Academia Română a achiziţionat 17 manuscrise şi documente semnate Mircea Eliade

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 20 aprilie 2021, 20:03 Actualitate | Cultură


Mircea Eliade
Foto: Wikimedia Commons

Academia Română a achiziţionat 17 manuscrise şi documente semnate Mircea Eliade, majoritatea aparţinând perioadei de adolescenţă şi tinereţe, potrivit News.

În data de 7 aprilie 2021, Academia Română a cumpărat 17 manuscrise semnate Mircea Eliade, între care se află studiul „Umanismul indian“, eseul „Misterele şi iniţierea orientală“, traducerea lucrării „Ispitirea diavolului“ de Giovanni Papini, caiete-manuscris precum „Din carnetul unui cercetaş“ şi „Amintiri din retragere“, alte eseuri, schiţe, rezumate sau texte care au stat la baza câtorva conferinţe susţinute la Radio Bucureşti în perioada 1932-1938.

Majoritatea scrierilor aparţin perioadei de adolescenţă şi tinereţe a savantului român, începând cu anul 1922, când Mircea Eliade avea doar 15 ani, potrivit Academiei Române.

Odată cu acestea au fost cumpărate câteva scrisori primite de la profesorul său Constantin Rădulescu-Motru, de la Constantin Noica şi Surendranath Dasgupta, corespondenţă cu jurnalistul Horia Stanca din anii în care Eliade a lucrat ca angajat cultural pe lângă Legaţia Regală a României la Lisabona.

Loturile au fost achiziţionate cu suma de 63.840 de euro, de la Fundaţia Patrimoniu a Academiei.

Decizia Academiei Române de a achiziţiona acest set de manuscrise vine să confirme demersul iniţiat în anul 2019 de dr. Eugen Ciurtin, cercetător la Institutul de Istoria Religiilor al Academiei Române, susţinut de dr. Bogdan Tătaru-Cazaban, director al acestui institut, şi prof. univ. Bogdan Creţu, directorul Institutului de Filologie Română „A. Philippide“, Filiala Iaşi a Academiei Române, care semnalau printr-o petiţie naţională, alături de alţi intelectuali români, riscul risipirii bogatului fond documentar lăsat în custodia familiei de către Mircea Eliade la plecarea sa din România.

Manuscrisele achiziţionate au fost expuse marţi la Clubul Academicienilor, apoi vor fi donate Bibliotecii Academiei Române, urmând să completeze, astfel, fondul Mircea Eliade deja existent la Cabinetul de Manuscrise, Carte Rară şi să pună bazele constituirii unei arhive publice Mircea Eliade, la dispoziţia cercetătorilor operei sale.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















696 vizualizari

  • -1 (3 voturi)    
    Pai n-a fost legionar? (Marţi, 20 aprilie 2021, 20:32)

    O_Tannenbaum [utilizator]

    Nu latru eu asta. Institutul Elie Wiesel s-ar putea s-o faca.
  • +1 (1 vot)    
    este extraordinar (Marţi, 20 aprilie 2021, 20:52)

    ..13 [utilizator]

    O veste minunata


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by