Profesorul Ştefan Cazimir, unul dintre cei mai importanţi filologi români contemporani, a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, informează News.ro.

Stefan CazimirFoto: Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania

„Conducerea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România a aflat cu profundă durere şi imens regret de trecerea în nefiinţă a domnului Prof. (Emeritus) univ. dr. Ştefan Cazimir, intelectual de înaltă ţinută, recunoscut şi apreciat om de cultură. Prin dispariţia sa, nu doar comunitatea evreiască suferă o uriaşă pierdere, ci şi societatea română în general”, a anunţat joi, pe pagina de Facebook, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.

Unul dintre cei mai importanţi filologi români contemporani, Ştefan Cazimir este considerat cel mai de seamă cunoscător şi critic al operei lui I.L. Caragiale.

Tot inspirat de Caragiale, după Revoluţia din 1989 Ştefan Cazimir a fondat Partidul Liber-Schimbist.

„Prin prezenţa sa în Parlament a încercat să aducă echilibru şi concordie în politica românească”, a mai transmis Federaţia.

„O adevărată enciclopedie umană”

Autor a numeroase cărţi foarte valoroase, Ştefan Cazimir a fost unul dintre cei mai importanţi membri ai Consiliului Editorial al Editurii Hasefer.

„Personalitatea sa şi moralitatea impecabilă au dus, în mod firesc, la deţinerea funcţiei de Preşedinte al Comisiei de Etică şi Mediere F.C.E.R. În rândul comunităţii evreieşti, Ştefan Cazimir activa neobosit în viaţa culturală, participând la numeroase evenimente literare şi artistice. Generos, împărtăşea cu plăcere celor din jur multe lucruri din vasta sa cunoaştere, fiind o adevărată „enciclopedie umană”. Totodată, sfaturile sale de viaţă erau nepreţuite”, a mai transmis F.C.E.R.

Ştefan Cazimir s-a născut la Iaşi, în 10 noiembrie 1932, şi a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, devenind doctor în fililogie. Ulterior, a predat la Universitatea din Bucureşti, fiind membru al Catedrei de literatură română.

A intrat în viaţa politică în 1990, ca preşedinte fondator al Partidului Liber-Schimbist, şi a fost deputat în trei legislaturi (1990-1992, 1992-1996, 2000-2004).