Peste 1.400 de oameni - actori și regizori importanți din România, dar și alți oameni de cultură, jurnaliști sau spectatori - au semnat o petiție în care cer retragerea nominalizării la Premiul UNITER pentru Cea mai bună regie a regizorului Andriy Zholdak, acuzat că a lovit-o pe actrița Eva Imre, în pauza unui spectacol. Inițiatoarea petiției este regizoarea Carmen Lidia Vidu, iar pe lista semnatarilor se găsesc nume mari din teatrul românesc: regizorii Radu Afrim, Catinca Drăgănescu, Alexandra Badea, Ioana Păun și Eugen Jebeleanu, actorii Mihai Călin, Ada Galeș, Istvan Teglas, Florentina Țilea, Nicoleta Lefter și Emilian Oprea, dar și criticii de teatru Cristina Modreanu, Oana Stoica și Cristina Rusiecki.

Premiile UNITERFoto: AGERPRES

Petiția adresată Senatului UNITER privind retragerea nominalizării lui Andriy Zholdak din categoria „Cel mai bun regizor” a adunat, până la momentul publicării acestui articol, peste 1.400 de semnături.

Regizorul Andriy Zholdak, nominalizat de juriul UNITER la categoria ”Cea mai bună regie”, este acuzat că ar fi pălmuit-o pe actrița Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca Eva Imre, în pauza unui spectacol, nemulțumit de felul în care aceasta jucase în prima parte a spectacolului. Colegii actriței au sunat la 112 și au chemat Poliția, însă actrița nu a depus plângere.Regizorul a fost sancționat de către teatru cu 5% din onorariu, după incident.

Inițiatorii petiției atrag, de asemenea, atenția asupra „invizibilității tinerei generații de artiști care nu este reprezentată în categoriile „Cel mai bun spectacol” sau „Cea mai bună regie”, a teatrului independent, a diversității estetice care caracterizează teatrul românesc din ultimul timp, acordarea unui premiu pentru întreaga activitate lui Alexandru Repan, fost colaborator al Securității sunt câteva din punctele care ies în evidență”.

UPDATE: UNITER anunță, luni, într-un comunicat de presă, că „Senatul UNITER nu contestă activitatea artistică de excepție a actorului Alexandru Repan, pentru care a și fost desemnat, de bună credință, pentru acordarea premiului, dar activitatea de colaborator al Securității este incompatibilă cu valorile promovate prin Statutul UNITER: democrație, respectarea drepturilor omului, solidaritatea de breaslă. Ca atare, Senatul UNITER decide retragerea premiului de întreaga activitate acordat actorului Alexandru Repan.”

„Nu pot să nu mă întreb care e mesajul Juriului și al UNITER-ului de a valida un regizor care pălmuiește actrițe și de a ignora complet generația de regizori-regizoare de 30-40 ani”, spune regizoarea Carmen Lidia Vidu, inițiatoarea petiției.

„Sper să existe reacții ale colegilor de breaslă. Frica de „autoritatea” juriului, capul plecat, lipsa de reacție, toate astea sunt un soi de complicitate la o breaslă imatură. Fără a avea în România o lungă tradiţie a protestului, cred că e momentul să ne facem auzită vocea în timpul Galei Premiilor Uniter. Protestele pot genera schimbări în breasla noastră teatrală. Știu că mulți ați obosit, că spuneți că nu vă mai pasă, că vreți să plecați. Protestul ține de implicare, e un mijloc important de exprimare a nemulțumirilor. Este o formă recunoscută de funcționare a democrației”, adaugă Carmen Lidia Vidu, care precizează că juriul de nominalizări a fost alcătuit din Doru Mareș (critic de teatru), Maria Miu (scenograf), Victor Scoradeț (critic de teatru), Iris Spiridon (regizor) și Carmen Stanciu (teatrolog).

Carmen Lidia Vidu îi cere, într-o postare pe pagina sa de Facebook, și ministrului Culturii, Lucian Romașcanu, să se „alăture acestui demers”.

De altfel, HotNews.ro a încercat să obțină un punct de vedere al ministrului Culturii în acest caz, însă Lucian Romașcanu nu a putut fi contactat, până la momentul publicării acestui articol.

Premiile UNITER se acordă anual și sunt considerate cele mai prestigioase premii din lumea teatrului românesc.

Nominalizările pentru premiile Galei UNITER 2023 pot fi consultate integral aici: https://www.uniter.ro/premiile-senatului-si-nominalizarile-pentru-premiile-galei-uniter-2023/.

Redăm integral textul petiției adresate Senatului UNITER

(Petiția este disponibilă pe declic.ro:https://campaniamea.declic.ro/petitions/retragerea-nominalizarii-lui-andriy-zholdak-din-categoria-cel-mai-bun-regizor)

„Retragerea nominalizării lui Andriy Zholdak din categoria „Cel mai bun regizor”

Către: Senatul UNITER

Petiție către Senatul Uniter pentru retragerea nominalizării lui Andriy Zholdak din categoria „Cel mai bun regizor”

Anunțul nominalizărilor juriului UNITER din acest an ne-a surprins și ne-a afectat profund.

Invizibilizarea tinerei generații de artiști care nu este reprezentată în categoriile „Cel mai bun spectacol” sau „Cea mai bună regie”, a teatrului independent, a diversității estetice care caracterizează teatrul românesc din ultimul timp, acordarea unui premiu pentru întreaga activitate lui Alexandru Repan, fost colaborator al Securității sunt câteva din punctele care ies în evidență.

Dar ceea ce ne șochează cel mai tare este prezența lui Andriy Zholdak la categoria „Cel mai bun regizor”, regizor care a comis de nenumărate ori abuzuri psihologice și fizice în timpul repetițiilor sale, punând în pericol sănătatea fizică și psihică a actorilor cu care a lucrat.

Anul acesta, care a fost marcat în teatrul românesc de o dezbatere profundă asupra abuzurilor, juriul UNITER nominalizează un regizor care a agresat în fața întregii echipe în seara unei premiere una din actrițele din distribuție. Acest act nu este o supoziție, un zvon și nu face parte din sfera privată, neatacând prezumția de nevinovăție așa cum se pretinde de multe ori în mod absurd în cazurile de abuz. Este un act recunoscut, în care au existat martori care au alertat poliția. La aproape fiecare proiect al acestui regizor același tip de comportament se repetă și el continuă să fie validat de instituțiile teatrale importante din România.

În solidaritate cu victimele abuzului din teatrul românesc și din dorința de a putea lucra în condiții normale și sigure în timpul repetițiilor, solicităm Senatului UNITER excluderea regizorului Andriy Zholdak la categoria „cel mai bun regizor”. Considerăm că un regizor bun trebuie în primul rând să știe să lucreze cu actorii fără violență psihologică sau vătămare corporală și să își respecte colaboratorii.”

O parte dintre semnatarii petiției (în ordinea în care au semnat):

Carmen Lidia Vidu, regizoare

Oana Stoica, critic de teatru

Velica Panduru, scenografă

Diana Dumbrava, actriță

Ada Gales, actriță

Alexandra Badea, regizoare

Ramona Dumitrean, actriță

Eugen Jebeleanu, regizor

Cristina Modreanu, critic de teatru

Andrei Majeri, regizor

Nicoleta Lefter, actriță

Vlad Bîrzanu, actor

Olga Diana Torok, actriță

Botond Nagy, regizor

Diana Buluga, actriță

Mădălina Constantin, actriță

Eva Cosac, actriță

Anna Maria Popa, manager al Teatrului Andrei Mureșanu Sfântu Gheorghe

Dana Cristescu, jurnalist cultural

Gabi Lupu, jurnalist cultural

Miki Braniște, manager cultural, curator & lector univ.

Olivia Grecea, regizoare

Nicoleta Dascălu, manager cultural

Alina Șerban, actriță, regizoare

Diana Popescu, jurnalist cultural

Selma Dragoș, dramaturg

Elena Ivanca, actriță

Adriana Băilescu, actriță

Andrada Balea, actriță

Andreea Bolovan, actriță și păpușar

Anca Similar, actriță

Alina Neagu, jurnalist

Nina Tintar, jurnalist cultural

Oana Mardare, lucrător cultural

Doru Taloș, lucrător cultural

Petro Ionescu, lucrător cultural

Dragoș Pop, actor

Kató Csilla, director artistic Astra Film Festival

Adriana Chiruță, regizoare

Lorena Lupu, artist

Catinca Drăgănescu, regizoare

Florentina Țilea, actriță

Cătălin Filip, actor

Ana Cucu Popescu, dramaturgă

Adrian Cucu, actor

Luiza Zan, muzician

Cristian Nedea, regizor

Emilian Oprea, actor

Condurat Alexandru, actor

Cristina Rusiecki, jurnalist cultural

Oncu Valentin, actor

Nicholas Catianis, actor

Constantin Dogioiu, actor

Luana Hagiu, regizoare

István Téglás, actor

Mihai Călin, actor

Cătălin Florea, actor

Katia Pascariu, actriță

Luiza Mihăilescu, regizoare

Alex Gorghe, dramaturg

Paul-Ovidiu Cosovanu, actor

Ioana Păun, regizoare

Romina Merei ,actriță

Carmen Florescu, actriță

Alexa Băcanu, dramaturgă

Virgil Aioanei, actor

Richard Bovnoczki, actor

Cosmin Florea, scenograf

Mirella Patureau, cercetatoare în artele spectacolului

Cristina Ragos, actriță

Niko Beker, actor

Rareș Florin Stoica, actor

Oana Tudor, actriță

Cosmin Stănilă, actor și dramaturg

Blanca Doba, actriță

Alexandra Tănăsescu, jurnalistă