





Lansare de carte: Muntele iubirii de Livia Grama
La lansare vor participa actorii Nicolae Calugarita, Cristina Hrinciuc Timus si Magda Popovici. Despre autoare va vorbi Daniela Tomescu, redactor sef al Editurii Fundatiei Culturale Libra.
A doua zi marti, 20 mai 2008, de la orele 15,00, Teatrul National din Bucuresti – Sala 99 – va gazdui spectacolul-eveniment Muntele iubirii, sustinut de actorii Ilinca Tomoroveanu, Constantin Codrescu si Traian Stanescu. Lectura va fi acompaniata de muzica interpretata la oboi de Adrian Petrescu. Referiri la volum vor fi facute de Dan Erceanu.
Livia Grama este cunoscuta publicului mai ales prin activitatea de performanta in domeniul gimnasticii in Romania, pentru cariera de gimnasta si aceea de antrenoare nationala a Germaniei. Momentul devenirii sale profesionale este decernarea titlului de Antrenoare emerita a lumii. Paralel cu activitatea de performanta si avand la baza o sensibilitate iesita din comun, Livia Grama s-a aplecat asupra scrisului, neuitand nici o clipa locul de unde isi trage radacinile, plaiurile natale, traditiile si obiceiurile romanesti care i-au marcat decisiv si definitiv existenta. Scrisori de departe/ Briefe aus der ferne, editia bilingva aparuta in 2005 la Libra, este o carte-obiect, ilustrata de graficianul Mihai Zgondoiu cu imagini ale gimnastelor, elevele sale, intr-o miscarea diafana.
Acest Munte al iubirii, cum insusi titlul o spune, este un generos dar incarcat de dragoste, de melancolie, de neuitare a graiului romanesc, innobilat de imaginile si talentul lui Emanuel Tanjala.
Tie, tie, Alexandra, ti-am scris aceasta carte. Ti-o voi citi rand cu rand, ca sa poti asculta o vorba leganata, dar sprintena. Un grai care-a fost candva si-al meu. Mai este si-acum. Graiul parintilor - parintilor tatalui meu si-al parintilor mei. Sunt sigura ca se va mai intoarce in curatenia lui. Ca sunet de vioara ce-si cheama adevarul pe umbra serilor de Mai. Asa vei cunoaste acest colt minunat de pamant pe care m-am nascut, pe care am invatat sa merg, sa alerg si sa iubesc.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
INTERVIU cu ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu: Prin trecut și „milionul de mesageri români din Germania, ne leagă de această țară și germani un extraordinar patrimoniu comun”
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC
Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"