O noua carte ce sugereaza ca ocupatia Frantei de catre Germania a incurajat libertatea sexuala a femeilor a provocat controverse printre francezi, care incearca inca sa lamureasca controversele legate de acuzatiile de colaborare cu nazistii, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, dezvaluie FoxNews.com.

Lansarea cartii "1940-1945 Années Erotiques" (Anii erotici) a venit la scurta vreme dupa o expozitie fotografica ce-i infatiseaza pe parizienii aflati sub ocupatie bucurandu-se de viata.

Cartea lui Patrick Buisson ii prezinta pe locuitorii capitalei franceze aflati intr-o petrecere continua, in totala opozitie cu istoria oficiala ce vorbeste despre foame, rezistenta si frica in perioada in care Parisul s-a aflat sub ocupatie. "Este un subiect tabu, o poveste pe care nimeni nu doreste sa o auda", a afirmat Buisson, adaugand: "Ar putea sa ne raneasca mandria nationala, insa adevarul e ca oamenii s-au adaptat ocupatiei".

Autorul sustine ca multi oameni prefera sa uite, insa numeroase femei s-au culcat nu doar cu soldatii germani ("barbarii blonzi" de care se simteau foarte atrase), ci si cu oricine putea sa le ajute sa depaseasca dificultatile financiare ale acelor ani. Cele mai multe, afirma Buisson, aveau barbatii inchisi in lagarele de prizonieri si "ele au cedat avansului sefului, ale comerciantului caruia ii datora bani, ale vecinului. In perioadele de restriste, corpul este singura moneda care se poate reinnoi, inepuizabila".

Buisson afirma ca iernile friguroase si perioadele de interdictie de a iesi pe strada intre 11 noaptea si 5 dimineata au incurajat activitatea sexuala. Acest lucru a facut ca rata natalitatii sa creasca rapid in 1942, chiar daca doua milioane de barbati francezi erau inchisi in lagare, sustine autorul.

Nascut in 1949 la Paris, Patrick Buisson este jurnalist, politolog si cunoscut realizator de emisiuni de televizune. In timpul campaniei prezidentiale din 2007, Buisson a fost unul dintre consilierii apropiati ai lui Nicolas Sarkozy.