Primul mare festival de film de la declanşarea pandemiei de COVID-19

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 1 septembrie 2020, 9:34 Actualitate | Cultură


Venetia
Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Veneţia găzduieşte primul mare festival de film de la declanşarea pandemiei cu noul coronavirus, iar organizatorii au trebuit să se adapteze la circumstanţe neobişnuite, potrivit DPA.

Evenimentul cinematografic care se desfăşoară în lagună va fi mai puţin strălucitor în acest an pentru că prezenţa de la Hollywood este mult redusă, proiecţiile se vor face cu respectarea distanţării fizice pentru spectatori, iar măştile vor fi purtate în incinte.

Un purtător de cuvânt a declarat că obişnuitele petreceri organizate cu ocazia deschiderii şi închiderii festivalului au fost anulate, iar unii actori şi regizori îşi vor prezenta filmele de la distanţă, prin sisteme de videoconferinţă.

Actorii şi regizorii care participă fizic la festival nu vor intra în contact cu fanii amatori de autografe şi de fotografii, după ce organizatorii au ridicat practic un "zid", care separă covorul roşu de strada principală.

Festivalul se desfăşoară în mod oficial în perioada 2 - 12 septembrie, însă practic începe de marţi cu o proiecţie a documentarului "Molecole", al regizorului italian Andrea Segre, despre Veneţia în perioada de izolare şi carantinare din cauza noului coronavirus.

Din programul oficial al festivalului fac parte 63 de filme, dintre care 18 se află în cursa pentru Leul de Aur, 21 vor fi prezentate în afara competiţiei şi 19 vor fi prezentate în cadrul secţiunii Orizzonti.

Unul dintre filmele candidate la Leul de Aur, "Nomadland", de Chloe Zhao, este considerat deja un concurent important şi la Oscarurile de anul viitor. În "Nomadland", Frances McDormand joacă rolul unei femei care pierde tot ce avea în Marea Recesiune şi porneşte într-o călătorie prin Vestul Sălbatic. (Sursa: Agerpres)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1266 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by