Guvernul german a anunțat vineri că va oferi Ucrainei un ajutor militar de peste un miliard de euro, dar nu a precizat la ce vor fi folosiți banii, în condițiile în care Kievul se plânge că nu primește armament greu de la Berlin, potrivit AFP.

Christian LindnerFoto: Wikipedia

Banii sunt incluși într-o prelungire a bugetului pentru acest an.

În total, Berlinul a decis să-și majoreze ajutorul internațional în sectorul apărării "la două miliarde de euro" în cadrul acestei suplimentări bugetare, "cea mai mare parte fiind prevăzută sub formă de ajutor militar pentru Ucraina", a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a guvernului.

Pachetul de două miliarde de euro "va merge în cea mai mare parte către Ucraina", a confirmat pe Twitter ministrul de finanțe Christian Lindner, garantând Kievului mai mult de un miliard de euro.

Fondurile urmează să fie utilizate de Ucraina pentru a finanța achiziționarea de echipamente militare.

Guvernul german încearcă să răspundă la criticile tot mai numeroase din partea autorităților ucrainene, dar și a unora dintre partenerii săi din UE, precum Polonia și statele baltice, privind aparenta lipsă de sprijin pentru Kiev în materie de armament sau chiar la complacerea sa față de Moscova.

Șeful statului german, Franck Walter-Steinmeier, a suferit o lovitură diplomatică săptămâna aceasta, când propunerea de a vizita Kievul, pe care o făcuse, a fost refuzată de autoritățile ucrainene.

Aceștia din urmă îi reproșează președintelui german și fostului ministru de externe, care astăzi are un rol preponderent onorific, că a condus ani de zile o politică pro-rusă. În schimb, ei solicită sosirea cancelarului Olaf Scholz, cu promisiunea de a livra rapid arme grele în fața iminentei ofensive rusești din estul țării.