Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 5-6 septembrie 2020, "Târgul de Sfânta Maria". Evenimentul își propune refacerea atmosferei târgurilor de altădată din satul românesc, în preajma sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, denumită popular și Sântă Maria Mică, sărbătoare ce marchează sfârșitul verii și începutul toamnei.

​Târgul de Sfânta Maria, 5-6 septembrieFoto: Muzeul Satului

Veți avea ocazia să vă reîntâlniți cu renumiți meșteri populari, colecționari și artiști plastici, să achiziționați cele mai frumoase creații ale lor și chiar să realizați propriile dumneavoastră obiecte în cadrul atelierelor de modelaj în lut, confecționat obiecte cu semințe din fructe și legume, precum și din fibre textile.

Sâmbătă și duminică, începând cu ora 11:00, va fi pus în scenă musicalul „Înșir’te mărgărite”, de Roman Vlad, în regia lui Dan Tudor, scenografia Vioricăi Petrovici, adaptare Ivona Cristescu, după celebra feerie a scriitorului Victor Eftimiu, spectacol pentru copii oferit de Teatrul Muzical Ambasadorii, ce desfășoară primul parteneriat cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, în cadrul programului SAMER (Stagiunea Artistică Muzicală Estivală a României).

Prețul biletului de intrare - 15 lei/adult; 8 lei/pensionar; 4 lei/elev, student

Prețul participării la atelierele de creație - 20 lei/participant. Înscrieri la adresa de mail programe.culturale@muzeul-satului.ro