localitatea Belene, de pe malul Dunarii. Problema numarul unu: cea a tantarilor. O femeie ii ia cu aspiratorul, un vanator se lauda ca i-ar putea impusca, in vreme ce copertele filmului sunt constituite din secvente poetice de-a dreptul, suprarealiste, cu o masina care imprastie solutie impotriva insectelor – o trena de fum alb, gros si ireal, prin care copiii fug ca prin nameti, si pe care masinile o traverseaza parca trecand dintr-o parte a lumii in cealalta.

De fapt, dincolo de poetic si de ironie, problemele sunt altele. Zona e saraca, odinioara se ridicase aici o uzina atomica, perspectivele de altadata - cu sute de muncitori cubanezi (din care a ramas unul singur, care sculpteaza animale in lemn, inclusiv o soparla care a calcat pe o mina!), cu si mai multi muncitori locali – sunt acum reduse la zero.

Tot aici exista si o inchisoare, care odinioara ii adapostea pe cei care erau impotriva regimului comunist (una dintre gardiene a fost judecata si, bolnava de Parkinson, s-a sinucis in timpul filmarilor) si o tabara NATO (cu soldati care, atunci cand sunt intrebati de ce au intrat in armata nu stiu ce sa raspunda.

). Fostul primar, cu care se mandresc locuitorii, a fost cadru de conducere in Securitate si acum e un vanator priceput (il vedem armandu-si pusca de pe vremea Stalingradului, dar si intr-o poza de pe cand era primar, calare pe un mistret mort).

Cu totul diferit de documentarul social in stilul reportajului de televiziune, filmul lui Andrei Paunov, montat inteligent, cupland ideal povestile personajelor intre ele si integrandu-le intr-un peisaj in buza libertatii (vezi Dunarea), peste care e presarat un umor sarat – face tabloul ideal al unei lumi in care comunismul si capitalismul au valori confuze.

Simtul detaliului e insotit in permanenta de acest soi de umor suprarealist si oarecum amar, care merge mereu pe doua viteze. Belene pare un fel de limb intre trecut si viitor, plin de fumul dens impotriva dusmanului uniform asumat de toti – tantarul despre care se spune ca e cat vrabia.

Nu comunismul, nu tortionarii, nu societatea de consum sau NATO, nu destinul de a te afla mereu pe uscat, in vreme ce pe Dunare trec vapoarele scumpe ale pensionarilor germani care zac apatici in sezlonguri.

Pacat ca cinefilii, probabil prea putin tentati de un film bulgaresc, n-au venit in numar mai mare, pentru ca ar fi putut sa-l voteze pentru Premiul Publicului (care se acorda unui film din orice sectiune).

Desi Tudor Giurgiu, presedintele onorific al festivalului (Mihai Chirilov e director) ne-a dat la deschidere si prognoza meteo, promitandu-ne 28 de grade pana pe 8 iunie, fara ploaie, a plouat deja intr-o noapte, iar acum s-a innorat iar.

Nu poti organiza totul. Eforturile echipei sunt deja considerabile, desi e deja a treia zi de festival si catalogul nu e gata. Cele mai mari greutati sunt legate de strangerea banilor, desi la aceasta editie TIFF-ul a devenit primul festival de film din Romania care a obtinut finantare prin Programul Media – 35.000 de euro. Din toti banii cheltuiti, festivalul nu-si acopera din vanzarea biletelor decat vreo 10 %.

Dar e un efort care merita, pentru ca sunt cozi la bilete, discutiile sunt pasionante, iar cinefilii veniti din toata tara vad filme de dimineata pana seara, iar noaptea dorm pe la prieteni. Sunt curioasa cati si-au adus aminte ca azi a fost zi de vot.