Teatrul “Stela Popescu” prezintă duminică, 6 septembrie, două spectacole extraordinare în aer liber în cadrul Festivalului "Bucureştii lui Caragiale" pe scena amenajată în Parcul Cişmigiu. Primul spectacol, programat de la ora 10:00, este dedicat copiilor şi se numeşte Lampio și grăuntele de lumină, iar al doilea este programat de la ora 20 şi poartă titlul Femeia, eterna poveste.

Spectacolul LAMPIOFoto: Poster

Aceste evenimente au loc în contextual evenimentelor organizate în perioada 18 iulie - 20 septembrie, sub genericul Festivalului „Bucureştii lui Caragiale” pe scena amenajată în Parcul Cişmigiu. După o lungă perioadă de cultură online, cea de-a opta ediţie a festivalului „Bucureştii lui Caragiale” oferă bucureştenilor două luni de teatru în aer liber cu peste 30 de spectacole din repertoriul a 20 de teatre din Capitală.

Calendarul ediţiei „Bucureştii lui Caragiale” din acest an cuprinde spectacole de matineu şi spectacole de seară. Matineele sunt dedicate în general copiilor şi sunt programate în fiecare duminică şi în unele sâmbete, de la ora 10.00. Cei mici sunt invitaţi să evadeze în lumea poveştilor cu fabule şi basme celebre reinventate în spectacole de balet, spectacole de păpuşi şi pantomimă, concerte educative, spectacole de teatru interactiv şi de magie.

Serile de weekend sunt rezervate comediilor spumoase după texte clasice sau de actualitate, cu intrigi poliţiste, adaptări după commedia dell’arte sau spectacolelor cu aer vintage, spectacolelor-concert, de dans contemporan, cu elemente de video mapping, muzică live şi coregrafii spectaculoase.

Desfășurarea evenimentului, în perioada 18 iulie – 20 septembrie, implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 aşa cum au fost aprobate prin ORDINUL nr. 2.941/1.120/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 19 iunie 2020.

Accesul la spectacole este gratuit și se face pe bază de rezervare online pe www.arcub.ro și www.entertix.ro. Programul Festivalului Bucureștii lui Caragiale – ediția a VIII-a este disponibil pe www.arcub.ro.

Rezervările sunt disponibile în grupuri de 2 sau 3 locuri. Locurile pot fi rezervate cu două săptămâni înainte de fiecare spectacol.

Potrivit comunicatului institutiei teatrale, spațiul dedicat Festivalului este împărţit în două zone de vizionare a spectacolelor:

SCENĂ: în zona scenei sunt amplasate 225 de locuri;

ECRAN: în faţa unui ecran de mari dimensiuni sunt amplasate 120 de locuri ce permit spectatorilor să urmărească transmisia live a spectacolului de la scenă.

Cele două spații sunt delimitate de garduri. Trecerea dintr-un spațiu în celălalt nu este permisă.