A plecat dintre noi, în ziua de 25 septembrie, Horia Florian Popescu (1935-2022), remarcabil om de litere și traducător de elită. Un idealist în toate privințele, un intelectual cu pasiunea ideilor, un om integru și având în cel mai înalt grad vocația prieteniei, destinul său a fost marcat de istorie, traumatizant, încă din copilărie.
Ca student apoi, în 1956 a participat la mișcările studențești în sprijinul Revoluției din Ungaria și a fost condamnat, în lot cu Paul Goma, la închisoare, urmată de domiciliu obligatoriu în Bărăgan. O „încremenire la linia de start”, cum spunea – cu ecouri de-a lungul vieții.
Eliberat în 1964, a lucrat ca muncitor necalificat, iar în 1965, alături de alți foști studenți trecuți prin pușcăriile comuniste, a avut permisiunea oficială de a urma din nou studii superioare: era vremea relativului dezgheț.
A absolvit Facultatea de engleză la București în 1970 și a lucrat până în 1990 la Biblioteca Centrală Universitară. Imediat după aceea a devenit jurnalist la publicațiile Partidului Național Liberal și a condus biroul de presă al partidului mai bine de un deceniu.
Performanța sa de traducător s-a bazat pe vocația scrisului și pe o concepție înaltă privind arta traducerii, căreia i s-a dedicat într-un mod exemplar. Avea la îndemână instrumentul limbii române pe o claviatură maximală, de la culorile limbajului frust la rafinamentele și discernământul expresiei filosofice. Era un adevărat perfecționist în lucrul său de traducător. Fiecare traducere era pentru el o aventură de cunoaștere multifațetată și niciun efort de căutare, de empatie, de inspirație nu i se părea prea mult pentru a face dreptate originalului și a îmbogăți capacitatea expresivă a propriei limbi.
Îi datorăm o serie de traduceri valoroase de proză – cităm selectiv – din William Faulkner („Pe patul de moarte”), Norman Mailer („Un vis american”), Thomas Pynchon (romanul său de debut „V.”), Vladimir Nabokov („Lolita” și „Ada sau ardoarea: O cronică de familie”), romane de Raymond Carver, Don DeLillo, Philip Roth. A tradus și literatură teoretică, John Bayley („Fascinația romantismului”), Paul MacKendrick (istorie – „Pietrele dacilor vorbesc”), Moshe Idel, cu monumentalul său volum „Perfecțiuni care absorb. Cabala si interpretare”, sau A.C. Grayling, „Alegerea lui Hercule. Plăcerea și datoria în secolul XXI”. La acestea se adaugă volumul „In Celebration of Mihai Eminescu”, traduceri din Eminescu în colaborare cu Brenda Walker. Cărțile traduse de el au apărut la cele mai prestigioase edituri, precum Editura Univers și Cartea Românească, Polirom și Corint etc.
De menționat o performanță unică – traducerea fragmentară din „Veghea lui Finnegan”, de James Joyce – operă de o natură prin excelență intraductibilă, la care însă Horia Popescu a reușit să creeze un echivalent românesc – adevărată probă de virtuozitate. Calitatea traducerilor sale a fost răsplătită de premii și nominalizări ale Uniunii Scriitorilor.
Ne luăm rămas bun de la cel care a bucurat pe atât de mulți cu interesantele sale „causeries” intelectuale. Cel care ne lasă în urmă o bogată serie de cărți traduse cu talent, meșteșug și pasiune.
Fie calea sa luminată.
