Celebrul dirijor și pianist nu va mai apărea la pupitrul marilor orchestre și săli de operă, nici în recitaluri sau concerte după ce a primit un diagnostic îngrijorător.

Dirijorul Daniel BarenboimFoto: Roman Zach-Kiesling / AFP / Profimedia Images

Maestrul a dat trista veste prin intermediul rețelelor sociale:

„Vă anunț azi, cu tristețe, dar și cu mândrie, că fac un pas înapoi de la unele din activități, mai ales cele dirijorale, în următoarele luni. Sănătatea mi s-a deteriorat în ultima vreme și am fost diagnosticat cu o afecțiune neurologică severă. Acum trebuie să mă ocup cât mai mult posibil însănătoșire”.

Și-a încheiat declarația spunând:

„Muzica a fost și va continua să fie esențială și permanentă în viața mea. Mi-am trăit viața pentru și prin muzică și voi continua s-o fac cât îmi va permite sănătatea. Privind în urmă și înainte, mă simt nu numai mulțumit, ci și pe deplin împlinit”.

Anunțul a venit după ce Barenboim și-a anulat lunile trecute numeroase spectacole, inclusiv un mult așteptat ciclu cu „Inelul Nibelungilor” la Opera de Stat din Berlin.

La finele lui august, maestrul motivase:

„Încă mă confrunt cu consecințele vasculitei cu care am fost diagnosticat în primăvară și urmez sfatul medicilor”. Ca urmare, tetralogia regizată de Dmitri Tcherniakov va fi dirijată de Christian Telemann și de Thomas Guggeis.

Surse: Opera Wire, BBC.