În urmă cu exact zece ani, selectele medii academice americane ca și înalți oficiali ai guvernului primeau cu stupoare cumplita veste a morții violente lui Joseph Wieder. Renumit psiholog, profesor universitar cu operă, ca și cu o activă viață mondenă, binecunoscut coureur de dames. Care tocmai desfășura cercetări secrete legate de posibilitatea descoperirii unui medicament al cărui rost ar fi fost acela de a-i ajuta pe veteranii americani să uite mai ușor momentele cumplite trăite în felurite teatre de război.
Wieder avea o asistentă deșteaptă foc, pe Laura Baines, iar relațiile dintre ei păreau că depășesc cu mult aria preocupărilor științifice. Aceasta în pofida faptului că Laura tocmai începuse o aventură cu studentul Richard Finn, viitor scriitor promițător, pe care profesorul Wieder îl ajută, într-o perioadă de criză financiară, să își ducă la capăt studiile universitare. Numai că, de la un moment dat încolo, relațiile dintre cei trei se tulbură, atât din motive sentimentale cât și din unele ce țin de drepturile de proprietate intelectuală. De competiția academică, de dorința de afirmare a Laurei. Așteptatele clarificările nu intervin din cauza neașteptatei morți a profesorului. Ancheta este încredințată unei echipe de doi detectivi redutabili – Roy Freeman și Jimmy Remis- care îl acuză de crimă pe Isaac Samuel. Om cu antecedente. Acesta își recunoaște cam prea rapid vinovăția, trece prin felurite închisori americane, iar acum se se află în fața iminenței injecției letale. Confruntat cu perspectiva morții, Isaac Samuel își schimbă radical mărturia, nu mai recunoaște crima, cere redeschiderea anchetei, iar în ajutor îi sare o organizație umanitară americană. Reprezentată de o anume Emily Dietz.
Atâta doar că în acești zece ani s-au întâmplat multe. Laura Baines pare să fi dispărut fără urmă, cei doi detectivi au fost concediați din poliție pe motive disciplinare, unde mai pui că Roy Freeman este atins de Alzheimer. Este însă inclus într-un proiect de cercetare medicală vizând descoperirea unui antidot pentru Alzheimer. Iar doctorița terapeută îi recomandă pacientului felurite exerciții de natură să îi stimuleze activitatea intelectuală. Așa că, deși aflat într-o stare fizică jalnică, marcat de o îmbătrânire prematură, Roy o primește pe Emily Dietz și îi acceptă provocarea. Îl va vizita la închisoare pe Isaac, îi va înfrunta ostilitatea, acesta îi va reaminti numele cheie al Richard Finn. Moartea suspectă și cam prea la timp a acestuia, descoperirea unui manuscris în care Finn istorisea din perspectivă proprie relația lui cu profesorul Wieder și cu Laura Baines, anumite lucruri suspecte aflate în actele anchetei, vor spori determinarea detectivului de mâna întâi de odinioară.
De aici începe, de fapt, adevărata poveste. Căutarea încăpățânată a partenerului de odinioară, a martorilor, depășirea obstacolelor ce se înmulțesc plus treptata recuperare a memoriei. Operațiuni care, odată duse la bun sfârșit și încheiate cu anularea condamnării la moarte a lui Isaac Samuel, vor fi plătite scump. De toți protagonișții. Care e așadar morala filmului? Adevărul costă, iar adevărul din Fantomele trecutului costă chiar teribil, al dracului de scump.
Scenariul filmului Sleeping Dogs (Fantomele trecutului) în a cărui scriere Bill Collage și Adam Cooper au pornit de la romanul Cartea Oglinzilor al compatriotului nostru Eugen Ovidiu Chirovici (în anii ‘90 jurnalist cu oarecare faimă, relativ frecvent prezent și în talk-show-urile de televiziune aflate atunci în România la vremea începuturilor) e unul onorabil. Chiar bun, mai ales în partea lui finală. Atunci când fraze rostite mai devreme fie de Laura, fie de Jimmy Remis ori tabloul de familie cu sticla lui spartă își vor preciza sensurile.
Adam Cooper, în chip de regizor, e departe de a face minuni, de a rescrie ori revoluționa regulile thriller-ului psihologic a căror rețetă o respectă meseriaș. Cu un bun dozaj al faptelor, cu un atent reglat suspans, cu reușite insistențe ale camerei de filmat asupra chipului detectivului Freeman. Care nu este pentru Russel Crowe chiar rolul vieții sale, dar în care binecunoscutul actor nici rău nu e. Poate că actrița Karen Gillan vinde mult prea rapid și nițeluș cam prea ușor caracterul diabolic al personajului, poate că și Márton Csokás, Tommy Flanagan, Harry Greenwood sau Thomas M. Wright aduc pe ecran mai curând prefabricate profesioniste decât roluri în amănunt lucrate.-Citeste restul articolului pe Contributors.ro
