Editura Humanitas vă invită joi, 14 ianuarie, de la ora 19.30, la lansarea volumului Cetăți, castele și alte fortificații din România. De la începuturi până către anul 1540 de Radu Oltean. O întâlnire Humanitas online & live cu Radu Oltean și istoricii Liviu Cîmpeanu, Árpád-Gellért Ladó și Andrei Pogăciaș. Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas si pe canalul YouTube Humanitas.

„Cetăți, castele și alte fortificații din România“ de Radu OlteanFoto: Hotnews

Înregistrările video și audio vor fi ulterior disponibile pe canalele YouTube Humanitas și SoundCloud Humanitas.

c i t e ș t e c â t e v a p a g i n i

Proiectul Cetăți, castele și alte fortificații din România, o monografie unică în istoriografia noastră, concepută în patru volume, își propune reconstituirea unei imagini de ansamblu a arhitecturii de apărare din această zonă geografică, din Neolitic până în secolul XX.

Textul sintetizează istoria politică și militară a spațiului carpato-dunărean, prezentând contextul în care au fost ridicate structurile fortificate de-a lungul timpului. Fotografiile, desenele de arhivă sau imaginile aeriene pun într-o lumină nouă siturile și monumentele – mai mult sau mai puțin cunoscute publicului pasionat. Ilustrațiile originale sunt executate pe baza unei documentări minuțioase, cu măiestria care l-a impus pe Radu Oltean ca pe un reper de neocolit în domeniul reconstituirii vizuale a istoriei.

Nu în ultimul rând, această serie reprezintă cel mai puternic argument pentru conservarea unui patrimoniu extrem de valoros, vitregit de vicisitudinile trecutului și, mai ales, ale prezentului.