Marți, 23 martie, ora 19.30, vă invităm la o întâlnire cu Ioana Nicolaie și Cătălin Striblea despre romanul „Tot înainte“, apărut recent la Humanitas.

Ioana Nicolaie în dialog cu Cătălin StribleaFoto: Humanitas

Suntem în ultimul deceniu de comunism, cu strangulările și iluziile lui. Continuând saga familiei pe care cititorul o știe deja din „Pelinul negru“ și „Cartea Reghinei“, Ioana Nicolaie ne spune în acest nou roman povestea Arseniei. Copilul trăiește sub o dublă presiune, a discursului oficial absurd și a lumii patriarhale în care s-a născut, și se luptă să-și găsească un drum în viață.

Roman psihologic, empatic și bine dozat la nivelul emoției, desfășurat în același decor mitic și în același timp cât se poate de realist al unui orășel din Nord, „Tot înainte“ este o mărturie puternică despre monstruozitatea comunismului românesc, care a frânt milioane de vieți, visuri și destine. „Sunt a patra din cei doisprezece copii ai unei «mame eroine». O vreme am crezut că toate greutățile prin care-am trecut în copilărie m-au făcut mai puternică.

Dar azi știu că tăietura făcută în scoarța copacului tânăr nu poate decât să crească, oricât ne-am lupta să schimbăm asta. Și crește.“ — IOANA NICOLAIE

Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas și pe #\uD835\uDC07\uD835\uDC2E\uD835\uDC26\uD835\uDC1A\uD835\uDC27\uD835\uDC22\uD835\uDC2D\uD835\uDC1A\uD835\uDC2C\uD835\uDC18\uD835\uDC28\uD835\uDC2E\uD835\uDC13\uD835\uDC2E\uD835\uDC1B\uD835\uDC1E: https://bit.ly/Humanitas-YouTube

Înregistrarea audio va fi ulterior disponibilă pe #\uD835\uDC07\uD835\uDC2E\uD835\uDC26\uD835\uDC1A\uD835\uDC27\uD835\uDC22\uD835\uDC2D\uD835\uDC1A\uD835\uDC2C\uD835\uDC12\uD835\uDC28\uD835\uDC2E\uD835\uDC27\uD835\uDC1D\uD835\uDC1C\uD835\uDC25\uD835\uDC28\uD835\uDC2E\uD835\uDC1D: https://bit.ly/Humanitas-Soundcloud