Polițiști și procurori au făcut zece percheziții într-un dosar privind tablouri ce erau vândute ca fiind realizate de mari pictori români, în realitate falsuri girate cu certificate semnate de un expert acreditat. Ministerul Culturii a spus că nu are nicio legătură cu cazul, experții acreditați nefiind angajații săi, iar Memorialul Ipoteşti a transmis, vineri, că expertul implicat este angajat al instituţiei, dar acesta a acţionat în nume propriu.

Fals tablou de TonitzaFoto: Politia Romana

Reacțiile vin după ce, joi, polițiști coordonați de procurori de la Parchetul general au făcut percheziții ”la sediul unei instituții de cultură și locuințele, respectiv sediile unor persoane fizice și juridice, situate în municipiul București și în județele Iași și Botoșani.”

În dosar se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și evaziune fiscală.

Potrivit investigațiilor efectuate până acum, în perioada martie 2020 – decembrie 2021, reprezentantul unei galerii de artă din București, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale injuste de la diferiți clienți, ar fi comercializat tablouri atribuite în mod nereal unor pictori români renumiți, ca de exemplu Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Ștefan Luchian, etc.

Vândute cu ajutorul unui ”expert acreditat”

Pentru inducerea în eroare a cumpărătorilor, lucrările artistice ar fi fost însoțite de certificate de expertiză întocmite de către un expert acreditat de către Ministerul Culturii, în care se menționa în mod nereal că picturile, purtând în fals semnătura unor pictori celebri, ar fi aparținut acestora, spun polițiștii.

Joi, potrivit informațiilor oficiale, urmau să fie citați 40 de martori, în vederea audierii, din peste 200 de cumpărători.

Potrivit Monitorul de Botoșani, printre cei la care a făcut percheziții poliția este și Cotinel Munteanu, șef Serviciu Muzeografie, Conservare, Restaurare, Supraveghere din cadrul Memorialului Ipotești.

Cotinel Munteanu figura pe lista experților autorizați de Ministerul Culturii.

Memorialul Ipotești de delimitează de activitatea angajatului său

Bărbatul lucrează în cadrul Memorialului Ipotești de mai mulți ani, însă, în afara orelor de serviciu, el desfășura activitatea de expert independent, fiind autorizat de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor din cadrul Ministerului Culturii.

„Având în vedere diseminarea în spaţiul public a afirmaţiilor referitoare la implicarea Memorialul Ipoteşti în posibilele activităţi de expertizare a unor tablouri, înţelegem să arătăm următoarele: expertul acreditat de către Ministerul Culturii este angajatul nostru; posibilele activităţi, aşa cum au fost ele reţinute prin comunicatul PÎCCJ, au fost efectuate în nume propriu, nu în calitate de angajat al Memorialului Ipoteşti”, au transmis reprezentanții instituției.

„Orice asociere între expert şi instituţia în care este angajat este neavenită; achiesăm la punctul de vedere al PICCJ privind prezumţia de nevinovăţie şi insistăm în solicitarea de a nu fi asociat numele memorialului Ipoteşti cu activitatea expertului cercetat în prezent de PICCJ”, adaugă Memorialul Ipoteşti.