Scenaristul si regizorul Igor Cobileanski lucreaza la un scenariu dupa romanul Simion liftnicul de Petru Cimpoesu, aparut in 2007 la Polirom. Cobileanski intentioneaza sa-l ecranizeze imediat ce scenariul e definitivat, momentul demararii filmarilor depinzand insa de finantarile obtinute.

Regizorul isi cauta finantatori atit in Republica Moldova, cit si in Romania. „Depinde foarte mult de finantare. Un lungmetraj are nevoie de o finantare foarte serioasa. Eu am gasit ceva in Moldova, dar e absolut insuficient. Am sa incerc sa mai discut cu unul-doi-trei-patru producatori de aici. Nu cred ca va fi o problema. Nu stiu daca ma crezi, dar deja cind citesc ce am pina acum, rid de ma stric, rid singur, si e un ris sanatos.” a declarat regizorul pentru Suplimentul de cultura.

Petru Cimpoesu este primul scriitor strain recompensat cu cel mai mare premiu literar care se acorda in Cehia si anume Magnesia Litera pentru romanul Simion liftnicul, informeaza editura Polirom. Cartea Simion liftnicul a fost reeditata la citeva luni dupa prima editie aparuta in Cehia, a primit unul din cele mai importante premii si a fost declarata cartea anului intr-o tara care i-a dat pe Hasek, Kundera, Hrabal sau Havel... "Am fost in competitie cu toti scriitori cehi, fiindca Magnesia Litera nu e un premiu international, in mod normal el se acorda unui autor ceh. S-a facut o derogare de la regula, de dragul lui Simion liftnicul, sau al celui care l-a tradus cu multa pricepere, Jiri Nasinec – care declara intr-un interviu ca ar fi dorit sa fi scris el cartea asta. Este elogiul cel mai mare pe care l-am primit vreodata" a declarat pentru Polirom, Petru Cimpoesu.

Scriitorul Petru Cimpoesu spunea despre Cobileanski: „Am vazut trei din scurt-metrajele lui Cobileanski. Pe primul mi l-a recomandat Victor Eskenasy, pe care il intilnisem la Praga in primavara lui 2007. El mi-a trimis prin email un „link” catre „(Plictis) si Inspiratie” pe youtube. Pe celelalte le-am gasit singur. Am fost atit de incintat de acest tinar creator, incit i-am scris de indata si, citeva saptamini dupa aceea, ne-am si intilnit, punind la cale ecranizarea lui Simion liftnicul. Despre Cobileanski as putea spune nu doar ca este un veritabil artist, ci ca, printr-o coincidenta ciudata, are cam aceleasi idei ca si mine. Cine i-a vazut „Plictis si Inspiratie” nu se poate sa nu fi remarcat ca unul din personaje incepe, dupa un soc, sa vorbeasca in versuri, la fel ca unul din personajele din romanul meu. Sau, ca sa mai dau doar un exemplu, la un moment dat, peretii incaperii in care se afla personajele incep sa tremure si cineva striga „Cutremur! De fapt, vedem dupa aceea, se apropia un tren... Ei, ceva asemanator se intimpla in Simion liftnicul, cind unul din locatari, care si-a reparat motocicleta in apartament, incearca sa o porneasca. Cred ca avem in comun acelasi tip de sensibilitate, acelasi mod de abordare a comicului si sper ca aceste premise vor duce la un lucru bine facut... Dar pina acolo e inca departe.”

Regizorul Igor Cobileanski facea urmatoarele aprecieri referitor la romanul lui Cimpoesu: „Nu stiu ce as putea scrie mai mult despre cartea lui Cimpoiesu decit ca e una care mi s-a parut deosebit de ofertanta pentru film. Mai bine zis, personajele lui Cimpoiesu. Propriu-zis, Simion Liftnicul e greu de ecranizat, dar romanul are multiple posibilitati de a fi dramatizat filmic. In mod cert, versiunea „in miscare” a cartii va fi diferita. Nu vreau sa zic ca va fi mai buna sau mai rea, nu fac comparatii de acest gen. Cei ce au citit cartea vor redescoperi in film personajele lui Cimpoiesu la fel de frumoase. Probabil, lor li se vor alatura si altele. Spun probabil, pentru ca in momentul in care voi definitiva scenariul, si-l voi arata lui Cimpoiesu, se va contura cu siguranta versiunea finala. Petru Cimpoiesu construieste in Simion Liftnicul personaje pe cit de incredibile si absolut neordinare, pe atit de adevarate in comportamentul lor. Are un umor fin, sarcastic pe alocuri si foarte, foarte sanatos. Nu voi minti o clipa, spunind ca dupa ce am citit cartea, am inceput sa-i descopar personajele in strada, la serviciu, in restaurante, peste tot. SINT ADEVARATE! Perle ale umorului spus pe ton grav! Si asta-mi place. Ma voi stradui sa pastrez cit se poate de mult din caracterul personajelor lui Cimpoiesu, e pacat sa nu le VADA lumea! Cu alte cuvinte, vor fi personajele descoperite de Cimpoiesu si aratate de Cobileanski. Sper sa reuseasca mixtura!”

Petru Cimpoesu (n. 1952), unul dintre prozatorii de prima linie ai ultimilor ani, a debutat editorial in 1983, cu volumul Amintiri din provincie, distins cu Premiul Asociatiei Scriitorilor din Iasi. Alte volume publicate: Firesc (1985), Erou fara voie (1994, Premiul Asociatiei Scriitorilor din Iasi), Un regat pentru o musca (1995), Povestea Marelui Brigand (ed. I, 2000, Premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor din Romania, Filiala Iasi), Christina Domestica si Vinatorii de suflete (2006, Premiul revistei Observator Cultural, Premiul National de Proza al Uniunii Scriitorilor din Romania), Simion liftnicul. Roman cu ingeri si moldoveni (ed. I, 2001, Premiul revistei Cuvintul, Premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor din Romania). La Editura Polirom a mai aparut: Povestea Marelui Brigand (ed. a II-a, 2007).

Regizorul de film Igor Cobileanki s-a nascut in 1974, la Chisinau. In copilarie a jucat in mai multe filme (a avut rolul principal in filmul Durerea, realizat dupa scenariul lui Emil Loteanu). A absolvit Facultatea de Regie si Film a UNATC Bucuresti in 1995. A revenit la Chisinau, unde a inceput sa regizeze videoclipuri (sase numai pentru Zdob si Zdub), spoturi publicitare si filme documentare (Murind pentru Madrid, Rasaritul Baltilor, Legendele Tipovei, in intervalul 1999-2000). In urma cu doi ani, a regizat primul sau scurtmetraj de fictiune: Cind se stinge lumina (2006). Dupa el, au urmat: Sasa, Grisa si Ion (2006) si (Plictis) si Inspiratie (2007), care au devenit celebre pe Internet, ulterior fiind invitate la festivaluri internationale si la diferite „saptamini ale filmului romanesc” la Toronto, Londra s.a. In 2008, a debutat in regie de lungmetraj (fictiune). Este vorba despre comedia Tache, dupa un scenariu scris de Mara Nicolescu. Urmatorul pas ar fi sa regizeze un lungmetraj dupa un scenariu propriu. Un scenariu e deja gata: Afacerea Est, pentru care a incercat, in mod repetat si fara succes, pina acum, sa obtina finantare de la CNC. In paralel lucreaza la scenariul pentru lungmetrajul dupa romanul Simion liftnicul de Petru Cimpoesu si la un scurtmetraj de fictiune, al carui nume de lucru e „Andrei are talent”.