Seara magică în care din Vatican, prin Mondovisione şi Radio, s-a îndreptat spre căminele a peste un miliard de oameni vocea de aur a sopranei Mariana Nicolesco interpretând vechile colinde românești a rămas de neuitat în memoria tuturor, relatează tvr.ro.

Mariana NicolescoFoto: Arhiva personala

”Trei Crai de la Răsărit”, ”O ce veste minunată” şi ”Sus la Poarta Raiului” au fost transpuse pentru prima dată pentru cor şi orchestră de muzicologii Sfântului Scaun, pentru a fi cântate de Mariana Nicolesco acompaniată de Corul şi Orchestra Academiei Naţionale Santa Cecilia de la Roma, sub bagheta dirijorului Renato Serio, cu prilejul Primului Concert de Crăciun în Vatican, la care a fost invitată să apară de Sanctitatea Sa Papa Ioan-Paul II.

”Retrăiesc și acum cu nespusă emoție acele clipe - ne spune marea soprană – în care destinul a vrut ca vocea mea să poarte lumii întregi minunatele noastre colinde vestind Nașterea Domnului. Și sunt fericită să știu că ele ne vor reuni din nou de Sfintele Sărbători ale Crăciunului, dorindu-vă din inimă tuturor sănătate, împlinirea celor mai frumoase idealuri și numai bucurii. La Mulți Ani!”.

Concertul va fi retransmis de TVR:

Joi 24 decembrie orele 15.05, 21.50, 23.20, TVR3

Vineri 25 decembrie orele 21.50, 23.35

Sâmbătă 26 decembrie orele 14.30, 15.50