Premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, sunt prezenţi duminică seara la spectacolul dedicat Zilei Culturii Naţionale, desfăşurat la Opera Naţională Bucureşti.

Nicolae Ciucă și Marcel CiolacuFoto: Agerpres

Potrivit Agerpres, la eveniment participă de asemenea miniştrii Lucian Romaşcanu, Adrian Câciu, Cătălin Predoiu, Petre Daea, Alexandru Rafila, precum şi prefectul Capitalei, Toni Greblă, şi consilierul prezidenţial Sergiu Nistor. De asemenea, sunt prezenţi în sală membri ai Administraţiei Prezidenţiale, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi parlamentari.

„Va fi o seară mai specială, nu va fi o seară dedicată simfoniei, muzicii clasice. Va fi o seară dedicată muzicii frumoase de dincolo şi de dincoace de Prut. Nu ne-am dez-unit niciodată. Cultura română a fost aceeaşi, indiferent de cine şi când s-a jucat cu creionul pe o hartă, aşa că suntem împreună toţi cei care trăim în limba română. Sperăm ca la anul, dacă lucrurile se vor aşeza, să avem aici, cu ocazia acestei sărbători, şi oameni din Ucraina, şi români din Ucraina, şi români din Voivodina, din Timoc şi aşa mai departe”, a spus ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, în debutul evenimentului.

Spectacolul este susţinut de Corul şi Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, dirijor - Daniel Jinga.

Artiştii prezenţi la evenimentul organizat de Ministerul Culturii sunt: Nicu Alifantis & Simphonicu, Vali Boghean Band, Ansamblul Anton Pann, Maia Morgenstern, Lari Georgescu, Marius Bodochi, Angela Ciobanu, Diana Decuseară, Dan Melnic, Alexandru Pleşca, regizor fiind Petru Hadârcă.