Asemenea tuturor cartilor lui Nikos Kazantzakis, Hristos rastignit din nou este o marturie a luptei dintre carne si spirit, dintre instinct si morala. Caracterizata drept un roman profund, cutremurator, cartea, a carui conflict se deruleaza intr-un sat de munte din Grecia, are un deznodamant tragic. Intr-o lume care s-a lepadat de credinta, Manolios si prietenii sai vor deveni noii apostoli si martiri ai crestinismului, prigoniti pentru ca incearca sa redestepte in inimile celorlalti dragostea pentru semeni. Cartea a aparut recent la editura Humanitas, in colectia Raftul Denisei.

Conflictul romanului, iscat intr-un sat de munte din Grecia, arid si atemporal, amintind de Iudeea antica, are un deznodamant tragic. Lykovrysi este un sat prosper si pasnic, ai carui locuitori traiesc resemnati sub stapanirea otomana. Jugul nu este greu. Au libertatea credintei, asa ca fruntasii satului se hotarasc sa puna in scena, in Saptamana Mare, Patimile lui Hristos. Tanarul pastor Manolios va fi Iisus, iar Mihelis, Kostandis si Iannakos -- apostolii Petru, Iacov si Ioan. Pentru a fi la inaltimea misiunii incredintate, cei patru tineri se intorc spre Scripturi si spre credinta, incercand sa-si ajute semenii. Iar cand un sat vecin este ras de pe fata pamantului de turci, refugiatii le cer adapost celor din Lykovrysi si mai-marii comunitatii ii refuza, pentru a nu-si pierde avutul si autoritatea, Manolios si prietenii sai devin propovaduitorii unei credinte pe care ceilalti, noi farisei ce nu vor sovai sa ucida, o imbratiseaza doar cu vorba, nu si cu fapta.

Romanul Hristos rastignit din nou a fost ecranizat, cu titlul Celui qui doit mourir (Cel ce trebuie sa moara), de regizorul Jules Dassin in 1957, avandu-i in distributie pe Melina Mercouri si Pierre Vaneck.