Artexim, instituția care organizează Concursul și Festivalul Internațional George Enescu, va fi reorganizată prin desființare și înființarea unei noi instituții de spectacole, care va fi condusă de un manager desemnat pe baza unui concurs de proiecte de management, potrivit unui proiect de Hotărâre aflat miercuri pe agenda Guvernului.

Cristina UrucFoto: www.festivalulenescu.ro

Cum motivează Guvernul nevoia reorganizării Artexim

În nota de fundamentare se precuzează că este necesară clarificarea statutului legal al instituției și stabilirea unei noi conduceri.

  • „În prezent, conducerea instituţiei este asigurată de către un Director, personal contractual, care nu are la bază o viziune managerială stabilită printr-un proiect de management selectat în urma unui concurs şi în urma unui caiet de obiective al autorităţii.
  • Totodată, analiza activităţii acestuia nu trece printr-un proces de evaluare derulat cu specialişti în domeniu care să asigure o evaluare managerială profesionistă.”, se arată în document.

Noul Artexim va fi condus de un manager desemnat prin concurs / Cine va conduce până atunci instituția

Noua instituție Artexim va rămâne în subordinea Ministerului Culturii și va avea ca obiective principale organizarea şi desfăşurarea Festivalului și a Consursului Internaţional „George Enescu„ precum și organizarea de evenimente culturale, festivaluri și/sau concursuri internaționale, precum și prestarea unor activități de impresariat artistic intern și internațional.

Schimbări în conducere:

  • „Artexim va fi condusă de un manager, desemnat pe baza unui concurs de proiecte de management, organizat în conformitate cu prevederile OUG nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare.
  • Până la organizarea concursului de management, conducerea ARTEXIM este asigurată de către un manager interimar, desemnat prin ordin al ministrului culturii, în cel mult 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
  • În activitatea acestuia, managerul va fi asistat de un Consiliul artistic - format din personalităţi din domeniile specifice artelor spectacolului, cu rol consultativ, precum şi de un Consiliu administrativ, cu rol deliberativ.
  • Totodată, statul de funcţii al Artexim va cuprinde un director general adjunct, un director artistic și un contabil-şef.
  • Totodată, fiind vorba de o instituţie finanţată integral din venituri proprii, excedentul anual rezultat din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al Artexim se reportează în anul următor.
  • Organigrama, numărul de posturi, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Artexim se aprobă prin ordin al ministrului culturii, la propunerea managerului.”

Cine conduce acum Artexim: Cristina Uruc, numită temporar director, în martie 2022

Actualul director al Artexim este Cristina Uruc, numită temporar la conducerea acestei instituții în luna martie 2022.

Conform Ordinului de Ministru nr. 168/03.03.2022, Cristina Uruc va exercita temporar, prin detașare, funcția contractuală de conducere pentru o perioadă de maximum șase luni.

Din octombrie 2021, interimatul a fost asigurat de Carmen Mihăilescu, impresar în cadrul instituției.

La preluarea mandatului, Cristina Uruc declara că și-ar dori ca instituţia "să-şi îmbunătăţească metodele de lucru, să-şi mărească, poate, echipa" și că va colabora cu fostul director al Artexim, Mihai Constantinescu, potrivit Agerpres.

Cristina Uruc și-a început cariera în lumea organizării de concerte, evenimente culturale și spectacole în anul 2007 la ARTEXIM, acumulând peste șase ani de experiență în toate etapele de producție și organizare a una dintre cele mai mari festivaluri de muzică clasică din lume.

A fost manager general de proiect al Festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, precum și tour manager al renumitelor ansambluri de muzică veche Il Giardino Armonico și Coro e Orchestra Ghislieri.

Din aprilie 2021 Cristina Uruc a fost consultant artistic al Filarmonicii de Stat Sibiu. A studiat compoziția la Universitatea Națională de Muzică din București sub îndrumarea compozitoarei Livia Teodorescu-Ciocănea (licență și master), iar în 2019 i-a fost conferit titlul de „Doctor în Muzică” în cadrul aceleiași instituții.